Acțiuni de propagandă și spionaj maghiar desfășurate împotriva României în preajma fatidicului an 1940 (I)

1. ”Recuperarea” ofițerilor de informații și reactivarea rețelelor informative. Preliminariile unui nou început

Amiralul Horthy Miklos alături de Adolf Hitler conducătorul Germaniei naziste

Încă înainte de 1915, în Transilvania – ca de altfel în toate provinciile imperiului bicefal austro-ungar – existau rețele de informații puternice constituite de Serviciul de Informații al Statului Major General Imperial și Regal de la Viena (pe scurt, Evidenzburo). Pe fondul înfrângerilor catastrofale suferite de Puterile Centrale și a iminentei dezagregări a Imperiului Austro-Ungar, la 31 octombrie 1918, generalul Maximilian Ronge, devenit șeful Evidenzburo în aprilie 1917, i-a convocat pe toți șefii secțiilor de informații din fostul imperiu, la München. Acolo, în prezența lt.col. Nordegg, adjunctul său, a anunțat dizolvarea Evidenzburo și a dispus distrugerea arhivelor, precum și desărcinarea ofițerilor de informații și contraspionaj de obligațiile pe care le avuseseră până la momentul respectiv.

La 6 august 1919 – după o scurtă experiență bolșevică întreruptă rapid de armata română intrată în Budapesta – în Ungaria, unul din statele succesorale rezultate în urma dispariției Imperiului Austro-Ungar, s-a instituit un regim de dreapta, conservator, în frunte cu amiralul Horthy Miklos. La puțin timp după instaurarea regimului condus de Horthy, mai precis o dată cu începutul anului 1921, Ungaria a dispus începerea unei intense campanii de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) și în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscută ”de jure” ca parte componentă a Regatului României, urmare a actului ”de facto” petrecut la Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918. Acțiunile în plan diplomatic internațional și propaganda pentru revizionism desfășurate de către diplomația maghiară cu multă insistență și abilitate în vederea rediscutării tratatelor, au fost dublate de alte acțiuni mult mai elaborate, respectiv de cele desfășurate pe frontul secret.

În aceste condiții, Ungaria – ca de altfel și alte state succesorale – a apelat la foștii ofițeri de informații. Ofițerii de origine maghiară din fostul Evidenzburo au fost reintegrați în bună parte în noile organe de informații ale Ungariei hortyste, dar ceea ce este și mai important, este faptul că au fost reactivate rețelele de informatori din Transilvania intrate ”în conservare” după prăbușirea Imeriului Austro-Ungar.

Trebuie recunoscut faptul că din punct de vedere informativ Ungaria dispunea la acel moment de câteva avantaje majore care i-au permis să promoveze un spionaj deosebit de activ și eficient în Regatul României, astfel:

– existența unor cadre de informații cu foarte multă experiență pe relația Transilvania, multe dintre acestea fiind chiar originare din această provincie;

– existența mai multor rețele informative care reușiseră să penetreze informativ diverse medii de interes, acțiune care va căpăta o pondere și o susținere și mai mare în viitorul apropiat, fiind încurajate căsătoriile mixte, mai ales cele cu militari, cu judecători, funcționari publici, oameni politici, etc., medii de unde se puteau obține informații de foarte mare interes;

– o diaspora maghiară foarte puternică și influentă în Anglia, S.U.A., Franța, dar și în alte țări, diasporă care susținea cu mult entuziasm și necondiționat acțiunile regimului Horthy;

– integrarea în armata regală română a unor foști ofițeri din armata austro-ungară insuficient verificați din punct de vedere contrainformativ, o vulnerabilitate în sistemul militar românesc care va fi exploatată la maxim de serviciile de informații maghiare;

– și nu în ultimul rând, existența unor puternice sentimente șovine și iredentiste în zonele locuite compact de etnici maghiari care, așa cum aveau să dovedească rapoartele serviciilor de contraspionaj român, erau susținute și întreținute de bisericile maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană), dar și de materiale de propagandă tipărite în Ungaria și trimise pe ascuns în România;

2. Direcții de acțiune în plan informativ  și militar

În 1920, regentul Horthy Miklos l-a însărcinat pe locotenent-colonelul Zsolt să creeze Serviciul de Informații Maghiar, organism ce avea atât sarcini informative, cât și contrainformative. În primele șase luni de existență acest organism a fost atașat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy interesându-se în mod direct de activitatea acestuia, de selecția cadrelor, precum și de elaborarea direcțiilor de acțiune ale serviciului. Ulterior, activitatea de culegere de informații a fost extinsă, atribuții în acest sens, dar clar delimitate, primind și Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Ministerul Afacerilor Străine. Chiar dacă activitatea de culegere de informații, dar și cea de contraspionaj a fost mult extinsă pe parcursul anilor, Zsolt – devenit între timp general – a continuat să fie persoana desemnată

