Ar fi putut fi un proiect grandios! Mai ales în aceste vremuri în care curentul naţionalist, de la activiştii prin scriitură la promotori de pe şi prin feluritele bloguri personale, trebuie să cristalizeze acele voci reprezentative care să se contrapună, inclusiv civic şi politic, guvernanţilor şi clasei politice trădătoare. Şi ar fi fost un proiect lăudabil dacă nu s-ar fi plecat din start sub semnul unui mare neajuns. Pentru că felul în care a fost gândit „Topul editorialiştilor naţionalişti din presa românească” sub formula unui grile de vot cu un „grilaj” predefinit de jurnalişti ca număr de opţiuni, nu a făcut altceva decât să deschidă fisuri de orgolii şi frustări, de practici de auto-votare şi asalturi cu e-mailuri mascând rugăminţi de votare din partea unora dintre cei „nominalizaţi”!
Pentru a fi putut promova într-un mod credibil ideea unui „top” al jurnaliştilor naţionalişti, ar fi trebuit creat, înainte de toate, un spaţu de promovare din care cititorii să afle de existenţa şi scriiturile a câţi mai mulţi jurnalişti naţionalişti. Iar în perspectiva creării unui „top”, iniţiatorii proiectului ar fi trebuit să contureze acest spaţiu jurnalistic de colectare a articolele de gen ale ziariştilor din presa naţionalistă. Ale gazetarilor cu vechi ştate, care se produc poate doar prin formulele tradiţionale ale presei, dar şi ale jurnaliştilor noilor media, care exprimă sentimentul naţionalist prin fiecare iscălitură de condei virtual.
Iar crearea unei asemenea Platforme Naţional Naţionaliste a stat şi la baza relansării „Naţiunii” şi sub formula unui ziar electronic, pe lângă aducerea vechiului săptămânal în lumea noilor tipuri de media, intenţionând să creăm, împreună cu prietenii de la „NapocaNews”, o platformă virtuală la care publicaţiile electronice naţionalist-patriotice din ţară să contribuie cu articole pentru a asigura o difuzare cât mai largă. Ideea era şi mai generoasă, gândind o extensie în formulă tiparită, o „revistă a revistelor”, la care să contribuie fiecare dintre platformele digitale. Din păcate, presiunile, sper eu numai cele economice, au făcut ca proiectul să se risipească.
Astăzi, o altă publicaţie pe care ne bazam în construirea acelei platforme naţional-naţionaliste comune, „FrontPress” a lansat „Topul editorialiştilor naţionalişti”, din păcate bulversând generoasa intenţie prin strecurarea mărului otrăvit al ierarhizării prin vot. Căci, aşa cum poate cuprinde acum cititorul paleta editorialiştilor de gen, suntem prea puţini pentru a face ierarhizării. Asta pentru a nu mai spune că valorile culturale, literar-publicistice, nu se trec prin sita subiectivă a contoarelor de vot şi clasificare. Nu se aşează pe răboj, măcar pentru faptul că nu poţi compara stiluri diferite, prezenţe diferite, exprimări mai mult sau mai puţin reușite. Ele se însumează. Mai ales în aceste vremuri în care fiecare semnătură naţionalistă trebuie făcută cunoscută cititorului.
Altminteri, încercarea de a contura un „top” cu un număr prestabilit de „intrări”, nu face decât să decredibilizeze din start o iniţiativă generoasă. În loc să asigure strângerea într-o matcă a semnatarilor de articole naţionalist-patriotice, poate chiar pentru a contura printr-un efort financiar colectiv apariţia periodică a unui volum de expresie naţionalistă, se stârnsc inutil felurite vanități. Iar simpla enumerare a câtorva nume, ca intrări predefinite în top, poate deveni o chestiune de interpretare a „criteriilor” pe care le-au avut iniţiatorii. Mai ales în cazul unui top” care se prezintă din start ca un melanj în care cei ce îşi asumă prin condei naţionalismul sunt amestecaţi cu aceia care doar îl promovează (de cele mai multe ori prin preluarea de articole). Un amestec în care gazetarii naţionalişti sunt puşi la un loc cu aceia care se limitează la articole cu o expresie românesc-patriotică.
