Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr ne prezintă trei personaje: doi bogați și un sărac. Cel mai mult vorbește despre bogatul nemilostiv, prezentându-i viața de aici de pe pământ și din lumea cealaltă. Cu toate acestea, nici măcar nu-i menționează numele. Vorbește mult și de săracul Lazăr, prezentându-l ca cel mai umil și înjosit dintre oamenii pământului acestuia, cât și starea lui din lumea de dincolo. Mai vorbește puțin, foarte puțin, despre al doilea bogat, Avraam, pe care-l găsim în lumea de dincolo, ca pe un stăpân al raiului. Majoritatea predicilor și analizelor se opresc asupra lui Lazăr și asupra bogatului nemilostiv. Reiese din ele că cel ce a suferit sărăcie, nedreptate, umilință în lumea aceasta, dar nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu, va fi răsplătit în lumea de dincolo. Reiese, de asemenea, că cel bogat, care trăiește doar pentru el și pentru împlinirea poftelor sale, fără să facă milostenie celor necăjiți din jurul lui, va fi pedepsit în lumea de dincolo.
M-aș opri puțin să fac o comparație între cei doi bogați din pildă. Avraam era foarte cunoscut celor ce ascultau pilda și de aceea Mântuitorul nu mai menționează nimic despre el. Știm din Vechiul Testament că, împreună cu soția sa, Sara, era un om foarte bogat, care avea pământuri și turme multe de vite, care avea mulți slujitori. Știm, de asemenea, că acest bogat era un mare primitor de străini și călători. În apropierea casei lui, la marginea drumului, era un stejar imens, Stejarul din Mamvri, și acolo se opreau, la umbră, toți cei ce erau călători. Se știe că pe vremea lui Avraam, cu mii de ani în urmă, nu erau mașini, avioane sau trenuri, ci călătoriile se făceau cu picioarele sau, în cel mai bun caz, cu caii sau cămilele. În arșița Palestinei, ne dăm seama că o masă, un urcior de apă, un ceas de odihnă și o vorbă bună pentru un călător erau binecuvântarea lui Dumnezeu. Avraam își găsea timp să stea cu fiecare de vorbă, să-i pună masa cu bucatele cele mai bune din casa lui. În felul acesta își făcuse prieteni în toată țara și dincolo de granițele țării, fiindcă toți care treceau pe la umbra stejarului și pe la masa lui Avraam nu-l mai uitau și peste tot îl vorbeau de bine. Despre el se dusese vestea până departe, așa că într-o zi s-a oprit la umbra stejarului și la masa lui Avraam însuși Dumnezeu, în chipul a trei tineri călători. Și acești tineri au fost tratați cu multă ospitalitate și bunăvoință de cei doi bătrâni. Iată că până aici, Avraam își pune bogăția cu care-l înzestrase Dumnezeu la dispoziția călătorilor, oamenilor aflați în nevoie. Răsplata nu întârzie să vină.
În casa lui Avraam erau de toate, doar un copil lipsea. Lumea disprețuia pe cei ce nu aveau copii, considerându-i păcătoși și părăsiți de Dumnezeu. Avraam și Sara, deși îmbătrâniseră, sperau cu tărie că Dumnezeu își va aduce aminte și de ei și se rugau cu stăruință, așa cum făcuseră încă din tinerețe, să le dea și lor un copil. Rugăciuna, nădejdea și ospitalitatea(fapta bună) lor nu au trecut neobservate înaintea lui Dumnezeu. Iată că tocmai acei tineri călători le binecuvântează celor doi casa și le împlinesc speranțele. Sara va naște un fiu. Nu este singurul caz de acest fel. Preotul Zaharia și soția sa Elisabeta aveau să nască la bătrânețe pe Sfântul Ioan Botezătorul, rod al rugăciunilor de-o viață; bătrânii Ioachim și Ana vor avea pe Sfânta Fecioară Maria, ca rod al rugăciunii lor de-o viață. Răsplată mai mare nici nu exista pentru Avraam și Sara. Copilul, Isaac, era de o frumusețe, o inteligență și o drăgălășenie de nedescris. Bătrânii îl iubeau ca pe ochii din cap. Dar iată că relația lui Dumnezeu cu ei nu se oprește aici. Aflăm din Biblie, că Dumnezeu pune la încercare credința lui Avraam. Ii cere, nici mai mult nici mai puțin, să-l aducă pe Isaac jertfă, adică să-l taie pe copil și să-l ardă. Ceva mai cumplit nici nu putea să fie pentru un părinte! Mă întreb, câți din vremea noastră am fi în stare să ne sacrificăm unicul copil, doar pentru a-I dovedi lui Dumnezeu că avem credință în El? Cred că foarte puțini, poate nici unul! Avraam însă a fost în stare. Nu cu ușurință, ci în urma unei lupte dramatice cu el însuși. Până la urmă a biruit în el dorința de a împlini voia lui Dumnezeu. Când era pe punctul de a împlânta cuțitul în copil, o mână de înger i-a prins mâna și l-a oprit. Îngerul i-a spus că Dumnezeu a vrut doar să-i încerce credința. Avraam trecuse examenul ascultării de Dumnezeu. Strămoșul lui, Adam, picase la acest examen. Știm ce urmări a avut neascultarea lui Adam, să vedem ce urmări are ascultarea și credința lui Avraam. Îngerul îi comunică hotărârea lui Dumnezeu de a ridica din urmașii lui Avraam un popor numeros, ,,câtă frunză și câtă iarbă” și, mai mult, din urmașii lui Avraam să se nască Mântuitorul lumii. Ce răsplată mai mare decât aceasta putea să aibă Avraam și credința lui?! Dacă Vechiul Testament ne arată cum este răsplătit bogatul credincios și milostiv în lumea aceasta, pilda în discuție ne arată răsplata ce o primește același bogat în lumea de dincolo. Devine cetățean al raiului!
Bogatul celălalt din pildă, anonimul, adică cel fără de nume, a trăit doar pentru el. Nu știm cum și-a câștigat averea, dar știm cum și-a cheltuit-o: în ospețe, în petreceri, în beții, cumpărându-și haine luxoase, cai și trăsuri înzorzonate. Pe acest bogat l-a interesat să aibă un palat cât mai impunător, cu multe camere și cu mobile scumpe și cu tot felul de marafeturi, care să impresioneze musafirii. Nu l-a interesat de nimeni și de nimic altceva decât de propria persoană. Dovadă că nu vedea pe nenorocitul bolnav de la poarta lui cum se zbate în nevoi, nu-i auzea strigătele de disperare, prin care-i cerea o coajă de pâine. Un doctor putea aduce la el; niște leacuri putea să-i cumpere; niște haine mai vechi de-ale lui putea să-i dea; o strachină de mâncare se găsea la casa lui și pentru cel sărman; o vorbă bună și un zâmbet nu l-ar fi costat nimic pe bogat, dar pentru sărac ar fi fost mângâiere de frate; o odăiță într-un colț al palatului său s-ar fi găsit și pentru amărâtul de la poartă, care nu mai avea nimic și pe nimeni pe lume. Nimic din toate acestea!
Iată cum pilda aceasta de câteva rânduri ne învață, că înaintea lui Dumnezeu averea sau bogăția nu este nici bună, nici rea în sine. Felul în care o folosim ne poate ridica până în slăvile cerului la Dumnezeu, sau ne poate coborî până în fundul iadului. Ne mai învață, că noi nu suntem decât administratorii acestei bogății, pe care o adunăm din lume și o vom lăsa iarăși în lume, cu noi dincolo neluând nimic! Cine are urechi de auzit să audă!
Lasă un răspuns