Cu mult înainte ca firma canadiană să anunţe măcar intenţia declanşării unui proces împotriva Statului Român, înainte ca societatea să estimeze valoarea despăgubirilor pe care le vrea în cazul unei eventuale stopări a exploatării sub brandul frunzei de arţar, înainte ca justiţia să de-a curs unei asemenea cereri, Victor Pepelea-Ponta a ieşit la rampă să ne dea cutremurătoarele sale veşti. Dacă punem zăbală la gura companiei Gold Corporation, va trebui să achităm despăgubiri de peste două miliarde de dolari (în fine, mai întâi a fost un cert „de peste…”, apoi s-a repliat cu o estimare de „până în două milarde”!). Iar în faţa cuvintelor atât de inconştient aruncate (sau nu?!), fireşte că şi reprezentanții societății au plusat, câteva zile mai târziu, avertizând prin presa canadiană că „în situaţia în care proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană va fi respins de Parlament”, vor apela la justiţie şi vor solicita despăgubiri de… patru miliarde de dolari.
Şi trebue să fim atenţi la nuanţe, canadienii avertizându-ne indirect, nu numai să nu punem oprelişte proiectului, ci, prin referirea clară „în cazul în care proiectul de lege va fi respins” (nu exploatarea în sine!), ne dau de înţeles că nu vor accepta nici măcar o altă reformulare, printr-o altă iniţiativă legislativă ori o hotărâre de guvern, a actualelor prevederi. Evident, pentru a nu-şi pierde facilităţile de colonialişti, inclusiv dreptul de a face expropieri după bunul plac!
Aşadar, toate părţile, cozile de topor şi investitorii în sine, vorbesc de plata unor despăgubiri de două sau chiar patru miliarde de dolari! Or, suntem în faţa unei prime dovezi că, de fapt, totul este o cacealma menită a stoarce bani, prin orice mijloace, preferabil ca despăgubiri şi nu prin demararea exploatării în sine! Căci, nu cu mult timp în urmă, Gold Corporation evalua beneficiile întregului proiect de la Roşia Montana la un maxim de 7,5 miliarde dolari! Iar dacă privim suma cerută astăzi ca posibilă despăgubire, este evident că pentru companie era, din start, mai rentabil să ceară despăgubiri decât să muncească! În plus, lucrurile au fost atent pregătite în sensul plusării spre o cerere masivă de despăgubi de câteva luni bune. Mai exact, din clipa în care şi-a revizuit valoarea beneficiilor, de la cele 7,5 miliarde dolari, la uriaşa sumă de 30 de miliarde dolari!
Pentru orice analist, acesta era un semnal clar că se pregătesc cărţile pentru o mare excrocare a Statului Român (cu sprijinul funcționarilor guvernamentali!). Şi asta întrucât, revizuirea beneficiilor posibile, de la cele 7,5 miliarde iniţiale la 30 de miliarde dolari (!), a fost făcută, deloc întâmplător, chiar anul trecut, la câteva zile după ce guvernul Ponta a ajuns la putere! Şi ar fi timpul ca DNA să se implice; în primul rând pentru a cere opinia unor experţi evaluatori independenţi despre valoarea resursele la o cotă maximă, dar şi pentru a vedea cum se întâmplă că societatea canadiană a primit, înainte de a avea măcar un aviz, licenţa de exploatare (nu de explorare-prospectare). Procurorii ar trebui să se aplece şi asupra felului în care, într-un Monitor Oficial din anul 2000, au fost „încurcate” nişte litere în aşa fel încât explorarea (prospectarea) să devină EXPLOATARE, pentru ca la momentul potrivit, această „eroare” de scriere să poată fi speculată. Căci, pe acest drept de „exploatare” se va baza compania pentru a-şi cere despăgubirile…
Şi mai şi alte dovezi că suntem în faţa undei „cedări” de faţadă din partea guvernanţilor şi a clasei politice. Că, de fapt, strada este folosită pentru a se strecura procedura de anulare a proiectului doar pentru a se ajunge la plata unor despăgubiri uriaşe.
Înainte de toate, este vorba de poziţia lui Crin Antonescu împotriva proiectului de lege… Este suspectă, dacă nu citim printre rânduri că, de fapt, el s-a pronunţat împotriva promovări proiectului prin parlament, nu a exploatări în sine, măcar pentru faptul că soţia acestuia, europarlamentarul Adina Văleanu a construit de ani buni un adevărat centru de lobby în favoarea exploatării de la Roşia Montana în cadrul Parlamentului European. Apoi, ar fi trebuit să ne atragă atenţia „duplicitatea ” lui Victor Pepelea-Ponta. Faptul că a promovat proiectul, ca premier, dar a anunţat ca îl va respinge ca… parlamentar. Pe lângă faptul că şi-a mai zdrelit într-o bună măsură imaginea de Pilat din Pont(a), prin această dublă personalitate executiv-politică, el a încercat să împingă totul în sarcina parlamentului. Dar nu neapărat pentru a-l pune într-o poziţie critică pe şeful Senatului, ci poate pentru a se asigura tocmai de respingere poiectului pentru a putea arvuni, din calitatea sa de coadă de topor, la imensa sumă de despăgubire.
