Mitomanie prolifică

A începe cu o generalizare înseamnă a comite tocmai păcatul care determină o regulă autohtonă a cunoaşterii faziale, valabile până şi în cazul marilor noastre adevăruri istorice. Şi totuşi, dacă Herodot, care îi văzuse pe traci a fi cei mai mulţi şi cei mai viteji după indieni, ar fi observat că le urmează acelora şi în apetitul lor mitic poate că ne-ar fi prevenit asupra multor riscuri care ne-au luat prin surprindere cu toate că ieşeau din tiparele gândirii noastre ancestrale. Nu mă înşel dacă spun că nici pentru folclorişti nu mai este o mare bucurie să-şi găsească semenii la începutul acestui mileniu aşa de grăbit tributari unei culturi construite la nivel mediu pe schemele culturii populare.

Prevalenţa impresiilor excede şi devansează cogniţia algoritmică de la domeniul sănătăţii şi alimentaţiei până la cel al politicii; vehicularea informaţiei prin mijloacele oralităţii aduce prejudiciile implicite până şi în cazul unor noutăţi ştiinţifice sau tehnice, obligate şi ele într-o primă fază să se contextualizeze acestui tip de gândire prin înlănţuiri cauzale demne totuşi de o cercetare antropologică mai serioasă. Dacă generaţiile mai tinere produc efectele serioase ale indiferenţei, cei mai vârstnici şi de o cultură mediocră, din păcate destul de numeroşi, nu reuşesc să se detaşeze de mecanismele oralităţii informaţionale şi se menţin într-o omogenitate noncontradictorie şi contraproductivă. În istoria recentă, percepută de ei, este una romanţată, argumentată prin excelenţă  de impresii consensualizate, dar care nu are decât o legătură sentimentală cu istoria obiectivă a judecăţilor cauzale sintetice, neviciate de efectele mediatice. Fără a produce idei şi opinii în contextul lecturii independente, cei mai mulţi români din acest eşantion au o cultură de tip mediatic fiindcă sunt consumatori pasivi ai informaţiilor facile, promovate de unul sau altul dintre posturile de televiziune angajate mai mult sau mai puţin vizibil în lupta politică.

Aşa se explică, de pildă, de ce Victor Ponta a fost perceput în acest mediu semidoct într-o imagine avnatajoasă prin faptul că a stat la masa festivă onomastică de la Palatul Elisabeta lângă Majestatea Sa Regele Mihai. Doar monarhiştii nu s-au putut înşela cu o astfel de judecată, ei neputând să uite că Regele a fost hăituit  fără condescendenţă în anii ʼ90 de ciracii lui Ion Iliescu, fondatorul partidului pe care astăzi îl conduce Victor Ponta. Aceeaşi gândire majoritară, poate chiar de 70 la sută, a făcut o adevărată opinie publică legată până şi de căruciorul aşa de mediatizat cu care Traian Băsescu îşi plimbă nepoţica. Nu mai departe de ieri, mi-a fost dat să aud pe stradă doi cetăţeni ajunşi la vârsta bătrâneţii, nu şi a senectuţii, comentând cu patos adversar şi îngrijorare naţională ştirea altfel lipsită de semnificaţie potrivit căreia fiica cea mare a preşedintelui a cumpărat nişte terenuri agricole în plin Bărăgan ialomiţean, cei doi trecând cu o condamnabilă neglijenţă pe lângă semnificaţiile juridice ale  cuvântului „a cumpărat”. Într-o culpabilă proximitate a informațiilor, pentru cei doi bătrâni care se declarau neînregimentați politic, și probabil pentru prea mulți ca ei, e mult mai puțin semnificativ faptul că secuimea atentează prin acțiuni iredentiste la integritatea statului român ca să nu mai spunem că numeroși unguri au cumpărat terenuri în România în temeiul aceluiași drept pe care doar Traian Băsescu nu îl are. Această miopie argumentativă este păguboasă până și în plan teritorial.

Socialiştii lui Ponta, adunaţi sâmbătă la Sala Palatului în şedinţă anuală a Consiliului Naţional, şi-au anunţat obiectivele pentru 2014 recunoscând cu nonşalanţă semnificaţia unei majorităţi confortabile în consiliile judeţene şi în primării, structuri administrative care devin redute prin care se susţin electoral inclusiv prin mânării neortodoxe ce valorifică potenţialul majoritar de credulitate. Omogenizarea sărăciei din motive nu numai naturale, climato-pedologice, în afara arcului carpatic a dus și ea în mai multe rânduri la impunerea pe aceeași cale a oralității a acelorași opțiuni politice de stânga, altele decât cele promovate de românii din Ardeal, în consecinţă mânați tot mai evident de o forță centrifugă dinspre şovăielnicul Bucureşti spre orizonturi mai ferm occidentale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*