File de jurnal: 16 Septembrie 1981

,,La nedeia de la Colibași a fost frumos. Lume destul de multă, dar terenul pe care se face hora e într-o pantă necorespunzătoare. L-am întîlnit acolo pe Negrescu Constantin, originar din Negrești, fostul meu coleg de clasă de la Malovăț, azi instructor de partid în cadrul U. T. C. Județean Mehedinți. Lucrează acolo cu o altă colegă de-a noastră, Aldescu Ioana.

Mi-a relatat unele aspecte negative  privind disciplina în școli. Peste tot domnește vagabondajul, desfrâul și alte asemenea metehne. Anul trecut au născut șapte eleve de liceu, anul acesta conducerea speră să fie mai multe. Ne-am amintit cu drag și cu nostalgie de anii noștri de școală, de iernile în care drumurile erau troienite. Eu eramsingur din Bârda la școala de la Malovăț. Îmi deschidea tăticu pârtie dimineața. Ajungea zăpada până la brâu, sau chiar mai sus. Era întuneric. Când nu era ceață, din Govăra vedeam făcliile și lanternele negreștenilor cum coborau prin pădure spre Malovăț. Când ajungeam la școală, uzi leoarcă și obosiți, abia ne refăceam până venea iarăși timpul s-o luăm înapoi, spre casă.

Din Negrești aveam și o colegă, Curea Ioana, blondă, cu ochi albaștri. Mi se părea foarte frumoasă. Mă îndrăgostisem de ea, dar de asta numai eu știam. Eu cu Vișan Romică, azi șef de secție la serviciul de calcul de la CPL-Tr. Severin, eram destul de destoinici la matematică, favoriții Domnului Profesor Alexandru Vlad. Participasem la Olimpiada de Matematică, ne apăruseră numele de mai multe ori în ,,Gazeta de Matematică” – seria B, ca rezolvatori de probleme. Ioana venea adesea și cerea caietul meu de matematică și-și verifica, ori își scria problemele. Câteodată, de la Ioana Curea le mai copia și Ioana Aldescu. Într-o bună zi, am găsit o poezie de dragoste a lui Iacob Negruzzi, care mi s-a părut că exprimă cel mai bine sentimentele mele față de Ioana. Am copiat poezia și, în ziua următoare, cu mâna tremurândă, am strecurat biletul între coperta caietului de matematică al Ioanei Curea și învelitoarea acestuia.

Din păcate, cred că m-a observat Ioana Aldescu. Fată foarte ambițioasă, Ioana Aldescu l-a chemat a doua zi pe Domnul Vlad în clasă: ,,- Uitați-vă, tovarășe diriginte, cu ce se ocupă elevul S.!”  Domnul Vlad, om de înaltă factură sufletească, licențiat în Teologie și Matematică, l-a citit, l-a dus și la cancelarie. S-a pus în discuție în consiliul profesoral situația mea. Salvarea a venit de la Domnul  Marius Buzatu, bunul meu profesor de limba română. Dânsul a demonstrat, fără putință de tăgadă, că biletul reproducea poezia unui clasic, nu era compoziție proprie, nu era adresat unei persoane anume, chiar dacă era scris de mine. După opinia dumnealui, eu aș fi copiat acea poezie ca un ,,exercițiu de creație”, l-am pierdut apoi, l-a găsit altcineva și l-a pus Ioanei în caiet. Aiurea! Doar eu singur îi spusesem, între patru ochi, adevărul. Cum eram, însă, favoritul Domnului Marius, fiindcă, vezi, Doamne, eram ,,poetul” școlii și corespondam cu ,,Scânteia pionierului”, s-a trecut cu buretele și peste această ispravă. Ciudat lucru, însă: din 1968, de când am terminat școala de la Malovăț și drumurile noastre s-au despărțit, cu toți colegii mei m-am mai întâlnit, numai cu Ioana Curea niciodată!”  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*