Cine coboară în mină, ăla e!

Ca să demonstreze naţiunii că se pricepe şi la altceva în afară de politică, dar şi să ne arate că este prieten cu codrul, râul, ramul şi, mai nou, cu subteranul de la Roşia Montană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a îmbrăcat şalopete noi-nouţe, şi-a pus pe cap casca albă de protecţie şi a chemat degrabă presa la gura minei, să ne dovedească că lui îi pasă de mineritul şi de aurul de acolo, nu ca lui Crin Antonescu care nu-şi plimbă fundul din Bucureşti.

Prin gestul său, Zgonea a impresionat o ţară întreagă mai cu seamă că, la un moment dat a încercat să-i dea şi o lecţie de moralitate colegului său liberal, în sensu că, cei ce vor să poarte casca albă de şef, neaparat trebuie să-i respecte şi pe cei cu căşti de alte culori. Altfel spus, el şi social-democraţii înţeleg profunzimea problemelor cu care se confruntă Roşia Montană şi nu liberalii care nici nu doar nu doresc exploatarea aurului, dar nici nu se deplasează printre ortaci.

Un mesaj cât se poate de curvesc: Tu, Crin, vrei să ajungi preşedinte, dar de amărâţii ăştia de la Roşia Montană te doare la bască. Greşit, camarade, foarte greşit. Celor de la PSD le pasă de oameni şi de nevoile şi de bunăstarea minerilor, atâţia cât mai sunt ei. Dacă nu le-ar păsa, nu şi-ar trimite conducătorii în Apuseni, ci ar sta acasă precum Crin Antonescu, interpretând rolul lui Gigi contra. Asta nu înţelege liderul liberal care, pe deasupra, nu înţelege ce caută Zgonea la obiectivele strategice ale economiei noastre.

Chiar aşa, căci, dincolo de faptul că i-a plăcut munca de când era copil şi că a făcut facultatea la seral, de unde şi remarca cu respectul cuvenit căştilor de protecţie de altă culoare, prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor nu se prea justifică, din punct de vedere al normării muncii sale în parlament. Or, te pomeneşti că Zgonea a venit pentru voturile de anul viitor şi noi nu ne-am dat seama de treaba aceasta? Şi dacă o fi aşa, după ale cărui voturi l-a împins spiritul datroriei? După ale lui Antonescu? Mira-m-aş! Pentru ale candidatului din PSD? Mai degrabă! Dar care să fie ăla? Crin sau…chiar el? Aceasta-i întrebarea, vorba nefericitului prinţ al Danemarcei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*