După ce am amintit de pumnalul de tip „sica” descoperit la Sighiştel (jud. Sibiu) care este unic prin decoraţiunile sale, respectiv păsările cu „ochi de foc” Gaia și Puia Gaia, iată că mai apare o piesă asemănătoare în panoplia de arme ale strămoșilor noștri. Una dintre cele mai frumoase piese preistorice confecționată din bronz, aflate în colecția muzeului din Zalău este un pumnal declarat ca fiind scitic, având și teacă de bronz și fiind descoperit la Firminiș (com. Mirșid; jud. Sălaj). Cele două piese se datează la sfârșitul sec. VII î.Hr. – începutul sec. VI î.Hr. și reprezintă un tip de armă specific lumii nord-pontice, atribuită sciților, o populație din antichitatea timpurie înrudită cu mezii și perșii. Acest tip de arme purtată de elitele acelor vremuri s-a răspândit dincolo de spațiul nord-pontic până în Europa Centrală. Adesea sunt descoperite în morminte „oferite” pentru a-l „sluji” pe deținătorul lor și pe „lumea cealaltă”. Pumnalul a fost descoperit în primăvara anului 1976, când arheologul Alexandru V. Matei s-a aflat în cercetare de teren în zona localității Firminiș. Acesta a fost contactat de către un cetățean, care era groparul satului și care i-a comunicat că ar avea de vânzare ,,o baionetă nemțească din bronz, cu tot cu teacă”. ,,Baioneta” ar fi fost descoperită de către tatăl-său (tot gropar!) în anul 1936 cu ocazia săpării unei gropi în vechiul cimitir al satului. Alături de ,,baionetă” ar fi aflat și câteva verigi din bronz. Posesorul piesei îi comunica arheologului că în cazul în care muzeul nu este interesat de cuțit ar vrea să ascută ,,baioneta” care ar fi ,,tare bună pentru junghiat porcu dă Crăciun”. Ajuns la domiciliul posesorului piesei, Al. V. Matei a constatat că este vorba despre un pumnal de bronz de tip „akinakes” foarte bine păstrat, iar teaca sa era frumos decorată, inclusiv cu două zvastici (vechi simbol indo-arian) ceea ce l-a făcut pe proprietar să creadă că este vorba despre o armă nemțească.
Preluat de către personalul muzeului, piesa a fost restaurată în anul 1984, teaca fiind ruptă. Posibil ca la momentul descoperiri cel care a găsit-o să fi trecut cu plugul peste ea. Piesa a fost curățată de restauratorul Pop Ana și lipită cu o bandă de susținere din pânză de sticlă, astfel încât pumnalul să poată intra în teacă ușor. Pe linia fisurii s-a aplicat rășină epoxidică colorată. Piesa este un pumnal de paradă, ce „vorbește” prin simbolurile sale (nu este ascuțită lama, ca în cazul spadei emblemă de la Medgidia). Pumnalul este lucrat din bronz, turnat dintr-o singură bucată, are lungimea de 36,5 centimetri. Materialul din care a fost turnat este un bronz de bună calitate, foarte maleabil, permiţînd prelucrarea ulterioară a ornamentaţiei prin ciocănire cu dalta, fără ca materialul să capete fisuri. Are garda cordiformă, lama triunghiulară, cu două tăişuri, iar mânerul se termină cu o bară transversală uşor arcuită. Lama, lungă de 23,8 centimetri, este de o formă triunghiulară cu tăişuri pe ambele laturi. La bază, lama are lăţimea de trei centimetri, iar grosimea de 0,5 centimetri, la vârf grosimea este de 0,3 centimetri. Lama prezintă o nervură centrală spre vârful ei, având în secţiune o formă aproximativ romboidală. Nervura mediană nu s-a păstrat în partea superioară a lamei, care a fost ornamentată în această porţiune cu patru șănţuleţe adâncite cu dalta, care se unesc spre vârf, formând două triunghiuri. Acestea sunt aşa-zisele „canale pentru sânge”, care sunt dispuse aproape identic pe ambele feţe ale lamei. Garda pumnalului este reliefată în partea superioară (ca o acoladă), imitând forma unui fluture, fiind turnată odată cu întreaga piesă. În partea inferioară, garda