Jack Gldstein, reputat inițiator de noutate în domeniul chimiei, omul care – prin tehnologiile sale privind prelucrarea minereurilor sărace în aur fără utilizarea cianurilor – trăiește o imensă tristețe profesională de mai mulți ani, exact de când, cele două brevete de invenție recunoscute internațional sunt mantinelizate de interesele unor indivizi sau grupuri de afaceri exogene României. Și mai cred (așa am înțeles de la inventator) că lipsa unei cercetări clarificate pe moment privind tehnologiile de extragere din acest compost mineral a altor materii (vanadiu, arseniu, cobalt,titan,etc) fără utilizarea cianurilor, reduc interesul adminstrației centrale. Și asta în condițiile în care reziduurile rezultate după decantare rămân depozitate exact pentru a putea fi re-prelucrate pentru principala finalitate: scoaterea sumei de materii a căror valoare depășește de departe prețul aurului și argintului din prelucrare. Se poate vorbi de un profit pe două etape, primul putând alimenta și susține obținerea celui de al doilea, cel de interes maxim pentru trusturile de tot soiul care stârnesc praful munților noștri și obida păguboasă a milioane de români.
Într-o situație simplă în rezolvare mancurtismul gazetăresc sau al purtătorilor de marasme, păturicii de tot soiul amestecă în mojarul atenției publice Mossadul și Kaghebeul, CIA și alte parascovenii de parcă poligonul de tir al marilor putei s-a mutat brusc din Irak sau Afganistan sau de unde mai pompează ceva subsolul în România. Mai mult de atât, literatura de comandou pune în sarcină unor prometei culturali cum ar fi Patapievici, interesul meschin în calitate de presupuși proprietari de oarece hățișuri prin Munții Apuseni. Și în toată această curvăsăreală descifrăm momentul de culminație al transformării interesului național în dușmanul nr. unu pentru casta politică, pentru toți năimiții la arginții trădării sau cei care simt tot mai aproape presiunea claustrofobică a celulelor care le sunt destinate în pușcăriile spre care sunt direcționați tot mai clar de mișcările pașnice dar decise ale marilor artere civice ale țării.
Cu două luni în urmă îl reîntâlneam la Iași, la Salonul Internațional de Inventică pe domnul Jack Goldstein încercând să aflu ce s-a mai întâmplat pe frontul invizibil al luptei științifice pentru interesul național. Și rememoram discuțiile purtatte încă în perioada când Gold Corporation nu avea nici în clin și nici în mânecă cu Roșia Montană. Îmi spunea atunci un alt chimist, respectabil cercetător al viului, că o albie de pârâu cianurată accidental are nevoie de cel puțin 100 de ani pentru a-și ameliora boala. 100 de ani, oameni buni. 100 de ani în care cele 80 de hectare de cianură de la Roșia Montană, celelalte iazuri cianuroase de decantare la care actuala administrație, parlamentul, președenția vor să dea undă verde, vor asigura cianurarea populației pe largi perimetre pentru aproape 200 de ani! Iar ăștia de birjăresc căruța tot mai șleampătă a economiei naționale se crucesc de lipsa de înțelegere a oamenilor din stradă de parcă aceia și-au ales prin vot călăii și nu difuzorii de speranță. Haida de! Dar să notăm în clar cuvintele cercetătorului, chimistului Jack Goldstein, un om aparent neutru la discursul politic, social:
„Cercetarea a pornit în anul 2000, a pornit cu dreptul fiindcă în doi-trei ani noi am avut rezultatele cercetării bine stabilite, cu un aspect tehnologic clar, și cercetarea permitea o realizare industrială. Sigur, necesita un stadiu de implementare într-o cercetare tehnologică de pilot (cercetare pe care am realizat-o cu mari eforturi) și care ne-a confirmat faptul că această tehologie care asigură randamente de prelucrare a minereurilor sărace cu aur de circa 85-90 procente, și care asigură o condiție de mediu corespunzătoare, având în vedere că reactivul principal este tiosulfatul de sodiu și nu cianura de potasiu sau de sodiu (un agent formidabil de toxic și cu urmări foarte grave asupra mediului) și după închiderea exploatării respective, ne-a permis ca în anul 2012 să brevetăm această tehnologie practic în toată lumea. Avem un brevet scos în 105 țări”.