Și nu este corectă nici azvârlirea într-o urnă comună „votului” a jurnaliştilor care scriu articole în presa din Diaspora, dar poate nu exclusiv de factură naţionalistă, cu gazetarii din exil, din Basarabia ori Ucraina care, scriind în condiţiile politice de acolo, chiar îşi asumă riscul exprimării naţionalismului. Şi tot spre un talmeş-balmeş duce şi ideea de a pune în aceeaşi mașină de vot gazetarii din presa locală, buni jurnalişti dar poate restrânşi ca posibilitate de exprimare, cu aceia care au șansa de a se exprima la nivel naţional, inclusiv prin trimiterea articolelor spre zeci de bloguri şi publicaţii.
Şi poate ar fi fost acceptabilă, ca prim punct de plecare, listă iniţială de propuneri. Dacă ar fi numărat măcar câteva nume consacrate. Pentru că nu este corectă ignorarea scriiturilor lui Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar şi Ion Coja. Nu este echidistantă, mai ales din partea unor iniţiatori de „top”-uri, jurnaliştii de la „FrontPress” motivându-și neincluderea iniţială a celor trei nume sub pretexte prea puţin credibile. În cazul primului, din cauza comportamentului extrapublicistic, apoi al asocierii celui de al doilea prea multă vreme cu întâiul ori pentru „raritatea” articolelor proprii de pe blog-ul personal (!) în cazul profesorului Coja!
Şi nu este firească nici replierea initiatorilor prin introducerea ulterioară a celor menţionaţi, dar şi a altor condee ignorate, ca posibilitate de vot la categoria „şi alţii”. Dimpotrivă, dacă toate celelalte neajunsuri şi neconcordanţe pot fi scuzate ca preţ al impactului emoţional generat de lansarea acestui prim „top”, menţionarea şansei de a-i vota pe toţi acei gazetari ignoraţi la categoria „şi alţii” pune o demarcaţie deloc subiectivă între aceia pe care îi vor iniţiatorii proiectului a-i scoate în evidenţă şi restul editorialiştilor.
Totuşi, dincolo de aceste neajunsuri, ideea strângerii la matcă a gazetarilor naţionalişti rămâne valabilă. Iar personal mă încântă acţiunea colegilor de la „FrontPress”, mai ales că printre cei nominalizaţi se numără jurnalişti cărora, exact pentru felul de exprimare, gazeta „Naţiunea” le-a acordat în ultimii doi ani diplome de excelenţă (Maria Diana Popescu, Dan Tănasă, George Bara, Remus Tănasă). Acest lucru îmi reconfirmă faptul că, dincolo de sacrificiile materiale, gestul de a fi dus mai departe, dimpreună cu publicistul Romeo Tarhon, ziarul Naţiunea nu a fost o inutil.
Nu a fost însă un drum uşor… Privesc în urmă şi nu pot să nu amintesc trista realitate a anilor ’90. Când a pronunţa cuvinte precum patrie, patriotism ori naţionalism, darămite de a le mai aşterne pe hârtie, erau asociate şi reproşate ca aparţinând nu doar unui „curent” nostalgic, ci de-a dreptul cripto-comunist! Pentru că, atunci, la modă era dărâmarea simbolurilor naţionale, distrugerea, inclusiv prin destrămarea fibrelor culturale şi publicistice, a fiinţei noastre naţionale. Am uitat noi oare de detractorii care acuzau şi instigau împotriva articolelor naţionaliste şi patriotice?!
