Recurs la memoria bătrânilor neamului!

Cei mai vechi pe lume, cum zic bătrânii mei din Ardeal, îşi amintesc cum prin anii de început ai bolşevismului nu aveam voie a cânta Hora Unirii, a vorbi despre Avram Iancu, Maniu, Antonescu şi mulţi alţi buni patrioţi români. Învăţam imnul Sovietic şi despre… eroii unguri. N-aveam Crăciun, Paşti, dar se „nimerea“ mai mereu că de paştele evreiesc, sau câteodată de cel unguresc, să fim în vacanţă şcolară.

Scriitorii alogeni erau prin manualele şcolare (M. Banuş, M. Breslaşu, V. Porumbacu, A. Toma şi alţii de-alde Nagy), nu Arghezi, Goga, Blaga, Rebreanu, Voiculescu, Eliade etc. Și asta pentru că, dincolo de a fi mari autori, ei fuseaseră români patrioţi! Adevărați PATRIOȚI! Adepți ai acelui „patriotism funanbulesc”. Așa cum acuza deunăzi un elitist criticalist din speţa celor ce spumegă cuvinte cu o vibraţie telurică de blasfemie şi ură antiromânească spunând că s-au scârbit de România, că avem plai de fecale şi un Eminescu „ca un cadavru într-o debara”.

Pentru acești „elitiști”, a vorbi bine despre Ţară reprezintă o chestiune de om bizar, de Don Quijote românesc! Sunt alogeni strecuraţi politic „sus” pentru a bârfi ţara care le-a fost mamă bună sau adoptivă sau doică (în orice caz, mama care i-a crescut!). Pesemne plătiţi pentru această treabă murdară, netrebnică, de bârfă. Iar cum ura, ca şi pecinginea, se extinde nemăsurat când nu are nici o opreliște, asistăm azi și la vitrolierea Drapelului Naţional în zonele daco-secuieşti, unde e dat jos tot mai des, la înjunghierea Limbii Române (fiica sau sora celei latine), la denigrarea instituţiilor statale române (școală, biserică, armată), a însăși Istoriei naţionale.

Toleranţa dusă până la indolenţă, cum spunea cărturarul-patriot Iosif Vulcan, duce la lipsa oricăror replici față de această schimonosire a istoriei adevărate de către „roesleri” hungarişti. Care vor încă să maghiarizeze totul ca pe vremuri: de la copilul din burta mamei la mortul de pe cruce. Căci vibraţiile unor fapte criminale asupra ardelenilor făcute de la huni-unari încoace au pătruns în aer, în pământ, în „rîul”, „ramul”, reverberându-se și prin gura unor politicieni „tokeşişti”.

Și totuși, „Păcat de mulţimea ungurească de treabă!” – cum zic bătrânii din Ardeal. Tot ei ziceau că un grup de honvezi sîngeroşi ţineau în teroare prin anii 40 – 44 şi  pe ceilalţi „de treabă”, în acel ritual de omorâre a românilor. Şi azi ei au voie să fie şovini, iredentişti, antisemiţi, să-l batjocorească pe eroul naţional Avram Iancu, să sfideze tricolorul românesc, să organizeze marşuri şi veşnice tabăre de instruire antiromânească la noi în ţară, să fie antieuropeni (chestia cu aparheid-ul faţă de români e chestie de epocă medievală, tribală chiar).

Iar acest pastor – culmea „față bisericească”!- ajuns europarlamentar al României ar trebui să se teamă de „baterea” lui Dumnezeu. Zic tot bătrânii din pătimitul Ardeal, „baterea” care va veni cândva dacă aduc hulă ţării lor. Noi zicem să nu cumva să provoace Hula mării… de români din ţară… Căci Dumnezeu nu dă imediat cu bâta!

De aceea, se impune irumperea unui patriotism curat al fiilor neamului românesc, treziţi la realitatea impusă, care ar repune în pagina de istorie şi în slova cărţii demnitatea şi dreptatea unui popor ce întinde mîna, nu a cerșeală la mila noilor ciocoi sau grofi sau nemeşi, ci a rugăciune spre Dumnezeu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*