O veste mi-a bucurat sufletul. Sub altarul unei biserici din Roma, arheologii italieni au descoperit moaştele Sfântului Pavel, cel supranumit ,,Apostolul Neamurilor’’ şi căruia îi datorăm multe din învăţăturile şi scrierile Noului Testament. M-am întrebat fireşte, de ce nu a fost descoperit până acum. Dar, mai importantă decât găsirea unui astfel de răspuns, trebuie să mărturisesc că e un semn divin în aceasta.
Astăzi, într-o lume tot mai secularizată, este pilduitoare viaţa Sfântului Apostol Pavel, cel care fusese cândva un mare prigonitor al creştinilor (cunoscut sub numele de Saul din Tars) şi care ulterior a fost convertit în chip minunat de către Dumnezeu (arătându-i-se pe cale) devenind unul din marii apostoli ai neamurilor. La fel şi noi, creştinii, trebuie să ne lepădăm pe cât ne stă în putinţă de toate grijile şi bunurile lumeşti, pentru a le dobândi în schimb pe cele cu adevărat importante şi anume pe cele cereşti. Pentru a ne întări în credinţă şi în faptă, cred că e necesară lectura, din când în când, a Noului Testament sau unor părţi din acesta. Vă mărturisesc, că în urmă cu mulţi ani, lectura Bibliei şi îndeosebi a Epistolelor de la sfârşitul ei, mi-au schimbat radical viaţa. Am descoperit parcă o lume nouă, o lume a dragostei sau iubirii creştine. Amintiţi-vă şi ceea ce spunea cândva părintele Ilie Cleopa: ,,Dacă înţelepciunea şi cunoaşterea Scripturii ar fi împreună la om, acestea ar fi ca şi doi ochi în trup, văzând toate în chip desăvârşit.’’
Biblia trebuie înţeleasă numai în spiritul în care a fost scrisă, şi nicidecum precum fac sectanţii de diverse orientări. O interpretare duhovnicească înseamnă ca şi în cazul legilor omeneşti de altfel, o interpretare în spiritul legii sau în duhul adevărului. Să nu facem acest lucru după cum ne taie capul pe fiecare, cum ne îndemna pastorul Martin Luther. De pildă, luând cel mai simplu caz cu putinţă, să nu interpretăm dragostea de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel drept dragostea fizică dintre femeie şi bărbat, ori mai rău, dintre parteneri de acelaşi sex. Aici este vorba despre altceva, despre dragostea dintre oameni, cea duhovnicească, sau dragostea întru Hristos. Iubind semenul nostru, oricare ar fi el (doar vrăjmaş al Bisericii să nu fie, pentru care ne putem doar ruga, iar aceasta e până la urmă tot iubire) şi ajutându-l, noi dăm dovadă că-L iubim pe Hristos. Iar Hristos este modelul nostru de viaţă suprem.
În condiţiile actuale, trebuie să recunoaştem puterea colosală a informaţiei şi faptul că informaţia a devenit vitală pentru supravieţuirea noastră. Cine controlează şi manipulează astăzi informaţia reală, de care cu toţii avem nevoie şi o deţine exclusiv pentru sine, nu poate urmări altceva decât întărirea poziţiei sale, puterea şi dominaţia absolută, supremaţia oarbă şi iraţională asupra tuturor celorlalţi. Iar la această putere nu mai vrea sau nu mai poate să renunţe, decât cu o foarte mare greutate.
Noi nu ne putem supune sclaviei moderne, care şi-a propus să ne anuleze gândirea, voinţa, conştiinţa şi libertatea. Noi nu putem suporta paralizia genei gândirii. Noi trebuie să mergem pe principiul sănătos potrivit căruia «Nimeni nu poate să gândească în locul tău şi nimeni nu trebuie să gândească în locul tău!»
Numai Adevărul şi cultul său, poate să ne redea tuturor, întreaga libertate şi demnitate. Numai Adevărul este mai presus de toate şi de toţi. Numai Adevărul ne poate face liberi! Liberi într-adevăr, atât în interior cât şi în exteriorul nostru … Trăirea activă a ortodoxiei şi a creştinismului în general, se opune trăirii în religia luciferică a banului sau în cultul lui Lucifer.
Duşmanul nevăzut ’’lucrează’’ şi el, dar nu pentru a crea ceva, pentru că nu aceasta e menirea lui, ci pentru a distruge mereu creaţia divină şi a ne depărta de adevărata credinţă. Se poate ca el să aibă rolul său în ,,economia’’ acestei creaţii, pentru a-i determina pe oameni să-l respingă, să reflecteze şi în felul acesta, să se apropie de Dumnezeu. Singura noastră salvare este deci, să ne apropiem de Dumnezeu, de adevăratul Dumnezeu, Care şi-a dat Fiul pentru mântuirea noastră, cu smerenie şi iubire, să împlinim poruncile învăţăturilor creştine şi să ne iubim aproapele nostru ca pe noi înşine, conform poruncii Sale.
Să încercăm prin urmare a combate pe cât ne stă în putinţă individualismul, individualismul globalizării de astăzi (care înlocuieşte şi suprimă persoana divino-umană), acel individualism al democraţiei la care face referire părintele Dumitru Stăniloae când afirma că ,,este egoism feroce care destramă naţiunea, destramă familia, destramă breasla…’’, pe care îl regăsim şi în individualismul protestant, despre care Simion Mehedinţi spunea că ,,afirmă o autonomie împinsă uneori până aproape de anarhie’’, care ,,pune libertatea de conştiinţă a individului mai presus de orice interes al comunităţii, prin urmare şi al statului’’. ,,Rezultatul a fost o sumedenie de secte şi de dizidenţe în mijlocul sectelor.’’
Să ne rugăm fierbinte Sfântului Apostol Pavel, să ne ajute să luptăm mai mult cu păcatele şi ispitele acestei lumi, dar şi cu vrăjmaşii Bisericii. Semnul divin de care am pomenit mai sus, nu poate fi în opinia mea, decât vremea unui nou apostolat, într-o epocă de tot mai aprigă prigoană împotriva valorilor spirituale şi Tradiţiei lăsate de Sfinţii Părinţi ai creştinismului ortodox.
Lasă un răspuns