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, forul care se pronunţă acum prin vot pentru respingerea proiectului de lege, Senatul, are de fapt cea, mică responsabilitate în adoptarea sau respingerea parlamentară a legii, votul final pe această lege avându-l Camera Deputaţilor. În fapt, felul în care Antonescu a bătut în „retragere” este menit a dilua uriaşa presiune a societăţii, primul lucru pe care şi-l doresc acum guvernanţii fiind este acela de a elibera pieţele de protestari.
De aceea, manifestanţii trebuie să fie vigilenţi. Pentru că, de abia acum, va începe adevăratul proces de intoxicare şi manipulare. Fie se va merge pe anularea proiectului şi plata unor despăgubiri uriașe, din care cozile de topor să-şi tragă „redevenţele” (poate chiar prin casa de avocatură a lui Dan Stevie Şova!), fie se va încerca promovarea tacită a legii. Şi este cât se poate de posibil ca, într-un cadru mai larg de intoxicare-manipulare, să se facă valuri uriaşe pe votul senatorilor, după care „urma” legii se va pierde în drumul şi, mai ales, în cadrul Camerei deputaţilor. Iar dacă societatea civilă nu va mai auzi nimic despre această lege după respingerea ei de către senat, asta nu va va însemna că ţara a scăpat de ea. Se va lăsa însă această impresie, în timp ce deputaţii vor tergiversa aducerea legii la vot. Până în clipa în care românii vor crede că, într-adevăr, nu mai există pe răboj. Iar următoarele 60 de zile, nu după ce senatul va fi respins legea, ci după ce proiectul legislativ ajunge în Camera deputaţilor sunt importante. Căci, în spatele unor perdele de fum, care să facă pierdută urma legii, s-ar putea să ne trezim cu o adoptare tacită!
Şi să nu ne aşteptăm că la acel moment, şi într-o asemenea evoluţie a lucrurilor, piaţa să mai reacţioneze ca acum! Pentru că, odată stinsă, prin falsul sentiment de siguranţă dat de poziţia lui Antonescu şi votul senatului, flacăra de acum a manifestanţilor va fi mult mai greu de reaprins. La acel moment s-ar putea ca oamenii să aibă alte motive, mult grave, pentru a protesta, precum costul facturilor, iar, mecanismul de intoxicare care a fost deja pus în funcţiune prin Victor Pepela-Ponta şi ameninţările sale privind uriaşele despăgubiri să-şi fi atins scopul. Iar oamenii ar putea fi atât de îngroziţi la acel moment de factura de tip Bechtel-FMI încât vor accepta cu braţele deschise „scăparea” deputaţilor de a fi lăsat legea să fie adoptată prin aprobare tacită.
Care ar fi soluţia? Manifestanţii trebuie să ceară guvernanţilor nu numai să retragă proiectul RM din parlament (înainte ca senatul să-şi termine votul, adică înainte ca legea să plece spre Camera deputaţilor şi să declanşeze practic mecanismul aprobării tacite), ci să anunţe oficial declanşarea procedurilor amiabile, inclusiv prin stabilirea valorii reale a compensaţiilor, pentru anularea proeictului pe bază de cianuri.
Vor exista despăgubiri, dar acestea nu pot avea un cumul prea mare pentru că investitorii canadieni şi-au asumat în fond un risc în clipa în care au început să facă anumite cheltuieli deşi nu veau nici măcar un aviz! Ei s-au bazat pe o strategie de lobby ori este timpul să-şi asume şi pierderile specifice unui investitor care riscă înainte de a avea toate avizele necesare afacerii sale. Bunăoară, de ce trebuie să-i despăgubim noi pe canadienii pentru uriaşele sume pe care le-au băgat în publicitate din media? Asta ar însemna ca noi, cetăţenii să achităm facturile pentru banii pe care anumite ziare şi televiziuni i-au supt de la ţâța cu cianuri, nu?! Inclusiv pentru acele ziare care chiar şi acum, apropiate fiind de interesele canadienilor ori finanţate prin publiictate de către Gold Corporation, învârt de zor la flaşneta manipulării, titrând previziuni apocaliptice, precum aruncarea ţării în haos economic în cazul stopării proiectului, şi care pun acţiunilor pieţei eticheta de „terorism eco”!
P.S.:
Localnicilor din Roşia Montană care plâng de dorul mineritului ar trebui să le explicăm, cu mult calm, că este în interesul lor ca fii lor să nu mai aibă o viaţă grea de miner când ar putea trăi din „exploatarea” frumuseţilor munţilor. Iar o investiţie în turism ar putea aduce mult mai multe beneficii, de la propria sănătate, la nivelul de instruire, locuri de muncă şi salarii mai mari decât cele pe care le-ar primi ca mineri…
Lasă un răspuns