prezintă la mijloc câte o adâncitură unghiulară cu vârful în sus pe ambele părţi. În partea superioară garda prezintă la mijloc pe ambele părţi o ieşitură unghiulară în relief, cu vârful în sus, care continuă cu un ornament în relief pe mânerul propriu-zis. Garda este bine proporţională, nu prea masivă, are lăţimea de 3,8 centimetri, ieșind doar cu câte patru mm în afară lamei, iar înălţimea gărzii este de trei centimetri. Cei doi lobi ai gărzii sunt bine proporţionaţi, având aproximativ aceeaşi lăţime. Mânerul, format dintr-o bară cu secţiunea aproximativ dreptunghiulară, mult aplatizată, împreună cu garda cordiformă şi bara transversală de la capăt, are lungimea de 12,7 centimetri. Mânerul propriu-zis este ornamentat prin ciocănire cu dalta. Longitudinal pe corpul mânerului au fost adâncite şase şănţuleţe, care scot în relief cinci „coloane” paralele ce pornesc din garda cordiformă. Coloana din mijloc este chiar prelungirea ieşiturii unghiulare în relief din partea superioară a gărzi.
Aceste „coloane” longitudinale nu acoperă întreaga suprafaţă a mânerului. Pe o porţiune din capătul mânerului ornamentaţia este alcătuită de patru şănţuleţe care scot în relief cinci benzi transversale, ornamentate cu linii oblice haşurate „în brăduţ”, banda din mijloc rămânând neornamentată. Părţile laterale ale mânerului sunt ornamentale cu grupe de câte trei linii paralele incizate, executate cu dalta, separate de intervale dreptunghiular-rotunjite rămase în relief. Pe lângă rostul lor decorativ aceste ornamente serveau la o mai bună fixare a mânerului în palmă. La capătul superior mânerul se termină cu o bară transversală uşor concavă, de o formă dreptunghiulară cu braţele egale, având dimensiunile de 3,9 x 1,2 X 0,8 centimetri. Suprafaţa barei este ornamentată cu trei benzi paralele longitudinale, delimitate prin două şănţuleţe adâncite. Banda din mijloc nu este ornamentată. Celelalte două benzi sunt ornamentale cu linii oblice gravate, aşezate în brăduleţ, cu o linie orizontală care le desparte în mijloc. Decorul este realizat cu mâna liberă, prin tehnica gravării, după răcirea piesei de la turnare. Liniile şi liniuţele oblice nu sunt perfect paralele şi egale. Se observă în interiorul şănţuleţelor de pe bara transversală, ca şi la restul şănţuleţelor de pe mâner şi lamă, urmele unor mici praguri rezultate de la lovirea cu dalta. În execuţia liniuţelor haşurate de pe bara transversală și de pe benzile orizontale ale mânerului se observă stângăcia meşterului care le-a executat, pe mici porţiuni aceste liniuţe chiar lipsind. Ornamentele mânerului şi ale barei transversale, cu mici deosebiri neesenţiale, sunt aproape identice pe ambele feţe ale piesei. Împreună cu pumnalul a fost descoperită şi teaca care-i aparţinea, pumnalul fiind găsit pus în teacă. Teaca este lucrată tot din bronz, prin turnare în tipar, reprezentând o execuţie deosebită din punct de vedere al tehnicii de turnare. Piesa aparţine tipului de teacă care prezintă o placă-ataş în partea dreaptă, necesară pentru agăţarea întregii piese la brâu. Turnată dintr-un bronz de bună calitate, teaca prezintă o nervură mediană pe o parte, având în secţiune o formă triunghiulară rotunjită. Lungimea totală a tecii, cu placa-ataş, este de 36,5 centimetri, lăţimea în partea superioară este de cinci centimetri, grosimea de 1,8 centimetri; în partea inferioară lăţimea este de 1,6 centimetri, iar grosimea de 1,1 centimetri. Teaca este ornamentată pe amândouă feţele cu motive geometrice şi animaliere realizate prin turnare şi ciocănire cu dalta. Partea tecii ornamentată în partea superioară cu un decor cordiform reliefat, cuprinzând cele două „cruci gammate”, reprezintă faţa tecii.
