Dacă în antichitatea egipteană, chineză sau greco-romană clopotele însemnau înştiinţări despre anumite evenimente, precum tulnicul la daci, întreaga creştinătate îi conferă semnificaţii celeste, limba clopotului transmiţînd arătarea, vorbirea Mântuitorului prin glasul său. Din sec.IV în mânâstirile egiptene ele anunţau momentele liturgice chemând la rugăciune sau alungând duhurile rele (un clopoţel atîrnat de un toiag în cruce considerat al Sfântului Antonie, sfântul deşertului) servea alungării demonilor celor ce cădeau în ispită).
Mesajul clopotului se referă şi la clopoţeii de pe haina Arhiereului din Vechiul Testament,fiecare din cei 360 clopoţei arătând timpul unui An, „Anul Domnului primit” ce vesteşte măreaţa arătare a Mântuitorului (pr. conf. dr. D. Benga şi colectiv de la Patriarhia Română). Pe lîngă clopote erau folosite şi toaca,trompeta,ciocanul de lemn… (la monahii) Mai târziu călugării irlandezi, prin sec.VI-lea le-au adus în Europa vestică,din secolele următoare fiind folosite nu numai în mănăstiri ci şi în biserici intrând în inventarele şi în sacramentarele lor.
Călugării benedictini au fost renumiţi prin clopotele realizate pe timpul lui Carol cel Mare. În sec. IX-lea apar meşteşugari laici ce realizau clopote aproape în fiecare oraş dezvoltat economic. Dogele Veneţiei trimite împăratului bizantin 12 clopote, pe care basileul Mihail al III-lea le aşază într-o clopotniţă lângă Sf. Sofia din Constantinopol. Au fost dotate şi alte biserici din capitala Bizanţului,de unde au ajuns şi la Sf.Munte Athos. De remarcat că de atunci încoace, cu toate distrugerile ulterioare: cruciate, otomane etc. Mănăstirile Sfântului Munte au fost dotate necontenit ,înclusiv de voievozii români în special pe timpul ocupaţiei, de câteva secole, a otomanilor asupra ţărilor ortodocse din Balcani: Grecia, Serbia, Bulgaria şi a conflictelor cu Rusia, Georgia etc,după căderea Imperiului Bizantin. Unul din marile clopote ale unui mare stat ortodocs se află şi azi la o frumoasă mănăstire din Athos. După căderea Bizanţului ,turcii au interzis folosirea clopotelor în biserici, permiţînd doar toaca.Aşa se face că prin sec XVII-lea,renumitul Pavel de Alep din Orient auzind clopotele la Galaţi a plâns de bucurie; în Ţara Românească otomanii n-au putut opri clopotele bisericilor româneşti.Cum n-au putut nici uzurpatorii austro-ungureşti în Transilvania, ca apoi o mare parte să fie dărâmate întru ”frăţie creştină!” (Aşa se explică şi expresia de jale a ţăranului ardelean,întrebându-se pe sine sau pe Dumnezeu: Mai rău ca turcul?!). În bisericile răsăritene turnurile înalte ale clopotniţelor serveau şi ca locuri de supraveghere a invaziilor străine. De remarcat că în Transilvania ocupanţii austro-ungari nu permiteau românilor să construiască biserici egale ca mărime celor catolice. Și doar de lemn, cu clopote mici. Şi aceste lăcaşe de cult din lemn măiestrit au devenit însă bijuterii cristice pe mapamond. Ei l-au confiscat şi pe Dumnezeu parcă… În viaţa laică a creştinilor însă, clopotul (pergăul, ţângalăul) era folosit de ţăran şi pentru supravegherea turmelor sau la diferite ritualuri creştine… Iar cel al bisericii şi pentru a alunga relele, furtunile, pentru a anunţa primejdiile prin aşa-zisa bătaie de clopot în dungă, pe lîngă rolul creştin de a chema oamenii la rugăciune: prin limba clopotului glăsuia Dumnezeu. Ritmul bătăii de clopot, al limbii de clopot măsurând eternitatea credinţei cristice,al vremurilor până la mântuire. El bate şi ultimul nostru gong la trecerea în veşnicie. Sunetul clopotului are un mister prin gradul de percepere a armoniilor muzicii sale în parte şi în tonul său general, misterul lui parcă adăugându-se misterului divinităţii.
Limba clopotului cântă, dar şi vorbeşte; în stare de tristeţe ea parcă plânge cu noi, în stare de bucurie vibrează cu noi. Clopotele ca şi icoanele sunt nu numai simboluri vii ale întrupării glasului şi chipului cristic, ci şi arme împotriva Anticriştilor, cei care sub diverse Forme şi sloganuri pseudoeuropene vor să le amuţească sau să le ascundă. Lupta creştinului împotriva noilor provocări globaliste şi antiromâneşti este prin a-l mărturisi mereu pe Iisus în limba clopotului şi a strămoşilor, pururea şi-n veci vecilor-cum zice versul,versetul biblic!
Lasă un răspuns