S-ar părea că Justiţia este o problemă a latinităţii, tocmai a ei, căreia îi datorăm Dreptul roman, iar la noi a ajuns, prin descendenţă, în toată splendoarea contradicţiilor cu care continuă să se confrunte. Sine Justitia, nula libertas, spuneau romanii plătind pentru a aşeza lucrurile în principiu un îndelungat tribut ce de multe ori i-a atins până şi pe împăraţii lor. Astfel, numărăm aproximativ 200 de împăraţi cu sânge latin la Roma, în Imperiul Roman de Apus, în Imperiul Galic, în Imperiul Illyrian precum şi în Britania, din care doar 61 au murit de moarte buna, fiindcă din ceilaţi 139 doar patru au murit de boală, șase au abdicat, șapte s-au sinucis, nouă au fost ucişi în luptă, iar restul au fost ucisi prin sentinţă, fie de proprii ostaşi, fie în Senat, prin complot.
Contradicţiile puterii au oscilat în timp în jurul principiului de drept sau cu demagogie, sau din nevoia organică de cenzură externă a ei, delegată frecvent Justiţiei ca atare. Justiţie independentă este cel mult o ipocrizie şi nu poate fi un concept, fiindcă oricum altfel decât Justiție pur și simplu nu e posibil decât cu încălcarea drepturilor și libertăților unora sau altora, ceea ce nu mai este Justiție. Și dacă noi vorbim cu multă ardoare despre o Justiție independentă, înseamnă că recunoaștem tacit ingerințele celorlalte puteri în această instituție fără care nu se poate vorbi despre un stat de drept. În ciuda rapoartelor MCV care tot atrag atenţia noii puteri de la Bucureşti, mai ales după lovitura de stat din vara lui 2012, românul ar fi fost tentat să creadă că totuşi are o Justiţie autentică din moment ce Adrian Năstase a fost nevoit să-şi facă penitenţa dincolo de gratii, şi ca el un Gigi Becali, apoi ajunge aproape de o sentinţă similară şi Dan Voiculescu, mulţi alţi potenţaţi fiind în curs de cercetare.
Că această stare de fapt nu convine unora e tot mai vizibil, fiindcă Justiţia a ajuns tocmai unde doare mai tare; ameninţările ei planează şi deasupra altor capete aureolate politic. Dacă Victor Ponta nu şi-ar fi spus cu subtilă satisfacţie punctul de vedere legat de schimbarea „băsistului” Lucian Papici de la Parchetul DNA, poate că acest fapt ar fi trecut ca unul firesc, justificat de expirarea mandatului, mai ales că procurorul general Nițu „nu e un om care să facă schimbări de la o zi la alta”, cum remarca Traian Băsescu. La noi, însă, imprevizibilul se poate produce precum cutremurele de la Galați; în chip neașteptat, s-au inflamat tensiunile în USL și în loc să se rupă pactul de coabitare (!) președinte-premier, se va rupe alianța PNL-PSD, dacă luăm în serios poziția și declarațiile lui Crin Antonescu, de vineri. „Ponta a vorbit în numele procurorului general”, spunea Crin Antonescu, ceea ce este inacceptabil. Concluzia: „Ponta a pus țara într-o situație jenantă!”, ca să cităm aceeași sursă. Dar nu este pentru prima oara, din câte se știe.
Lovitura de stat din vara lui 2012, atacurile explicite la Curtea Constituțională, preluarea la Guvern a Monitorului Oficial, nesocotirea instituției Președintelui, suspendarea acestuia, referendumul vorbesc despre o viziune cel puțin originală legată de instituțiile statului și de principiile fundamentale ale acestora. Neîndoielnic că în orice stat cu o civilizație politică maturizată premierul nu numai că nu ar comite astfel de acțiuni și nu a face astfel de declarații, ci ar trebui să își dea demisia neîntârziat și necondiționat dacă le-a comis. Victor Ponta nu o va face nici după ce a fost admonestat inclusiv de Ion Iliescu. Nu a făcut-o el nici în legătură cu plagiatul din teza de doctorat, nu o va face nici acum. Până unde va ajunge însă premierul României, girat de majoritatea parlamentară de la București? Ce riscă Victor Ponta cu inabilitățile lui diplomatice, cu nepriceperea lui, dar mai ales cu lipsa lui de curaj decizional? Se pare că ruperea USL nu îl afectează fiindcă, probabil, a conturat o altă alternativă, poate chiar cu același Dan Voiculescu şi cu racolări de ocazie, iar liberalii pot fi scoși din calcul şi Crin Antonescu va fi înlăturat cu destulă ușurință din competiția pentru prezidențialele lui 2014.
Or, dacă viața politică de pe Dâmbovița rămâne mereu tulbure și nu conturează niciun orizont promițător pentru românii ‒ ceea ce este strict problema lor, imaginea României este tot mai afectată în U.E. Sau poate că tocmai o îndepărtare de țările Uniunii se dorește, ceea ce nu ar trebui să ne surprindă dacă judecăm după alte gesturi și declarații precedente, rectificate mai apoi prin ipocrite declarații de bunăvoință. Eșuarea guvernării USL se conturează tot mai clar, dar forțele de dreapta nu reușesc să se coaguleze într-o opoziție destul de convingătoare. Haosul care s-ar instaura în aceste circumstanțe ar arunca țara într-o criză prelungită nemeritat, ale cărei costuri sunt greu de cuantificat, dar si mai greu de suportat.
Lasă un răspuns