Țara mea din țară scoasă
Și în lume izgonită,
Umbra ți-a rămas acasă
Și aceea prigonită…
Moare-a neamului ființă
Cu vechi sânge de titan,
Este grabnic trebuință
De-un sfânt nou, de-un căpitan…!
Țara mea din țară dusă
Pe la porți cu lacăte,
Siluită și supusă
Ca o sclavă, iacă-te!
Moare-a neamului credință,
Azi mărunt, liliputan,
Este grabnic trebuință
De-un sfânt nou, de-un căpitan…!
Țara mea, amară-i fierea
Dorului înstrăinat
În rușinea și tăcerea
Lacrimilor de bărbat.
Grea povară-i și sentință
Să nu poți să fii oștean,
Este grabnic trebuință
De-un sfân nou, de-un căpitan…!
Țara mea în somn sedată,
Perfuzată cu venin,
Redeșteaptă-te odată,
Că ți-e plinul peste plin!
Să recapeți conștiință,
Tu și neamul tău orfan,
Este grabnic trebuință
De-un sfânt nou, de-un căpitan…!
Lasă un răspuns