La Chişinău gâlceava politică a umbrit frumoasa sărbătoare naţională Limba noastră cea română (II)

Aşa a fost în 1990. Am avut de atunci prilejul să particip la aproape toate ediţiile ce s-au derulat de-a lungul anilor. Am trăit, alături de fraţii noştri din Basarabia, momente de bucurie şi de înălţare spirituală, dar şi multe momente de tristeţe şi mâhnire. Şi asta pentru că, după cum se ştie, comuniştii care au acaparat puterea, prin minciuni de tot felul, au anihilat în bună parte victoriile obţinute de românii basarabeni în 1989. Între acestea a fost şi cea privitoare la Limba Română, devenită, arbitrar şi fals, ,,limbă moldovenească”. Aşa s-a făcut ca în anii ce au urmat înălţătoarea sărbătoare naţională Limba noastră cea română, din 1990, să devină o simplă sărbătoare populară, botezată ,,limba noastră. Din acest hibrid, înţelegea fiecare ce dorea.

Comuniştii lui Voronin, între care sunt destui români cu mintea şi cu sufletul aflate într-o pierzanie totală, mancurtizaţi, rătăciţi de neamul lor românesc, ajunşi la putere,  aflaţi în solda Moscovei, au impus cu forţa regulile şi dipoziţiile primite de la imperialii moscoviţi, care nu pot concepe că fosta Republică Sovietică Socialistă Moldoenească să se desprindă de sub cizma ocupaţiei sovietice, spre a se alătura familiei poporelor europene.

Însă, odată deşteptată conştiinţa de neam şi de limbă a unui popor, greu mai poate fi aceasta sugrumată, înăbuşită. Prea multe şi prea grele au fost suferinţele poporului basarabean, care ,,mulţumită rusificării silnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi (N.N.Durnovo – Politica panslavistă rusă, 1908). Fiindcă, aşa cum au crezut înaintaţii lor, cei din 1918, că ,,mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară  şi ,,toată nădejdea noastră ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români (România nouă nr.8/1918), aşa cred şi generaţiile de azi, întregul tineret român basarabean fiind convins că ,,a venit vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, şcoala noastră de acum înainte trebuie să se unească pe veci şi nedespărţiţi vrem să rămânem până la sfârşitul sfârşitului . Nu întâmplător tinerii basarabeni poartă, cu mândrie, tricouri înscripţionate ,,Basarabia e România!”.

Cu toate acestea, la Chişinău bat, din păcate, vânturile reci şi periculoase ale dezbinării. Gâlceava politică îşi pune amprenta negativă peste toate manifestările ce se organizează acolo, umbrind chiar şi această frumoasă sărbătoare naţională Limba noastră cea română. Dacă în 1990 străzile Chişinăului au fost inundate de mii şi mii de oameni, transforându-se în adevărate fluvii vii, acum, la ora 10, când era programată depunerea de coroane şi jerbe de flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în  Piaţa Marii Adunări Naţionale abia erau câteva grupuleţe izolate, iar mulţimea era adunată la marginile pieţii, fiindcă accesul în piaţă era interzis de poliţie. Nu puteam deloc pricepe de ce. Aveam să aflu că grupuleţele acelea dinspre Casa Guvernului, erau constituite din cei de la putere, din cei din opoziţie, din membrii unor partide politice etc. Ei urmau să depună florile în linişte, să nu fie deranjaţi. Şi astfel, rând pe rând, într-o tăcere de mormânt, au depus florile şi au plecat, fără să rostească cineva vreun cuvânt despre semnificaţia sărbătorii Limbii noastre cea română. Abia pe Aleea Clasicilor Literaturii române, din Parcul naţional, pe o scenă improvizată, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a rostit câteva cuvinte în faţa celor adunaţi acolo, din care lipseau nume importante ale scriitorilor basarabeni, în frunte cu academicianul Mihai Cimpoi. Aşa este mai nou: unde merge Arcadie Suceveanu nu merge Mihai Cimpoi şi… viceversa! Mai mult, chiar şi poetul Nicolae Dabija, redactorul şef al săptămânalului Literatura şi Arta a căzut în dizgraţia unora. Aşa s-a întâmplat şi la mormântul lui Grigore Vieru, unde s-a s-a făcut un parastas pentru pomenirea marelui poet şi s-a sfinţit monumentul ridicat la mormântul acestuia. În timp ce se desfăşura acest moment, organizat de Primăria Chişinăului şi de familia poetului, nu departe răsunau difuzoarele unei alte manifestări, al cărei scop nu era altul decât să bruieze manifestarea de la mormântul lui Grigore Vieru!

