Pactul cu diavolul…

Când vezi şi auzi gâlceava dintre preşedintele şi premierul României, îţi vin în minte doi copii obraznci, care s-au zbenguit, au spart un geam şi se pârăsc unul pe altul la părinţi, în cazul de faţă la poporul telespectator. Tot aşa, ca un părinte de modă veche, nu te ţin nervii să cercetezi care dintre ei a început primul şi îţi vine să-i baţi pe amândoi, să se liniştească. Dacă îi dai dreptate unuia, acesta se face şi mai obraznic, iar cel învinuit se dă cu curul de pământ, ţipă ca din gură de şarpe şi îţi înşiră toate prostiile pe care le-a făcut cel căruia i-ai ţinut partea. Aşa că nu merge cu binişorul, mai ales că amândoi răzgâiaţii nu ştiu de vorbă bună, ei înşişi folosind un limbaj învăţat, parcă, prin porturi rău famate sau pe sub poduri, în orele în care chiuleau de la şcoală.

Ce să le spui, cum să-i convingi să nu-şi mai tragă şuturi unul celuilalt, să pună mână de la mână şi să repare geamul spart, pe unde ne trage curentul. Nu, ei au o idee fixă, să arate cât de prost şi de ticălos este celălalt. Şi preferă să spargă toate geamurile din jur, decât să facă vreun pas spre conciliere.

În sfârşit, ştim că politica e curbă şi ceea ce astăzi pare un uragan sau un război, mâine se poate dovedi o furtună într-un pahar ori o hârjoneală de copii. Deşi, tonul intervenţiei de ieri a preşedintelui a fost apocaliptic, în subtext se înţelege că pactul de coabitare n-a fost rupt, ci este fluturat, ameninţător şi periodic, în public, cum că azi, mâine, va fi desfiinţat şi se lasă haosul politic peste România.

Cum spuneam, nu am nici nervi şi nici dorinţă să fac o analiză, ca să stabilesc care dintre cei doi a călcat în picioare pactul, cine a încălecat primul pe justiţie şi a tras-o de codiţe. În fapt, cred eu, fiecăruia îi pasă ca pactul de coabitare să mai existe, formal, şi trag de el până în apropierea momentului în care preşedintelui i se va încheia mandatul şi denunţarea lui ar face inutilă declanşarea de alegeri anticipate. Pentru că Victor Ponta, e clar, nu doreşte o nouă declanşare a procedurii de suspendare a preşedintelui, fiindcă aceasta i-ar crea enorme probleme de imagine în relaţiile internaţionale.

În concluzie, eu cred că se vor certa pe subiectul „pact de coabitare” până undeva în anul 2014. Atunci, suspendarea preşedintelui ar deveni inutilă, pentru că, oricum, în scurt timp i se va încheia cel de-al doilea mandat şi ultimul. Atunci, vor putea să se acuze şi să se înjure în voie, arătând că celălalt este de vină pentru toate eşecurile României. Atunci se va înviora şi Crin Antonescu, având la îndemână principala sa temă de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale: antibăsismul.

Deşi, ar mai fi o variantă. Este posibil ca pactul de coabitare să fie denunţat mai repede, adică, acum, la sfârşitul acestui an, permiţând ca circul să se declanşeze mai devreme. Oricum, pactul de coabitare nu a schimbat cu nimic comportamentul celor doi semnatari. Doar că le-a permis să susţină că au semnat pactul cu diavolul pentru binele României. Desigur, diavolul fiind celălalt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*