Divine înlesniri

„Năstrușnică ființă-i omul!”,

Atotputernicu-Și spunea

după al lumii control fulger

ce armonia-mprospăta.

.

„L-am înzestrat cu cugetare

ca să-i rodesc vremelnicia –

el își afirmă mișelia

negându-Mă cu-nverșunare…”

.

– Tu, Petre, zise-odată Domnul

către preabunul bătrânel,

cunoști Pământul cel mai bine

și viul strâns la piept de el.

.

Căci nu degeaba tot acuși

cu pământenii stai la sfat

și-apoi mă rogi să peticesc

destinul lor întemnițat

.

în jignitoarea întâmplare

din a Edenului grădină.

Aș vrea, de-aceea, despre om

s-aud părerea ta deplină,

.

ca să schimbăm ce-i de schimbat

în toată speța omenească,

iar nu să tot șurubărim

unde-am decis stare firească.

.

Nu ți se pare că-i firesc

ca omu-n drepturi decăzut

după păcatul săvârșit

cu suferința să-l unesc,

.

dar să-i dau șansa ca prin luptă

cu eul lui înfumurat

să redevină nepătat

într-o viață nesfârșită?

.

Răspunse tulburat bătrânul

la preailustra provocare:

– Nevrednic sunt, iubit Părinte,

să Te privesc cu adorare!

.

Crezi drept aceea că-i cuminte

din orbi să-și facă șoimul călăuze,

când judecata mi-i mult prea mioapă

să-Ți preamăresc lucrarea muză pentru muze?!

.

Părerea mea nescrisă-n gând

deja o știi,

pentru că numai Tu

cunoști ce timpul n-a schițat

și-n cuget nu-i încă-ntrupat.

.

Da,

mult mi-aș dori ca suferința

să fie mai din scurt ținută

și-n alt chip distribuită,

încât oricare

necuvântătoare

– copil de țâță, pasăre sau fiară –

de ea să nu se sinchisească

(fiind ei netovarăși cu păcatul)

chiar moartea de-ar trudi la coasă.

.

Nu-i cușeră nici prăvălirea

perfidei avalanșe de necazuri

taman pe capul celui oropsit,

când lumea-i plină de boghete ținte

unde și rău și bine-atâta s-au tocit,

c-o nouă încercare

divertisment doar pare

pentru fetizii lotuși răstigniți

pe balta spleen-ului cu izuri de morminte.

.

Cunosc popoare strânse-n chingi

(românii-s fruntea între ele)

de-acele hoarde de haini,

ce geografia violează

și din istorii fac o varză

cu rangul lor de-arhimișele.

.

Pentru aceștia-i de dorit

o necesară îndreptare

prin limbă, port, statornicie

și prin credința neclintită

c-au fost și sigur o să fie.

*

Așa se face că românii

au fost plasați sub scut divin,

ca Domnul să-i îndestuleze

cu dărnicia Lui din plin.

.

Iar El le-a dat o țară bună

și mirosind a pâine caldă

din holdele cu mult mai tari

decât deodată turci și muscali.

.

Căci ea-i câmpii, munți, văi și ape,

bisericuțe-n lemn cioplit,

e fata-n ie ce zâmbește

și-i doru-n doine cetluit.

.

Le-a dat apoi limba zemoasă

(alternativa la nectar),

mult grațioasa catedrală

cu turla-n ceruri împlântată,

la a cărei înălțare

atâția meșteri mari,

calfe și zidari

spetitu-s-au pe rupte

împinși din spate de legende,

de-ambiții voievodale

și trebuințe milenare,

așa c-al limbii patriarh

poeticeasca rugă să-și rostească

în noul grai universal…

.

Dar nu le-a dat minte destulă

să folosească ce-au primit,

fapt pentru care trag din greu

la jugul paradoxului

dintre Apus și Răsărit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*