Un „pisic” în haita PSD-ului!

Dacă ar fi fost vorba doar de „fudulie”, poate n-ar mai fi rămas atâta loc şi pentru proverbiala prostie. Dar aici sunt toate (şi de toate!) la un loc: neghiobie, aroganţă şi minciună cronică. Iar toate acestea se datorează scrâşnitului complex care îl macină pe Ponta în relaţia sa cu tot ceea ce este cât de de cât normal prin jur. Şi poate nu ar trebui să ne mai intrige încrâncenarea acestuia de a ne trata, prin feluritele proiecte de ordonanţe şi „coduri”, din postura de infractori. De cetăţeni de mâna a doua cărora li se refuză „de facto” chiar şi prezumţia de nevinovăţie doar pentru că se cheamă români, fiind indexaţi şi torpilaţi pentru vina de a-şi manifesta, prin spuse sau tacite delicte de opinie, părerile „băsite” şi, în extenso, anti-„socialiste”.

Şi este cât se poate de evident că „pisicul” e încă atât de complexat de etichetele puse mai agârţ de către Traian Băsescu, că-i vine şi acum să zgârâie pereţii de ciudă… Dar, cum nu prea ajunge la cei ai Cotroceniului, se mulţumeşte cu propriile ziduri „roşii”. Ălea pe după care ar vrea să înghesuie poporul prea slobod la vorbă, gândire şi reclamant în drepturile sale europene. Dar chiar şi aşa, tot se pune o întrebare! Căci, indiferent de cât de frustrat ar fi „Pepelea”, oare cât de proverbial în neghiobie trebuie să fie pentru a-şi cataloga propriul socru, doar din disperarea de a intra în rândul adevăratelor „animale politice”, drept „dulău”?! Că aşa ceva chiar că nu s-a mai auzit! Nu public şi nu din gura unui lider! Să te iei în „boaşe” cu un om în vârstă şi pe deasupra cu juma’ de instalaţie „retezată”…

Dar, pesemne, tare mândru trebuie să se fi simţit Pepelea Victor Ponta de o asemenea faptă: să se impună (e drept, doar cu vorba!) mare şef în haita (crede el, politică) a socrului! Când, de fapt, totul a fost de o tristeţe zguduitoare pe care numai un plagiator o poate săvârşi.

Şi nu e vorba că ar fi pus plăcuţa de „dulău” chiar propriului socru (fără a preciza măcar că nu e vorba de unul de rasă comună!), ci de sinistra comparaţie prin care, practic, tocmai ce şi-a gospodorit soaţa cu un loc în haită. Asta dacă nu o punem la socoteală pe mica filipineză, pudel cuminte de şi în casă, după laudele de odinioară ale şefului de haită. A „adoptat-o” practic ca parte în haită tocmai pe ea, fiica … „dulăului”, soaţa care, asta poate nu a înţeles Pepelea, nu se va lega nicicând de gardul de la Roşia Montană cu o lesă; ci, poate, cu un lanţ de protest!

Apoi, cât de neinsipirată trebuie să fi fost „metafora” lui Pepelea de a-şi numi socrul „dulău” chiar în vremea în care, pe străzi, se hăicuiau maidanezii? Căci, oare ce ar fi trebuit să înţelegem de aici: să fi fost doar penibilul mieunat al unui „pisic” care se vrea grivei politic sau Pepelea chiar şi-ar fi dorit să-şi vadă socrul trecut prin legea promulgată de Băsescu? Desigur, într-o eutanasiere politic-metaforică…

Şi măcar de „pisicul” s-ar fi oprit aici! Da, de unde; el pare decis să-şi pună toată haita pesedistă în cap. Că aşa se întâmplă când mâţa e salvată din gura ironică a somnorosului Crin chiar de către cel mai bun prieten al omului; dulăul Sârbu şi vecinul de coteţ roşu-Rus. Se urcă pe perete şi se înfoaie de acolo toată, catalogându-i, la fel de nefericit, şi pe alţi lideri ai PSD-ului, care l-au apărat acolo unde el nu a îndrăznit nici măcar să ridice privirea, drept maidanezi de soi. Adică, dulăi politici…

Dar, poate măcar aşa o să se simtă şi Pepelea mai „căţelandru”. Şi poate îl va convinge pe „nea Nelu”, iscusitorul născocitor de apelative pentru animalele politice şi cârlanii cu aere de javră, să-i dea şi lui un nume mai politic. Să arate lumii întregi că numai e un biet „mior”…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*