În acei ani, „Naţiunea” era privită ca o ciudăţenie, ironizată drept „fiţuică” de către detractorii „literaţi” ai momentului. Marele cărturar şi patriot Josif Constantin Drăgan, care şi-a asumat refondarea gazetei la începutul anilor ’90, era catalogat drept „legionar”, iar noi, ca redactori, priviţi şi blamaţi drept naţionalişti-extremiști. Pentru că, atunci, în manipulările vremii, naţionalismul era echivalat a priori, de către aceeaşi detractori, drept extremism!
Erau vremuri în care presa de orientare patriotică şi naţionalistă se număra pe degete. Iar noi, cei puţini, eram luaţi peste picior când apăram Ardealul, că doar nu o să plece ungurii cu ţara în spinare!, eram ameninţaţi cu procese pentru că ridicam un deget acuzator împotriva celor ce jefuiau prin privatizare, primeam, cu dedicaţie, ordonanţe de urgenţă doar pentru curajul lui J.C. Drăgan de a fi editat şi revista de cultură patriotică şi istorică „Mareşal Antonescu”! (şi nu C.V. Tudor şi Mircea Chelau au ridicat statuia Mareşalului în curtea bisericii bucureştene din Piaţa Muncii, ci J.C. Drăgan este cel ce a finanţat-o, cei doi fiind invitaţi de marele cărturar să participe la dezvelire; asta ca îndreptare a unor reinterpretări „istorice” de pe anumite formuri!).
Atunci, eram cu adevărat puţini. De aceea, nu pot fi de acord cu argumentele „FrontPress”-ului pentru neincluderea lui C.V. Vadim în „top”-ul editorialiştilor naţionaliști. Măcar pentru faptul că „România Mare” publica, săptămână de săptămână, pagini întregi despre mârşavele acţiuni ale formaţiunilor maghiare în Ardeal!
Vremurile s-au schimbat, iar apariţia unui nou val al jurnaliştilor, care au simţit româneşte şi au construit platforme virtuale pe linia naţionalismului, dovedeşte că prin felul de a fi rezistat ca „fiţuică” în perioada de plină manifestare a detractorilor, „Naţiunea” a contribuit la menţinerea unei linii gazetăreşti de orientare naţionalistă.
Atunci, noi, dimpreună cu alte câteva publicaţii, ne manfestam pe un firicel de pârâu publicistic dintr-o mare de presă care căzuse pradă detractorilor; pentru că aşa era la modă: să desfiinţezi tot ceea ce era românesc! Astăzi, acest firicel s-a lăţit ca exprimare şi revine în matca de drept a Neamului Românesc. De acest lucru avem nevoie şi nu de o „selecţie” a editorialiştilor! Pentru că nu trebuie deschise fisuri de orgolii care să ducă, în cele din urmă, la decredibilizarea proiectului şi, prin extensie, a ideii reprezentării naţionalismului. Şi nu trebuie amestecate lucrurile doar din dorinţa de a capta (poate, politic?!) expresia naţionalismului.
De aceea, „Naţiunea” rămâne solidară ideii de a ne strânge într-un for național al publicisticii naţionaliste. Cine ştie, poate vom depăşi orgoliile şi frustările, şi mă bazez pe faptul că tinerii sunt mult mai maleabili, şi vom reuşi să furnizăm şi o voce comună.
P.S.:
Pesemne, mulţi mă vor tachina pentru aceste gânduri, plecând de la ideea că nu am fost inclus în acel top! Nici nu mi-aş fi dorit. Locul meu nu este acolo; pentru că nu mă definesc prin ceea ce am scris, ci prin ceea ce mai am de spus. Iar „Naţiunea” este o formatoare şi o tribună prin care invităm cititorii să cunoască tinerele condeie. Şi mă bucur când descoperim un tânăr, mai tânăr chiar decât predecesorii care cristalizează asemenea scrieri cu mult înainte de vârsta de „consacrare” de pe linia publicisticii naţionaliste.
Lasă un răspuns