Decorul cordiform al tecii este realizat din turnare, iar ulterior s-a aplicat, prin ciocănire, decorul şnurat cu linii incizate care delimitează practic cei doi lobi. Tot prin ciocănire cu dalta au fost realizate, după turnare, alte ornamente lobate incizate, care înconjoară în partea inferioară decorul cordiform reliefat. Placa-ataş are o formă dreptunghiulară rotunjită, cu lungimea de 8,8 centimetri, lăţimea de 2,6 centimetri, grosimea de 0,4 centimetri şi este situată în partea dreaptă a tecii. Placa-ataş este ornamentată cu un motiv triunghiular ajurat, realizat prin turnare, situat pe partea exterioară a plăcii. Placa-ataş este ornamentată pe margini cu un decor în relief, realizat din turnare şi ornamentat pe unele porţiuni cu linii oblice haşurate şi în brăduleţ. În partea superioară ea prezintă un orificiu cu diametrul de 0,8 centimetri, cu ajutorul căruia teaca era agăţată de brâu. În partea inferioară a plăcii, în apropierea decorului cordiform, există un alt orificiu mai mic, cu diametrul de 0,4 centimetri, având probabil rol tot la fixarea mai bună a tecii la brâu. Cealaltă faţă a plăcii cuprinde aceleaşi elemente de decor ajurate, realizate prin turnare, lipsind doar decorul reliefat de pe margine. Se observă lipsa grijii în realizarea decorului ajurat pe această parte, urmele turnării nefiind deloc finisate. Pe linia de contact a plăcii-ataş cu corpul tecii se observă, pe latura dorsală, cum s-a adăugat bronz pentru a spori rezistenţa piesei pe această linie de contact. În piesele aflate în Muzeul Ermitaj, descoperite la Ulski, Maikop, Volkovţi, Homlnsk, Suia, în necropolele din zona Kubanului, întâlnim o analogie apropiată a decorațiunilor zoomorfe ale pumnalului. Aceasta este reprezentată de capul de vultur, care apare și pe o psolie de os descoperită la Jabotin, pe gâtul păsării întâlnindu-se și ornamente triunghiulare semiajurate. Toate aceste piese aparţin epocii arhaice şi folosesc o tehnică de ornamentare prin ajurarea, atât pentru capetele de vultur, cât şi pentru vârfurile de baldachin. Astfel de piese de caracter scitic au apărut şi în ţara noastră, la Gorneşt; alte vârfuri de boldachin ajurate se păstrează în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.
Partea din spate a tecii de la Firminiş şi placa-ataş au fost ornamentate cu motive triunghiulare ajurate, realizate prin turnare. Această tehnică de ornamentare este mai veche, ea apărând la unele piese din perioada prescitică de la nordul Mării Negre. Este caracteristică şi artei scito-siberiene, unde apare pe mânerul unor cuţite de bronz. Piese de bronz la care a fost folosită tehnica ajurării pentru executarea unor ornamente se întâlnesc şi în mediul iliric, precum şi în mediul prescitic (cimmerian) din Ungaria. În Transilvania, la Murgeşti, a fost descoperită partea superioară a unei teci de bronz pentru lance, ajurată pe o parte, cu acelaşi decor ca şi teaca de la Firminiş.
