Europa şi povestea Albei-ca-Zăpada…

„A fost odată ca niciodată mijlocul iernii şi fulgii de nea cădeau precum penele din cer”, astfel începe basmul Albei-ca-Zăpada. Tot aşa la început de iarnă, Europa capătă noi contururi. Pentru unii, basmele sunt depăşite, pentru alţii, din contră, terapia prin basme devine din ce în ce mai populară deoarece surprinde proiecţiile dorinţelor şi temerilor oamenilor. Astfel privite lucrurile, nu există argumente împotriva citirii basmului psihologic al Albei-ca-Zăpada pentru o mai bună înţelegere a politicii ca basm pentru adulţi cu referinţă la realitate. De aceea apare ca evidentă posibilitatea de a interpreta rolul Germaniei în Europa cu un basm german.

Ce aflăm despre Albă-ca-Zăpada din textul basmului? Ştim că tatăl ei, regele, şi-a luat o altă soţie după moartea reginei, despre care se spune că ar fi mândră şi trufaşă şi nu ar putea să sufere să fie întrecută în frumuseţe de altcineva. Prin crearea Imperiului German sub Wilhelm al II-lea, în Europa s-a transformat masiv raportul de forţe ca urmare a apariţiei şi hegemoniei Germaniei. Prin atitudinea proprie unei mame vitregi faţă de Europa de Sud-Est cu ocazia Congresului de la Berlin din 1878 se pot detecta primele trăsături ale noii soţii de rege “Germania” în Europa alias Albă-ca-Zăpada.

La întrebarea eternă a reginei: cine e cea mai frumoasă din ţară, răspunsul conform căruia Albă-ca-Zăpada este cea mai frumoasă din ţară trebuie să o fi îngrijorat realmente. Aceasta îi ordonă unui vânător să o ducă pe tânără în pădure şi s-o omoare acolo. Mama vitregă trebuie să fi aflat întrebând oglinda cine e cea mai frumoasă din ţară că ordinul adresat vânătorului nu a fost dus la îndeplinire şi Albă-ca-Zăpada e bine mersi. Cum a arătat situaţia aceasta transpusă în Europa? Contracte comerciale cu scopul de a împiedica industrializarea acestor ţări şi o povară fiscală apăsătoare fără echivalent în poveste, ce au fost urmarea cumpărării suveranităţii acestor state de către Berlin. Pretenţia de lider a Germaniei în Europa, aşa cum a fost ridicată deja la începutul secolului al douăzecilea de către liberalul german timpuriu, Friedrich Naumann, nu e cu nimic mai prejos faţă de pretenţia de unicitate a mamei vitrege „Germania” în ceea ce priveşte frumuseţea. Astfel, federaţia imperială a statelor central-europene trebuia să se arate numai în exterior ca fiind formată din state suverane, însă în realitate să fie sub conducere germană. Curând după aceea, drumul suveran al statelor europene după Versailles trebuie să fi iritat Germania aşa de mult încât, chiar nouăzeci de ani mai târziu, ministrul de Finanţe federal, W. Schäuble, opinează precum o mamă vitregă că Primul Război Mondial ar fi dus suveranitatea în Europa ad absurdum. De asemenea, regina, prin şiretlicuri acum în noua cale, alias avânt, către est, îmbrăcată precum o negustoreasă bătrână, încearcă să îşi vândă mărfurile prin chemări sonore. „Mărfuri bune de vânzare!”, „Marfă frumoasă şi bună”, strigă ea tot timpul către Albă-ca-Zăpada. Folosindu-se de pretextul unui comerţ corect, bătrâna le-a ademenit pe aceste ţări în dependenţa faţă de ea şi în perioada interbelică, a oferit în sistem de cliring numai pe hârtie preţuri peste piaţa mondială pentru a obţine astfel acces la materiile prime şi produsele agricole. Aici atât mama vitregă a Fraţilor Grimm, cât şi Germania s-au folosit întotdeauna de şiretlicuri pentru a penetra statele europene. Foarte expresiv a formulat aceasta Dr. Wolff de la Banca Centrală a Reichului: „Tendinţa noastră este acum aceea de a determina statele europene prin şiretlicuri şi poate violenţă să îşi vândă produsele către Germania şi să îşi lase soldurile la Berlin dacă apar…”. Cum se continuă basmul Fraţilor Grimm? Atunci aduce mama cea vitregă un corset multicolor şi Albă-ca-Zăpada crede că o poate lăsa pe cinstita doamnă înăuntru. Şi Germania a opinat întotdeauna public că oferă statelor Europei preţuri corecte şi a fost privită în aceasta ca fiind un partener corect şi serios.