Am luat parte, în după amiaza aceleaşi zile, la un simpozion dedicat predării Limbii române, organizat de Casa Limbii Române. Au fost dezbătute multimple aspecte ale predării acesteia în şcolile din Basarabia. Probleme multimple şi grele, pricinuite de lipsa manualelor corespunzătoare, devenite instrumente de tortură pentru elevi, ca de altfel şi la noi, fiind încărcate cu multe noţiuni abstracte şi încâlcite, prin care autorii lor urmăresc să-şi etaleze multimpelor cunoştinţe filologice şi nicidecum ca manualul să fie un instrument de lucru pentru elevi, prin cea mai elementară cerinţă: accesibilitatea; prin lipsa cadrelor calificate şi bine pregătite şi a tot felul de aşa-zise reforme de ,,modernizare” a învăţământului.

A fost lansat, cu acest prilej, şi numărul din acest an al revistei Limba română, o publicaţie ştiinţifică de prestigiu, pe care Casa Limbii Române din Chişinău o editează de mulţi ani. În paginile sale se regăsesc studii şi creaţii literare ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Se pare însă că anul 2013 este unul cu ghinion, fiindcă publicaţia se află pe patul de moarte, cum se spune. A fost tipărit un singur exemplar, din banii redactorului şef, profesorul Alexandru Bantos, spre a putea fi lansat. Dumnealui m-a informat că a ajuns demult la fundul sacului, cei de la Casa Limbii Române trăind din…suc propriu! Nu au mai primit salariul de vreo două, trei luni! Moare Casa Limbii Române, moare şi revista Limba română! Instituţia aceasta, Casa Limbii Române, ca şi revista Limba română s-au născut imediat după anul 1990, ca o expresie a marilor victorii obţinute atunci de românii basarabeni, care au consfinţit Limba română ca limbă oficială în Republica Moldova. De-a lungul timpului, în anii ce au urmat, chiar dacă comuniştii, veniţi la putere, au tras cu buretele peste această vitorie, atât Casa Limbii Române, cât şi revista Limba română au reuşit să suprvieţuiască, chiar dacă au fost lovite din toate părţile de vânturi potrivnice. ,,Acum, când au venit ai noştri la putere, adică cei care se declară patrioţi, puşi în slujba intereselor poporului, declarând că vor să ne conducă spre Europa, am crezut că am scăpat spre liman şi nu vom mai avea de înfruntat atâtea greutăţi ca pe vremea comuniştilor. Din păcate, nu este deloc aşa, din contră, am intrat în cea mai neagră perioadă din existenţa noastră de până acum. Nimeni nu ne mai ajută cu nimic. Nu mai sunt bani nici dincolo, nici dincoace de Prut. Doar promisiuni. Iar noi cu promisiunile nu putem trăi, ne ducem în mormânt!” Aşa mi-a declarat profesorul Alexandru Bantos. Şi, ascultându-l, mi-am amintit de nesfârşita demagogie patriotardă ce se face şi în Basarabia şi în România, legată de dorinţa de a aduce Basarabia acasă. Asta în timp ce la Chişinău trage de moarte o revistă, Limba română, care ar trebui să ajungă în toate şcolile din Basarabia, dacă nu cumva şi în cele din România!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*