Piesa de la Murgeşti a apărut dintr-un mormânt de înhumaţie scitic, în context cu săgeţi caracteristice din bronz şi o lance de fier. Tehnica ajurării este folosită în mediul scitic în special la diferite plăci ornamentate cu motive animaliere realizate prin turnare, specifice perioadei vechi – sec. VI î.Hr. – ea apărând şi la piese mai târzii – sec. V-IV î.Hr – fiind o caracteristică a artei scitice în general. Ornamentaţia ajurată, precum şi ornamentaţia cu linii haşurate, se întâlneşte în mod frecvent la nordul Mării Negre, mai ales în zona Kubanului, pe unele plăci de centură din bronz descoperite în curganele de la Istisul, datate în perioada arhaică, sec. VI î.Hr., ornamentate cu motive geometrice ştanţate, mult asemănătoare cu ornamentaţia piesei de la Firminiş. Piese de centură cu ornamentaţie triunghiulară ajurată apar şi în necropola de la Tli, datată tot în epoca arhaică. Ornamentaţia barei transversale a pumnalului cu benzi de linii oblice haşurate se întîlneşte şi la sabia-emblemă de la Medgidia, care reprezintă o bună analogie pentru acest element de decor. În mediul scitic de la nordul Mării Negre au apărut fragmente de teci ajurate, din bronz. O astfel de teacă din bronz, ornamentată cu motive animaliere şi capete de vultur realizate prin ajurare, care decorează partea laterală a piesei, a fost descoperită în sudul Siberiei. Majoritatea analogiilor de care se leagă, prin decorul şi tehnica folosită, piesa de la Firminiş, aparţine perioadei arhaice a necropolelor scitice din zona Kubanului şi a Siberiei de sud. Sabia de tip akinakes, cu teacă, descoperită la Karmir-Blur, datată la sfîrşitul secolului VII şi începutul secolului VI î.Hr., prezintă analogii apropiate în privinţa decorului folosit pentru ornamentare cu elementele ce se întâlnesc la piesa descoperită la Firminiş. Teaca piesei de la Karmir-Blur este ornamentată, pe o parte, cu capete de vulturi similari cu cel de pe piesa de la Firminiş, iar partea dorsală a tecii este ornamentată cu motive triunghiulare semiajurate, formate din câte două triunghiuri cu capetele alipite, ordonate în lungimea tecii, acoperind-o în întregime. Decorul reliefat de pe părţile laterale ale mânerului pumnalului de la Firminiş este aproape identic cu decorul similar al mânerului sabiei de la Karmir-Blur. Potrivit analogiilor enumerate mai sus, pumnalul de la Firminiş poate fi datat chiar de la începutul secolului VI î.Hr., situându-se printre cele mai vechi descoperiri de caracter scitic din Transilvania. Analogiile pe care această piesă le are în mediul scitic din nordul Mării Negre, mai ales cu descoperirile din necropolele arhaice, ne face să credem că piesa a ajuns aici odată cu grupul scitic infiltrat în Transilvania din această zonă. Localitatea Firminiş este situată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, la circa 8 km nord de porţile Meseşului. După inventarul pe care 1-a conţinut, mormântul de înhumaţie descoperit la Firminiş aparţinea unui bărbat, iar prezenţa lui în această zonă ilustrează, credem, viaţa de războinici şi păstori seminomazi a bărbaţilor sciţi, care încheindu-şi existenţa departe de sălaşurile comunităţii nu ajung să fie înhumaţi în necropolele respective. Pe teritoriul judeţului Sălaj nu sunt cunoscute până în prezent vestigii care să ateste prezenţa sciţilor în această zonă de nord-est a Transilvaniei. Apărând în fața zonei ocupate de enclava scitică din centrul Transilvaniei, mormântul de la Firminiş pare să constituie punctul cel mai nord-vestic cu descoperiri aparţinând acestui grup intrusiv, din ţara noastră. (G.V.G.)