Austro-Ungaria La izbucnirea Primului Război Mondial

Austro-Ungaria La izbucnirea Primului Război Mondial

de Horthy ca și coordonator unic. Împreună cu Horthy Miklos și cu un colectiv foarte restrâns de ofițeri din structurile informative, Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele direcții de acțiune ale Ungariei interbelice însumate într-o adevărată politică de stat, cu obiective clare, pe termen scurt, mediu și mijlociu.

În acest sens, în cuprinsul Memorandum-ului se  prevedeau:

– exploatarea divergențelor teritoriale existente între România, pe de-o parte, URSS, Bulgaria și Yugoslavia, pe de altă parte, cu scopul de a izola România;

– exploatarea contradicțiilor dintre cehi și slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;

– susținerea mișcărilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmărindu-se conjugarea acestor mișcări cu acelea ale germanilor din regiunea Munților Sudeți;

– intensificare mișcărilor iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociațiilor culturale și a preoților maghiari de diferite confesiuni;

– atragerea susținerii unor Mari Puteri, precum Anglia, S.U.A. sau Franța, față de pretențiile teritoriale ale statului maghiar, Ungaria fiind dispusă să facă mari concesii de ordin economic acestor state (spre exemplu, în schimbul atragerii ”bunăvoinței” Franței, Ungaria era dispusă să-i ofere statului francez controlul Căilor Ferate maghiare și fabricilor statului profilate pe construcția de mașini). 

Detaliile legate de operațiunile de spionaj derulate pe spațiul românesc erau concepute în principal de Oficiul de Evidență nr. 1 din Marele Stat Major al Ministerului Apărării din Ungaria, care le punea în aplicare prin intermediul Biroului VI – 2a, dar sarcini informative mai aveau și Jandarmeria, precum și Trupele de Grăniceri. Operațiunile de spionaj cu un mare grad de complexitate, care presupuneau și un mare grad de disimulare, precum și o acoperire cât mai sigură, erau derulate prin intermediul Ministerului Afacerilor Străine. Legația Ungariei de la București și consulatele ungare din Transilvania – e vorba aici de atașați, consuli, secretari de legație sau consulat sau chiar simpli funcționari – ofereau acoperirea ideală, dar și un anume grad de protecție  pentru agenții maghiari coordonați de Szendrey Zoltan, unul dintre cei mai abili rezidenți maghiari din acea perioadă. În ceea ce privește planurile de operații militare întocmite în perioada interbelică de Marele Stat Major din Ministerul Apărării din Ungaria, trebuie specificat că nici unul dintre ele nu a putut fi aplicat întrucât realitățile politice și economice se schimbau permanent. Merită a fi însă menționate, întrucât obiectivele vizate îndeamnă la meditație.

Astfel:

– Planul ”Virradat” (”Zori de zi”) viza recucerirea Transilvaniei urmând a fi declanșat într-o conjunctură internațională favorabilă Ungariei, cu ajutorul unor mari unități maghiare staționate în special la Debrecen și Szeged;

– Planul ”Ebredés” (”Deșteptarea”) avea drept obiectiv reocuparea unor teritorii slovace, mizându-se pe efectul surpriză și pe lipsa unei rezistențe organizate din partea statului cehoslovac;

– Planul ”Arpád” și ”Pirkádás” (”Aurora”) avea drept obiectiv tot dezmembrarea statului cehoslovac, dar aplicarea lui ar fi urmat să aibă loc în baza unei acțiuni comune ungaro-polone, mizându-se în acest caz pe sprijinul Marilor Puteri și pe neutralitatea României și Yugoslaviei;

– Palnul ”Jobbra eset” (Cauza dreaptă”)  avea în vedere acordarea unui sprijin puternic mișcării de dreapta din Austria, care ar fi trebuit să provoace tulburări, astfel încât Ungaria, sub pretextul intervenției împotriva bolșevismului, să intervină militar în Austria în scopul realizării propriilor sale obiective.

Mai mult sau puțin realiste, planurile militare întocmite pun însă în evidență obsesia teritorială a Ungariei, un stat care nu putea să se împace – nu se împacă, după câte se pare nici azi – cu realitățile recunoscute și consființite internațional de sistemul Tratatelor de Pace de la Paris-Versailles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*