Situaţia este gravă şi se prezintă cu tăieturi. Economiştii spun că România se confruntă cu un nou val de criză, dovada fiind găurile din bugetul statului, precum şi restanţele uriaşe privind plata datoriilor (către stat şi către bănci). Restanţe care sunt atât ale firmelor, cât şi ale cetăţenilor, şi sunt mai mari ca niciodată.
Când spuneam de tăieturi, mă refeream la faptul că s-a tăiat elanul cam de peste tot. De fapt, aceasta este caracteristica principală a crizei: neîncrederea. În unele zone, neîncrederea a devenit disperare. O disperare tratată cu indiferenţă sau, cel mult, cu moaşte sfinte. Sociologii dau de înţeles că disperarea este un fenomen normal în societăţile concurenţiale, un fenomen care îi paşte pe oamenii fără noroc sau pe cei mai puţin pregătiţi pentru „concurs”. Acum, aceştia sunt băgaţi la grămadă, la categoria persoane defavorizate.
Cum spuneam, sociologii dau de înţeles că disperarea ar fi un fenomen normal, dar nu o spun pe faţă, ca să nu dea lumea în ei cu pietre. Normal, normal, dar, când disperarea depăşeşte un prag critic, are toate şansele să se manifeste violent. Iar locul de manifestare cel mai propice este la întrunirile publice.
De aceea se teme Guvernul de protestele împotriva proiectelor Roşia Montană şi gaze de şist. Acestea ar putea căpăta o tot mai mare amploare şi ar putea deveni tot mai radicale. Într-un fel, înţeleg Guvernul. Trebuie să scoată bani din piatră seacă (eventual îmbogăţită cu aur sau gaze), ca să stimuleze economia şi să-şi plătească datoriile. O porţie de aur şi o inhalaţie cu gaz ar reprezenta o gură de oxigen pentru Guvern. Oxigen puţin toxic, dar, orişicât, mai bun decât nimic. Ca să stârpeşti corupţia şi să redistribui cât de cât bogăţia e mai greu şi durează. Mai ales că împotriva redistribuirii se situează liberalii radicali. Rămâne varianta cu diminuarea corupţiei. Slab. Puţine şanse, într-un stat în care prieteniile politice se ramifică adânc în economie.
Aşa că, sunt convins, Guvernul va face tot posibilul să dea drumul la proiectele cu aurul şi cu gazul. Cu toate riscurile. Pentru că dacă nu o va face, tot rău va fi, deoarece, aşa cum spuneam la început, creditarea este la pământ şi banii nu circulă. Dar, premierul (şi omul politic) Victor Ponta vede că protestele pentru locuri de muncă, salarii şi pensii, sunt mai mici decât cele ecologiste. Pentru că şi sindicatele sunt la pământ.
Cred că dilema lui Ponta este dacă să dea drumul proiectelor acum sau mai la vară. Prin urmare este posibil ca premierul să tragă de timp, până după alegerile europarlamentare (Groaznic, am vrut să intru pe o pagină să văd exact când au loc alegerile parlamentare şi mi-a intrat în faţă o reclamă care are butonul de închidere ascuns. Şi nici nu dispare. Ăştia s-au tâmpit de tot, nu înţeleg că crează reacţii adverse!). Aşadar, să tragă de timp până după alegerile europarlamentare din mai 2014. S-ar putea ca acest calcul să fie greşit, fiindcă, pe zi ce trece, lângă protestatarii ecologişti se adună şi alte categorii de nemulţumiţi.
Prin urmare, consider că pentru Guvernul Ponta, chiar şi din punctul de vedere al calculului politic, cel mai bine ar fi să fie cinstit. Dacă vrea să o facă, să o facă acum. Să dea drumul la la cele două contoversate proiecte. Dacă nu, să o spună răspicat şi să se concentreze pe alte subiecte economice. Căci e dovedit statistic: boala lungă e moarte sigură.
Lasă un răspuns