Aurul în ţară, trădătorii afară!

1. Guvernanţii României nu mai au nici un pic de teamă şi nici de ruşine faţă de poporul român. Au ajuns până acolo încât să aprobe un proiect de lege prin care pun la dispoziţia unei firme străine private o bună parte din rezervele de aur ale ţării, în condiţii înjositoare pentru statul şi poporul român. Exploatarea rezervelor de aur, argint şi alte metale preţioase, de la Roşia Montană, de miliarde de euro, urmează să se facă prin încălcarea legilor în vigoare ale ţării, prin exproprierea cetăţenilor şi statului român de mii de hectare de teren şi de alte imobile, prin distrugerea unor inestimabile valori ale patrimoniului naţional, prin otrăvirea mediului pe mari suprafeţe ale ţării, urmând ca statul român să se aleagă cu o redevenţă minusculă. Toate aceste fărădelegi pentru îmbogăţirea câtorva străini şi a câtorva guvernanţi trădători de ţară.

2. „Afacerea” de la Roşia Montană este vârful aisbergului. Dedesubt, se află, în derulare, sau în pregătire, sute de alte contracte, prin care resursele naturale ale României au fost sau urmează să fie puse la dispoziţia firmelor private străine, pentru îmbogăţirea acestora şi sărăcirea poporului român. Petrolul, gazele, apele minerale, aurul, argintul, uraniul, pădurile, apele, etc, au fost sau urmează să fie vândute sau concesionate firmelor private, în cea mai mare parte străine. În ciuda faptului că noi, poporul român, am dovedit capacitatea tehnică de a exploata aceste resurese, printr-o experienţă de mii de ani.

3. Circul făcut de Victor Ponta şi Crin Antonescu, al căror Guvern, a aprobat „proiectul” prin care România este batjocorită, umilită, călcată în picioare, de o firmă de apartament, pentru ca, apoi, la presiunea străzii, să dea înapoi, să-l declare „proiect închis”, nu face decât să amâne punerea lui în aplicare, după adoptarea noii lor Constituţii, care va face imposibile proteste de amploarea celor declanşate de acest „proiect”. Strada trebuie să ceară oprirea tuturor „proiectelor” prin care sunt jefuite resursele naturale ale ţării, nu numai a celui de la Roşia Montană. Putem trăi, mult mai bine, şi fără astfel de „proiecte”.

4. Este adevărat că nu mai avem industrie extractivă. Nu mai avem industrie de nici un fel. Mii de fabrici şi uzine au fost închise, distruse, sau vândute străinilor. Multe au fost demolate şi vândute ca fier vechi. Să nu uităm, însă, că noi, poporul român, le-am construit. Le putem construi din nou. Cu condiţia să scăpăm de lipitori.

5. În prezent, producem, anual, un Produs Intern Brut (PIB), în valoare de 130 miliarde de euro. Jumătate din această avuţie pleacă în afara ţării, nedeclarată şi neimpozitată. Prin Legea Cojocaru, am putea reţine la sursă, în ţară, cel puţin jumătate din ce pleacă, acum, în afara ţării, adică cel puţin 30 miliarde de euro. ÎN FIECARE AN. Investiţia de la Roşia Montană este de sub un miliard de euro. În fiecare an putem finanţa peste 30 de proiecte de dimensiunea celui de la Roşia Montană. În fiecare an, putem crea nu 900 de locuri de muncă, cât se laudă Gold Corporation şi Guvernul Ponta că vor crea la Roşia Montană, ci 300.000 de locuri de muncă. ÎN FIECARE AN. Cu banii noştri. Cu capitalul nostru. Care va aduce profituri pentru noi, pentru cetăţenii României. Nu pentru proprietarii lui Gold Corporation.

6. Mass-media din România distrage atenţia cetăţenilor, inclusiv a celor care protestează pe străzile oraşelor ţării, de la problema de fond, care este aceea a spolierii României de resursele sale naturale, către probleme secundare, legate de tehnologiile de exploatare a acestor resurse. Suntem împotriva exploatării aurului prin utilizarea cianurii şi suntem împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Înainte de toate, însă, suntem împotriva spolierii României de resursele sale naturale, de capitalul său şi de forţa sa de muncă. Aceasta este problema de fond cu care se confruntă poporul român, nu tehnologiile de exploatare a resurselor.

7. Resursele naturale ale României se află în proprietate publică şi ele aparţin, în întregime, poporului român. Mişeleşte, guvernanţii României, au strecurat în Constituţia ţării o frază prin care au făcut statul român proprietar asupra acestor resurse, prin care şi-au creat dreptul de a face ce vor ei cu aceste resurse. Tot aşa cum, prin Legea 15/1990, au trecut în proprietatea privată a statului miile de fabrici, uzine, bănci etc, construite cu banii cetăţenilor României, în timpul regimului comunist, pe care le-au vândut, apoi, pe nimic, străinilor. În ansambul ei, actuala Constituţie a ţării este una antinaţională, anticetăţenească.. Este o Constituţie care a permis şi permite jefuirea cetăţenilor ţării de avuţia creată de ei, care a permis şi permite spolierea ţării de resursele sale naturale, de capitalul său, de forţa sa de muncă.

8. Chem pe toţi membrii şi simpatizanţii Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, pe toţi cetăţenii României, să se alăture celor care protestează împotriva proiectului guvernamental de exploatare a zăcămintelor auro-argintifere de la Roşia Montană, să continue aceste proteste, şi să ceară:
A. Oprirea concesionării exploatării resurselor naturale ale ţării către firme private. Exploatarea resurselor naturale ale României să fie încredinţate regiilor autonome ale statului român. Produsele rezultate din aceste exploatări să fie puse la dispoziţia cetăţenilor şi agenţilor economici români, pe baze comerciale, prin licitaţii, fără nici un fel de discriminare.
B. Denunţarea tuturor contractelor prin care guvrnanţii au concesionat exploatarea resurselor naturale către firme private.
C. Adoptarea, prin referendum naţional, a proiectului Legii Cojocaru privind construcţia economiei democratice. Începerea unui amplu program de investitii, cu o valoare de cel puţin 30 la sută din Produsul Intern Brut, respectiv de peste 30 miliarde de euro pe an, pentru reindustrializarea ţării, modernizarea agriculturii şi exploatarea resurselor naturale, în beneficiul cetăţenilor României.
D. Adoptarea, prin referendum naţional, a proiectului Legii privind revizuirea Constituţiei României, propus de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor. Scoaterea statului român din ghearele mafiei politice şi trecerea acestuia sub controlul poporului.

POPORUL ÎN ŢARĂ, TRĂDĂTORII AFARĂ!

Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*