*
– Vă ascult și mă întreb de ce nu sunteți chemat să vorbiți în Parlament. Vă ascult și mă întreb de ce nu mi se propune să contribui și eu, ca acționar, la punerea în valoare prin tehnologiile pe care le-ați brevetat, a zăcămintelor de aur din România. Plus că în acestă tehnologie apar și alte materiale de valoare și interes ridicat pe piața internațională.
– Singurile lucruri pe care am putut să le realizăm la eforuturile noastre au fost câteva discuții cu câțiva parlamentari de Maramureș, cu ministrul industriilor (la începutul acestui an). Discuțiile păreau promițătoare dar răspunsul a fost formal. Și anume: nu avem bani! Deci nu putem să vă ajutăm în sensul implementării ca producție în România, fie că vorba de Baia Mare, fie că e vorba de triunghiul de aur din Munții Apuseni, sau în alte zone unde există rezerve importante chiar de minereuri extrase sau de minereuri depuse cu conținut de aur, lucrurile au stagnat. Avem o singură situație de preferat care a început în aprilie: o firmă de extracție a aurului cu cianuri (Romaltyn Baia Mare) și care, în lipsa avizării utilizării de cianuri, a inițiat o discuție și un precontract cu noi pentru a ne permite implementarea în mod direct a tehnologiei noastre la subprodusele pe care dânșii preconzează a le utiliza în instalația existentă, cea care a folosit cianuri. Este vorba de câteva mii de tone de material. Am încercat în laborator această materie primă iar rezultatele cercetării pe acest rezidiu foarte sărac în aur a dat rezultate chiar mai bune decât în tehnologiile cu cianură. Și este vorba de peste două milioane de tone de reziduu! Dar așteptăm să aflăm dacă vor continua să lucreze cu noi, cu tehnologia noastră dar pe instalațiile pe care le au. Sigur asta implică renunțarea din partea lor la tehnologia cu cianuri, renunțarea la iazul de decantare cu cianuri situat la zece km de Baia Mare (unde s-a produs marele accident din anul 2000) și, sigur, înseamnă o investiție care se ridică la unu, două milioane de euro. Nu știm ce va mai urma. Unul din conducătorii acestui concern este Sturza, un cunoscut investitor pe linie de petrol, și care, sperăm, că va încerca să renunțe la tehnologia cu cianuri cel puțin pentru România, să implementeze tehnologia noastră. Mai avem câteva relații cu nilște investitori japonezi care s-au interesat de această tehnologie pentru a o folosi în alte zone ale lumii, dar încă nu suntem în măsură să fim siguri de perfectarea unei colaborări.”
Din nefericire pentru mulți dintre componenții grupurilor de interes din partidul unic al profitorilor politici de până acum mișcarea de stradă nu este doar o mișcare de stradă ci semnalul unui început de audit public asupra tuturor celor care au contribuit la ruinarea economiei naționale, la modificarea tragică a destinului milioanelor de români pulverizați prin lume, a celor care au înțeles că vârsta lor de pensie va fi fără pensie, fără liniște, fără speranță. Cianurarea economiei românești va face imposibilă până și existența ”asistaților sociali – pensionarii”, termenul hăhăit golănește de la cel mai înalt nivel al tomberonului politic post-revoluționar. Abrutizată, sterilizată, deshumată și deposedată aparent total de atributele identității naționale România se ridică și pornește restaurarea demnității. Istoria de mâine începe astăzi.
Lasă un răspuns