„Marele marş” pe preş de cârpă secuiască

Pare tot mai probabil ca „descălecarea” suporterilor unguri la meciul de fotbal de la Bucureşti, mai mult fanatici înregimentaţi pe lângă formaţiunea extremistă „Jobbik” decât „microbişti” devotaţi echipei lor de fotbal, să fi reprezentat de fapt un test pentru a identifica fisurile din modul de organizare şi acţiune a autorităţilor noastre, o verificare pe viu a gradului de permisivitate şi a limitei maximă până la care extremiştii (maghiari şi unguri, deopotrivă) ar putea împinge manifestaţiile anti-româneşti fără a suferi consecinţe. Iar „Marele marş al secuilor” (!) anunţat pentru 27 octombrie a.c. de maghiaro-ungurime, ar putea reprezenta prilejul unei noi „descălecări” a extremiştilor în Ardeal, de data aceasta într-o demonstraţie de forţă în care toate acele nejunsuri ale propriei organizări, care au făcut ca înaintea meciului de fotbal România-Ungaria, „suporterii” extremiştii să îşi ia pe cârcă binemeritatele bastoane ale Jandarmeriei, după un prim şi cam lung moment de ezitare a autorităţilor, să fie eliminate printr-o reorientare logistică.

Şi nu este vorba câţi „secui” şi maghiari vor fi prezenţi la „marele” marş; ci, oare, câţi dintre „suporterii” cu tricouri revizioniste de data trecută vor intra iar în ţară şi se vor alătura „secuimii”. Şi vom avea în faţă consecinţele acelei crase şi inadmisibile ignoranţe a autorităţilor, care, nu numai că le-au permis presupuşilor suporteri unguri să mai intre pe stadion după scandalurile provocate pe străzile Bucureştiului, dar nici nu au emis decizi pentru expulzarea imediată şi interzicerea intrării în România pe o perioadă bine definită a tuturor acelor personaje care s-au manifestat prin injurii, scandări fascistoide şi violenţă fizică. Şi este inadmisibil şi faptul că nici măcar acei „suporteri” organizaţi făţiş milităreşte, purtând la vedere însemnele iredentiste şi scandând sloganuri revizioniste, nu au fost făcuţi pachet şi returnaţi Budapestei.

De altfel, chiar dacă organizatorii, în principal „partidele” maghiare ajunse brusc „la un consens” (de fapt, o afişare a scopului comun, mascat până acum de perdeaua de fum a unor presupuse neînţelegeri şi disparităţi), flutură ca motiv al marşului omagierea „eroului Revoluţiei Maghiare, Gabor Aron”, în realitate, programarea marşului (nu întâmplător numit aşa) la doar două zile după Ziua Armatei Române este și o ofensă dar şi un mesaj direct la adresa noastră, venind din partea unei maghiarimi revizioniste pentru care simbolistica este extrem de importantă. O simbolistică în care nici transformarea „marşului”, pe toţi cei 45 de kilometri, într-o „frontieră umană” nu este întâmplătoare, revizioniştii vrând să traseze o graniţă, fie ea şi doar simbolistică, între ţinutul secuiesc şi restul ţării. O înjunghiere pe harta ţării într-un mesaj pe care doar autorităţile se fac că nu-l înţeleg. Şi este cât se poate de evident că doar numărul insuficient de participanţi a limitat organizatorii în a încerca să traseze această „graniţă” doar pe o latură a „ţinutului”, între Bretcu şi Chichiş. Căci, de ar fi putut coopta suficienţi participanţi, maghiarimea iredentistă nu s-ar fi dat înlături de la tentativa unei „conturări” a întregi zone pe care o vor autonomă.

În plus, „Marele marş al secuimi”, chiar dacă are drept co-organizatori şi bisericile maghiare „tradiţionale” nu va avea nici o legătură cu vreun pelerinaj religios. Aşa cum se încearcă mascarea acţiunii autonomiste şi sub această etichetă, prin înlănţuirea secuilor (care, în mod real, la câte suflete numără, nu ar putea înconjura nici măcar un loc cu verdeaţă!) după „terminarea slujbelor ecumenice” dând presupusul caracter de pelerinaj religios.

Iar „Marele marş al secuimii” se cheamă aşa doar pentru a nu stârni acum iritarea autorităţilor, fiind de presupus a fi rebotezat, „din mers”, cu steaguri, cârpe şi felurite alte însemne revizioniste, în „marele marş al maghiarimii” ori chiar „al autonomiei”. Mai ales că acest „marş” al secuilor vine după organizarea în primăvară, la Târgu Mureş, la Monumentul Secuilor Martiri s-a desfășurat „Marşul pentru autonomie”. Unde participanţii s-au strâns nestingheriţi cu fanioane şi cârpe secuieşti, dar şi steaguri „Jobbik”.

Şi nu ar trebui să stăm cu mâinile încrucişate aşteptând resemnaţi să vedem cât de mare va fi, de fapt, marele miting al secuilor. Ar trebui să scoatem de la naftalină tricolorul uriaş realizat pentru cartea recordurilor, să-l înădim cu drapelul care a acoperit Palatul Victoria şi Parlamentul, şi să acoperim marşul pe preşul secuiesc al nesimţirii maghiare.

Ar trebui să cerem socoteală guvernanţilor, mai ales că maghiarimea politică nu a ezitat să declare necesitatea organizării marşului, care este inspirat după o recentă acțiune a autonomiştilor catalani, ca răspuns la „duşmănia arătată de Guvernul României faţă de secui”, dar, mai ales, ţinând cont că acţiunea a fost pusă la cale de toate formaţiunile maghiare (CNS, UDMR, PCM, PPMT şi CNMT) imediat după semnalul dat de liderul partidului radical naţionalist ungar „Jobbik”, Gabor Vona, care a cerut cabinetului de la Budapesta să abordeze „mult mai intens” chestiunile privind tratatul de pace de la Trianon şi autonomia ţinutului secuiesc.

Aşadar, „marşul” va fi organizat, simultan, în 11 localităţi şi în intersecţia rutieră de la Reci de pe DN 11. Or, dacă în toate aceste localităţi este evident cine a dat autorizaţiile pentru manifestările locale, ar trebui să aflăm cine este acea coadă de topor românească care a autorizat transformarea acţiunilor locale într-un marş pe un Drum Naţional?! Pe o axă de drum care leagă Braşovul de Moldova, direcţia de mărşăluire a „secuilor” fiind, din nou simbolistic, Pasul Oituz. Și dacă tot nu ne pasă suficient, ar trebui să cugetăm că se învârt înaintaşii în morminte în faţa acestor sacrilegii… Și măcar pentru ei să nu mai stăm atât de supuși. Cât mai răbdăm, dară?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*