Spionarea economiei germane de către anglo-americani, deconspirată de agentul NSA Edward Snowden, ne readuce aminte de secole de conflict latent între Europa Centrală, continentală şi cultura anglo-mozaică, imperiul anglo-saxon, maritim. Să facem o incursiune în timp!
În 1815, la Waterloo, generalul Wellington câştiga bătălia iar bancherul Rothschild o avere. Avântul Imperiului German II este dezavuat de strategii Amiralităţii britance cu aceleaşi mijloace ca cele ale complexului militar-industrial anglo-saxon de azi. Mai târziu, în 1905/8 agresiunea economico-financiară organizată la Londra – la acea vreme centru financiar şi de asigurări al lumii – a fost atât de dezastroasă pentru nemţi că s-a ajuns la un război mondial, cu despăgubiri astronomice pentru Berlin.
Scenariul de dinainte de război se repetă și în 1938/9, când primul lord al Amiralităţii britanice Winston Churchill, „Partidul războinicilor” şi organizaţia „Focus” împing din nou, cu sprijinul Poloniei, Germania în războiul mondial II şi din nou nemţii pierd. Ruşii sunt fireşte mereu de partea anglo-saxonilor împotriva Europei Centrale, romano-catolice.
Și totuși, în 1945, Imperiul German III învins nu a fost lichidat pentru că despăgubirile de război erau incerte, aşa că ele au fost amânate până la un Tratat de Pace, care nu s-a mai încheiat. Anglo-americanii au şi astăzi trupe şi centre de spionaj în Germania. Se vor retrage numai după Tratatul de Pace şi mai ales a plăţii despăgubirilor de război?
Și acum… 2013. Cât vor fi despăgubirile? Dacă grecii cer 160 miliarde euro şi românii 20 de miliarde, cât vor anglo-franco-americanii şi ruşii? Sunt germanii în stare de plata conflictelor generaţiilor de mult apuse, mai ales că acuma este clar că vina nu este nici pe departe numai a celor învinşi? Istorie e scrisă de învingători. Pentru cei care vor să cunoască detalii ale schiţei de mai sus, recomand scrierile prof. Dr. Harald James, Princeton University şi dr. Michael Scheil, Duncker & Humblot.
Lasă un răspuns