Tot astfel a recomandat grupul de lucru „Europa” din Ministerul de Externe al Reichului sub Ribbentrop să se prezinte Germania în Europa întotdeauna ca fiind o ţară socială, solidară şi tolerantă. Şiretlicul lui Wolff a fost valabil desigur pentru indicaţiile interne de lucru ca şi pentru intenţia mamei vitrege de a o ucide prin încorsetare pe Albă-ca-Zăpada. Deoarece piticii au tăiat corsetul, Albă-ca-Zăpada a fost salvată la fel cum aliaţii au salvat Europa şi au scăpat-o de creditele stoarse de Germania de la ţările din Europa de Sud-Est prin cliring.

Din nou se decide mama vitregă să o ucidă pe Albă-ca-Zăpada după ce oglinda o indică pe Albă-ca-Zăpada ca fiind cea mai frumoasă din ţară data următoare când este întrebată. De data aceasta, regina îmbrăcată ca o femeie bătrână încearcă din nou să o ucidă pe Albă-ca-Zăpada cu un pieptăn otrăvit. Din nou strigă ea „marfă bună de vânzare! de vânzare!” pentru a o amăgi pe Albă-ca-Zăpada. Din nou Europa nu prinde de veste că în spatele intenţiei de faţadă de a încuraja comerţul liber prin îndepărtarea barierelor vamale pândeşte un plan pentru impunerea hegemoniei la nivel continental. Pieptănul nu trebuie să pieptene de data aceasta doar părul cel frumos al Albei-ca-Zăpada, ci să impună politica de reglementare germană în Europa după dorinţele germane. Otrava acestei politici regulatorii se află în ostilitatea sistematică a liberalismului anglo-saxon, reprezentat de pieptăne, de a crea o cale specială germană prin conducerea economiei de către stat în contrast cu mişcarea liberă a forţelor economice. Economia europeană pieptănată conform ordinii germane este de asemenea capabilă să reducă prin euro competitivitatea statelor membre şi să le dezindustrializeze, precum planul de patru ani al lui Göring pentru restul Europei.

După ce şi cea de a doua încercare a reginei de a o omorî pe Albă-ca-Zăpada a eşuat, regina se deplasează îmbrăcată ca o ţărancă la casa Albei-ca-Zăpada pentru a o ucide cu un măr otrăvit. Fără a face aluzii la aspectul exterior al anumitor politicieni, chiar şi azi în orientarea Germaniei în Europa capitalul politic este elementul fără vizibilitate. Mărul otrăvit politic nu ar cădea departe de pomul cunoaşterii stabilităţii, de n-ar fi dus criteriile fixate după standarde germane state întregi pe marginea prăpastiei. În numele unei cunoaşteri superioare, trebuie ca acum la final cetăţenii de la marginea Europei să protejeze de ruină creditorii printr-o povară fiscală apăsătoare, dacă criza euro din Grecia sau Spania este în realitate o criză a instituţiilor de credit germane şi franceze. Este mult prea frivol să învinovăţeşti aceste state pentru a fi trăit peste posibilităţile lor şi să treci sub tăcere faptul că motorul exporturilor germane este cel mai mare beneficiar al subvenţiei pentru export deviate prin statele din restul Europei. Astfel apare impresia că li s-au dăruit bani acestor state aproape cum i-a dăruit regina Albei-ca-Zăpada mărul otrăvit. În vreme ce Albă-ca-Zăpada cade răpusă imediat, guvernele Greciei şi Italiei conduse de oameni de ştiinţă sunt strâns legate de noţiunea pomului cunoaşterii. În afara constrângerilor de economisire, guvernele tehnocratice abia pot să sporească competitivitatea ţărilor lor şi să frâneze şomajul în creştere. Singurul rezultat este ruinarea păturii de mijloc, vânzarea furnizorilor de utilităţi de stat la preţuri de dumping şi cedarea infrastructurii către creditori aproape pe gratis.

Suntem martori atât în basme, cât şi în politică la încercarea violentă a „mamei” de a impune fiicei un „outfit”. Aici este totuşi sarcina şi şansa statelor europene de a-şi dezvolta un stil propriu, de a se prezenta cu „îmbrăcăminte şi frizură”, în sensul propriilor instalaţii de producţie şi propriei politici economice şi astfel cu propriul stil de viaţă, şi să îşi definească propriul caracter fără a trebui să vorbească neapărat germană. În aceasta constă frumuseţea de invidiat a Europei. Desigur, Germania ar răspunde atunci când este întrebată de legătura ei cu Europa că ar dori „numai bine” pentru ea şi că inima i-ar bătea pentru Europa. Violenţa subtilă a mamei împreună cu o retorică zgomotoasă a stabilităţii nu este mai puţin periculoasă decât invidia faţă de frumuseţea Albei-ca-Zăpada. Când principiile directoare devin suferinţe şi fiica maturizată sau Europa se scoală din somnul cel adânc pentru a confrunta o asemenea mamă cu adevărul profitului în Europa, se poate doar spera că Germania nu va reacţiona chiar aşa de rău precum regina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*