La ce e bună politica…

Astăzi există un resentiment puternic împotriva clasei politice: prea multe privilegii, taxe, aroganţă, ineficientă, corupţie, dar care este rolul politicii în societate? Să luăm ca exemplu două ţări: Suedia şi Turcia. Suedezii au un venit pe cap de locuitor de 28 000 de euro, turcii de doar 9 000 de euro. Un adevărat abis. Imaginaţi-vă că un politician turc se prezintă la alegeri şi spune: “Dragi concetăţeni, dacă mă veţi alege, voi veţi avea salarii precum salariile suedezilor, la fel şi pensiile, învăţământul, spitale for fi de tip suedez.” Ar putea menţine promisiunile? Desigur că nu. De ce nu? Răspunzând la această întrebare însemană să inteleagem cum funcţionează „maşina averii statului”.

Majoritatea cred în ideea că politica determină bunăstarea unei ţări şi că, schimbând majoritatea sau schimbând liderul, poţi obţine lucruri care nu depind de capacitatea acestora de a lupta pentru a le obţine. Asta nu înseamnă că politica nu este importantă, dincontră‎, important este ce ştie să facă politica pentru a stimula şi a dezvolta în mod prioritar acele „software-uri”, acele motoare de dezvoltare ale României, cele care într-adevăr produc bogăţie pentru ţară şi locuitorii ei. Dar oare aşa funcţionează politica în România? Există mecanisme care contribuie la dezvoltarea sau la decăderea unei ţări, independent de politică aşa cum este ea înţeleasă de obicei. Politicianul, de fapt, este pilotul, dar fără maşină nu se poate duce nicăieri, mai ales dacă, aşa cum se întâmplă de multe ori, se dezbate în mod constant asupra schimbării majorităţii lăsându-se de-o parte adevărata problemă: modul de a îmbunătăţi cu adevărat performanţa ţării.

Un alt exemplu elocvent: Germania – ieşită complet distrusă după războiul din 1945, 25 de ani mai târziu, în 1970, redevine o putere economică. Este o maşină invizibilă, închisă în creierele indivizilor şi care „proiectează” în interiorul societăţii cunoştinţele şi capacitatea sa de “a face”, a reacţiona. Reflectând asupra faptului, tot ceea ce vedem în jurul nostru este proiecţia minţii noastre: este proiecţia educaţiei noastre, a culturii, a creativităţii, a spiritul antreprenorial, a cunoaşterii, a aptitudinilor organizatorice şi ale valorile noastre (capabile să creeze la rândul lor reguli şi să fie aplicate).

Dincolo de paradoxuri, acest lucru nu înseamnă că politica nu este importantă: din contră, este motorul ţării, doar dacă reuşeşte să stimuleze şi să dezvolte cu prioritate acele „software-uri” ale ţării (valori, educaţie, reguli, cunoştinţe, eficienţă, competitivitate, cercetare, productivitate, competenţe, creativitate, inovaţie, spirit antreprenorial, organizare, meritocraţie etc.), care sunt producătorii reali de bogăţie al unei ţări şi, de asemenea, atractori reali de investiţii. Dar oare aşa funcţionează în România? Ceea ce este frapant nu este doar faptul că politica nu se ocupă de aceste lucruri, este frapant că cetăţenii înşişi nu luptă pentru a le obţine. Este dificil să obţii fructe dacă pomul nu creşte (prin fructe se înţelege: mărirea forţei de muncă, creşterea salariilor, a pensiilor, dezvoltarea culturii şi a învăţământului, a asistenţei sanitare – lucruri sfinte).

Fiecare ţară se bazează în principal pe doi piloni: capacitatea de a crea bogăţie şi capacitatea de a distribui bogăţie (nu numai materială), precum şi la capacitatea de a dezvolta acele elemente “invizibile” care stau la baza societăţii (cultură, cercetare, inovație). O societate avansată nu este alcătuită numai din fabrici şi maşini, ci şi din inteligenţa care este în interiorul ei.

O ţară este ceea ce sunt cetăţenii săi, şi şi politicienii săi. Chiar şi o toaletă publică reflectă ţară în care se află. În cazul în care un economist ar fi dus, legat la ochi, într-o toaletă publică din orice ţară din lume, ar şti să aproximeze PIB-ul pe cap de locuitor, nivelul de şcolarizare mediu şi numărul de cărţi citite de către cetăţenii acestei ţări. Înţeleg că dezvoltarea acestui „software” necesită timp pentru a pătrunde în societate şi nu se poate face totul cu o baghetă magică (şi totuşi…au trecut aproape 24 de ani – Germania după 25 de ani devenise putere economică!).

Chiar şi creierul unei ţări are nevoie de timp şi de stimulente pentru a creşte, stimuli care trebuie susţinuţi şi încurajaţi de clasa şi acţiunea politică. România are acum un corp de adult cu un creier care nu este pe deplin dezvoltat în cele mai avansate funcţiuni. Dar cu cât acest angajamentul este mai lent, cu atât mai târziu se vor obţine rezultatele. Jucând şah ne gândim în mod constant la viitor, la cum va fi situaţia pe tablă după mutarea noastră şi la cum va fi situaţia după mutarea adversarului. Nu vom şti exact modul în care situaţia va evolua în următoarele mişcări, dar ştim că dacă am juca prost, dacă am încerca să obţinem un avantaj imediat, consumând o parte din bogăţia ţării rapid, fără să ţinem cont de consecinţe, riscăm să obţinem o decădere a României şi nu o creştere.

Clasa politică are nevoie de o viziune în viitor, iar acest fapt a devenit acum o cerinţă fundamentală într-o societate în care totul evoluează la mare viteză: încontro ne îndreptăm şi care pot fi cele mai bune mişcări pentru dezvoltarea şi creşterea economică a României pe tabla de şah a globalizării? Clasa politică are nevoie de o viziune pe termen lung. Când spunem că: „Viitorul nu mai este ceea ce a fost odată”, este adevărat… Acest lucru necesită sincronizarea ceasurilor şi pentru România.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*