3. Cazul episcopului Marton Aron
Ungaria după mai multe rapturi teritoriale
Organele de informații și contraspionaj românești – în speță este vorba despre Secția a II-a Informații din Marele Stat Major al Armatei, precum și de Siguranța Statului Român – au conlucrat cu eficiență în deconspirarea cazurilor de spionaj îndreptate împotriva României și aducerea celor implicați în fața justiției.
În Ordinul Circular nr.12.548 din 14 august 1929, semnat de Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române și difuzat la marile unități, ordin întocmit pe baza unei sinteze foarte cuprinzătoare realizate de Secția a II-a Informații, se arătau pe larg cazurile de spionaj maghiar descoperite până la acel moment. În cuprinsul acestui ordin, la capitolul ”Concluzii și măsuri” se punea un accent deosebit pe combaterea propagandei iredentiste desfășurate în Transilvania de serviciile maghiare de spionaj, prin difuzarea a diverse publicații, broșuri și cărți introduse clandestin în România.
O muncă deosebit de fructuoasă pe linie de contraspionaj a desfășurat însă Siguranța Statului, activitate la care va subscrie mai târziu – după ce va fi înființat (1924) – și Serviciul Secret de Informații, devenit ulterior (1940) Serviciul Special de Informații și care va fi condus cu multă pricepere și competență, timp de 16 ani (1924-1940) de Mihail Moruzov, un as al informațiilor.
Rezultatele acestei munci conjugate a organelor cu atribuții pe linie de contraspionaj se pot vedea și din următoarele date:
– 1921 – Siguranța Statului a descoperit o vastă rețea de spionaj la Arad constituită de organizația secretă revizionistă ”Maghiar Fiatolok”, organizație ce avea legături îu mai multe orașe din Transilvania;
– 1924 – Tot Siguranța Statului a descoperit o rețea de spionaj cu centrul la Cluj, dar care avea ramificații la Târgu-Mureș și Târgu-Secuiesc;
– 1937 – Siguranța Statului a reușit să documenteze și să deconspire un celebru caz de spionaj legat de Partidul Maghiar din România care a primit un milion de pengo din partea Președinției Consiliului de Miniștri al Ungariei. Aceeași președinție a donat tot în 1937, peste 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania.
– 1939 – Serviciul Secret de Informații a identificat o vastă rețea de spionaj maghiar formată din 172 de persoane, care avea drept centre de bază Oradea, Târgu-Mureș și Satu-Mare. Perchezițiile au scos la iveală o listă cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ și de propagandă antiromânească, precum și un post de radio emisie-recepție ce funcționa clandestin la Episcopia Reformată din Satu-Mare;
Din 1939 cazurile de spionaj maghiar împotriva României s-au înmulțit. Dintr-un raport întocmit de Serviciul Secret de Informații la sfârșitul acelui an a rezultat faptul că au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.
Un caz deosebit îl reprezintă însă cel al lui Marton Aron, prelat romano-catolic, care din 1939 va deveni episcop romano-catolic de Alba-Iulia. Siguranța Statului Român a reușit să documenteze faptul că Marton Aron – fost locotenent în Divizia Secuiască din compunerea armatei austro-ungare – devenit prelat romano-catolic în anul 1924, a fost implicat în activitatea de culegere de informații încă din deceniul trei al secolului trecut. Această activitate a continuat și după 1940, el rămânând să funcționeze în teritoriul necedat avându-și reședința episcopală la Alba-Iulia. Indicativul cu care era apelat de Centrala
Episcopul Marton Aron, între cele sfinte și cele lumești
Serviciului de Spionaj Maghiar din Budapesta era unul permanent și anume ”P.I.S.” Indicativul cu care Marton Aron trebuia să răspundă era de fiecare dată altul. Prin intermediul unei agente engleze, Angela Visnovitz, Marton Aron a stabilit legătura și cu spionajul enlez, acesta făcând un joc foarte complicat și încă greu de înțeles și astăzi. Episcopul Marton Aron a rămas în atenția serviciilor speciale române și în perioada comunistă când va fi condamnat la închisoare pe viață, încarcerat între anii 1949-1955 și apoi eliberat la intervenția fostului prim-ministru dr. Petru Groza. A rămas însă în supraveghere informativă și după eliberarea sa din închisoare.
În evenimentele din 1956 – mă refer la revoluția anticomunistă din Ungaria și reverberațiile ei din Transilvania – a fost de asemenea implicat chiar dacă nu fățiș, ci mai mult moral. Dincolo de atitudinea sa net anticomunistă și care nu poate fi negată, din documentele aflate în Fondul Procuratura Militară Principală Târgu-Mureș pe care am avut ocazia să le studiez, a rezultat că a fost implicat alături de inginerul Fodor Pavel, prelatul reformat Csiha Coloman și Szentmartoni Valentin – ultimii trei din Târgu Mureș – în elaborarea a trei variante pentru o așa zisă ”rezolvare” a problemei Transilvaniei în contextul acelor evenimente.
În concret, era vorba despre o variantă care prevedea ca Transilvania să fie cedată în întregime Ungariei, o variantă care prevedea împărțirea Transilvaniei între Ungaria și România, precum și varianta unei Transilvanii independente. Așa-zisa ”rezolvare” a problemei Transilvaniei urma să se pună în contextul în care revoluția anticomunistă din Ungaria ar fi izbândit urmând ca mai apoi să se adopte varianta cea mai favorabilă, respectiv prima dintre ele.
4. În loc de CONCLUZII
În perioada interbelică, chiar dacă aflate încă la început de drum, serviciile secrete românești și-au făcut datoria cu consecvență și profesionalism cu toate că la vârf, unii șefi – cazul lui Mihail Moruzov, chiar și al lui Eugen Cristescu, mai târziu – au mai făcut uneori și jocuri politice. Regele Carol al II-lea a încercat chiar să-și subordoneze aceste servicii, dar cel mai adesea le-a ignorat munca, rapoartele de analiză și sinteză întocmite de aceste servicii speciale nefiind deseori luate în seamă nici de Rege și nici de guvernele care s-au perindat la guvernare, indiferent de culoarea lor politică.
Rezultatele acestei crase ignoranțe se vor vedea în vara anului 1940 când României i-au fost impuse grave amputări teritoriale. Această ignoranță corelată cu lipsa de viziune și de orizont politic a făcut ca România să fie izolată în plan politic internațional la izbucnirea războiului, iar alianțele încheiate anterior să se dovedească incapabile de a funcționa la momentul când se impunea acest lucru. Cu grave amputări teritoriale în 1940, aflată în situația de a participa la război, inițial de partea Axei și ulterior de partea Aliaților, România s-a aflat la sfârșitul acestei conflagrații în situația ingrată de a plăti imense reparații de război, precum și de a suporta experimentul comunist impus de URSS cu largul concurs al SUA și Angliei.
(Sfârșit)
Lasă un răspuns