Când plângi toamna
Trece inima-mi prin tine
Ca prin umbra ta din umbră…
Doamne, cât amar şi chin e
În această toamnă sumbră…!
Nu sunt toamne câtă lume
Gata–i să mi te sfăşie
Ca pe-un fir de fum şi fum e
Inima-mi, ca o fâşie …
Frunză sunt pe-o creangă goală,
Luat de vânt adus în calea-ţi,
Mă strivi-vei cu sfială,
Eu cu dor jelindu-ţi jalea-ţi…
Şi din ploaia ca de spumă
Strop cu strop m-oi descompune,
Ia-mă-n suflul tău şi du-mă
În a inimii-ţi genune
Şi respiră-mă în tine
Ca pe-un abur de la rouă,
Lumea-n doliu de satin e
Când plângi toamna, mor şi plouă…
Suflul toamnei
Suflul toamnei flutură
Inima-mi ca pe o frunză
Smulsă de pe-o ciutură
Unui pictor dintr-o pânză…
Suflul toamnei scapără
Inima-mi în muchii sparte,
Lama lor mă apără,
Mă împarte, mă desparte…
Suflul toamnei vântură
Inima-mi s-o spulbere
Când în zări mă svântură
Și sunt doar o pulbere…
Suflul toamnei clatină
Inima-mi de gelatină
Cu sclipiri de platină
Între corzi de mandolină.
Suflul toamnei spintecă
Inima-mi de pasăre,
Zboară-n cerc, se minte că
Ceru-i joc de lasăre.
Suflul toamnei leapădă
Inima-mi de dor și rouă,
Ochiu-mi ce sub pleoapă dă
Lacrimile ce mă plouă…
Toamnă infernală
Toamna noastră-i ireală
Ca o lungă insomnie,
Ca o nuntă mormântală,
Fără popi și cununie,
Fără fast și poleială
E o tristă ironie
Ca o copie banală,
Ca o veche nebunie
Ciclică și abisală,
Fără nerv și armonie
În carcasa ei carnală
Scursă în monotonie
Austeră, boreală,
Palidă ceremonie
Funerară și regală
Ca-ntr-o sumbră simfonie,
Ca într-o funestă gală
Dintr-o goală colonie,
Ca o liniște letală
Veștedă și maronie
Impasibil de brutală
Injectând melancolie,
Doza zilnică fatală
Dezertorilor și… mie.
Ca o boare, ca o pală
Ca o scurgere sangvină,
Ca o moarte de impală
Între colții de felină…
Tu, iubito, ești petală
Sfârșind lent în agonie
Și în moarte vegetală
Ca o umbră cafenie…
Toamna noastră-i infernală
Guvernând cu tiranie
Criza mea autumnală,
Obsesiva mea manie…
Abia-i toamnă
Eu, iubito, sper, la noapte,
Voi schia pe derdelușu-ți
Când îți voi urma urcușu-ți
Suind munții tăi de lapte…
Mă voi da pe-nguste pante
Și pe pârtiile-ți zvelte,
Voi aluneca prin delte
Și pe piscuri incitante,
Voi pătrunde în ținuturi
Neținute la vedere,
Fără vreme de ședere
Între multele săruturi…
Voi tăia poteci pufoase
Și cărări nemaibătute
Alegând anume rute
Și curburi înalte, joase…
Abia-i toamnă, însă cheful
Îmi dă dor nebun de iarnă:
Deși plouă trist și toarnă
Ți-aș schia tot relieful…
Toamnă interzisă
Lacrima ce o plângeam n-a
Înfrânt inima-mi secată
De atâtea ploi și toamna
Devastării-mi: ești plecată
Dinainte să-ți văd chipul
Și să te cunosc în vise
Când din vise înfiripu-l
Și întreaga lume vis e…
Dinainte să-ți văd palma
În adâncu-mi de sub pleoape,
Erai doar un strop și-un val m-a
Tras spre tine mai aproape…
Dinainte să-ți văd pasul
Strivind frunzele strivite
Și-a mea umbră în popasul
Unei toamne nesfârșite.
Dinainte să-ți văd trupul
Alungat din paradis să
Moară-n îngerul ce-ntrup-ul
Toamna noastră interzisă…
Lasă un răspuns