Chinezii nu mai trebuie să ne declare război, ca să ne cotropească. Au făcut-o deja, de ani buni, în mod elegant şi cu bun-simţ, invadându-ne cu produsele lor. Dacă înainte vreme economia comunistă a lui Mao, Ciu En Lai şi Deng Siao Ping era cunoscută la noi doar prin celebrii tenişi şi bascheţi, cu care ne făleam, astăzi nu cred că există produse fabricate de mâna omului să nu se găsească în magazinele româneşti.
De la chiloţi şi tricouri, şosete şi bluze, ursuleţi de pluş şi trotinete şi până la materiale de construcţii şi mobilier, televizoare şi calculatoare, de toate găsim pe tarabele din marile complexe de angro din ţară ori pe pulturile magazinelor de cartier, şi nu numai. De la un timp, se vorbeşte că fraţii chinezi o să ne aducă nu doar maşini de tuns iarba ori de transportat crosele de golf, ci şi din cele de transportat persoane, despre care se spune că sunt mai ieftine decât ale noastre.
Mai nou, chinezii ne livrează, la pachet, până şi delfini, de parcă în Marea Neagră ar trăi balene şi crocodili. Asta ca să nu mai amintim de crapul care a ajuns la noi tot pe filiera prieteniei româno-chineze, de undiţele, mulinetele şi silcul importate din China şi care au făcut şi continuă să facă istorie în rândul pasionaţilor de pescuit. Dar ce nu importăm de la chinezi?
Greu de răspuns la o astfel de întrebare, dar mai uşor de spus ce anume nu mai exportăm noi în ultimii mulţi ani. Mai nimic din ceea ce produceau industria constructoare de maşini ori siderurgia românească. În primul rând, pentru că nu prea mai avem aşa ceva în ţară şi, în al doilea rând, pentru că marele frate chinez a devenit o forţă pe piaţa oţelului, a utilajelor şi echipamentelor hidroenergetice, ca să nu mai vorbim de confecţii şi încălţăminte.
În timp ce în China un hotel se construieşte într-o lună-două, iar un pod lung de câţiva kilometri în cel mult doi ani, noi nu avem o autostradă care să lege ţara de la un capăt la altul. Mai mult de atât, nu am fost capabili să accesăm decât câteva procente din fondurile europene, cu care sigur s-ar fi putut face multe.
Şi încă ceva foarte interesant: dacă în China statul este furat de oamenii de afaceri, aceştia sunt judecaţi în regim de urgenţă şi, în cele mai multe cazuri, sunt executaţi. La noi, prezumţia de nevinovăţie îl însoţeşte pe hoţ până când dă colţul şi pleacă la cele sfinte şi veşnice.
Atunci, să ne mirăm de ce China a ajuns atât de departe în comparaţie cu noi?
Lasă un răspuns