Să ne cinstim înaintașii: ierarhul-cărturar Nicolae Colan

Dacă imediat după decembrie 1989, s-ar fi realizat un sondaj de opinie, cu scopul de a afla ce ştiu locuitorii judeţului Covasna, despre mitropolitul Nicolae Colan, cu excepţia cetăţenilor din Araci şi a celor din împrejurimi, cât şi a feţelor bisericeşti din zonă, marea majoritate a respondenţilor ar fi declarat că nu ştiu mare lucru, sau aproape nimic despre ierarhul-cărturar, născut pe meleagurile Arcului intracarpatic, la sfârşitul secolului al XIX-lea. După aproape 50 de ani de comunism, desigur, cazul nu este singular, dar aceasta nu putea constitui o scuză pentru perpetuarea unei stări nefireşti de lucruri.

De aceea, după 1990, odată cu începerea şi efectuarea cercetărilor referitoare la istoria românilor din sud-estul Transilvaniei- iniţiate de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, împreună cu Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale- a fost posibilă şi redescoperirea marii personalităţi a mitropolitului Nicolae Colan.

Un moment deosebit de important l-a constituit, în acest sens, marcarea centenarului naşterii mitropolitului Colan, la 28 noiembrie 1993, în cadrul primei ediţii a „Zilelor Nicolae Colan”. La simpozionul organizat cu acest prilej, la Casa de Cultură a Sindicatelor, din Sf. Gheorghe, au participat mari personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti, dintre care amintim pe academicienii Antonie Plămădeală, Mircea Păcurariu, Gheorghe Vlăduţescu şi alţi intelectuali de marcă din întreaga ţară. Lucrările prezentate la simpozionul amintit, împreună cu cele susţinute la manifestarea similară organizată la Cluj-Napoca, au fost publicate în volumul „Omagiul Mitropolitului Nicolae Colan”, prin grija părintelui prof. dr. Alexandru Moraru, autorul unei lucrării de referinţă despre activitatea episcopului Vadului, Feleacului şi Clujului, Nicolae Colan, volum apărut în anul 1989.

Din iniţiativa Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”- preşedinte avocat Ioan Solomon, în anul 1993, în urma a numeroase demersuri, s-a reuşit ca prin Ordin al Ministrului Educaţiei şi Învăţământului, unei noi şcoli din Sf. Gheorghe, să i se acorde denumirea de „Şcoala Generală Nicolae Colan”. După înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a P.S. Ioan Selejan, prin hotărârea Adunării Eparhiale din 6 februarie 1996, În Sf. Gheorghe, s-a înfiinţat un Centrul Ecleziastic de Documentare, în spaţiul de la parterul blocului turn de lângă Catedrala ortodoxă, dat spre administrarea noii Eparhii a Covasnei şi Harghitei, printr-o Hotărâre de Guvern, semnată de Prim Ministru, Nicolae Văcăroiu. Noua instituţie culturală avea ca obiect de activitate „formarea unui fond documentar privind cultura şi civilizaţia românească, din sud- estul Transilvaniei, în toate formele sale de manifestare, urmărită de-a lungul istoriei inclusiv în contemporaneitate”.

Prin hotărârea de înfiinţare, centrul a primit numele Mitropolitului Nicolae Colan, în semn de cinstire şi preţuire a unui ierarh-cărturar, născut pe meleagurile de la Curbura Carpaţilor, deopotrivă mare teolog – fost profesor şi rector al Institutului de Teologie Ortodoxă din Sibiu, publicist- autor a peste 1000 de lucrări, studii şi articole, cărturar recunoscut – prin primirea ca membru al Academiei Române, şi ierarh de seamă – care a păstorit credincioşii din Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului (1936-1957) şi pe cei din Mitropolia Ardealului (1957-1967).

Astăzi, când Centrul de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și-a îndeplinit cu prisoință menirea, rezultatele unui eventual sondaj de opinie, privind notorietatea mitropolitului Nicolae Colan, pe meleagurile natale, cu siguranţă că ar fi altele, faţă de cele de după 1989.  Sperăm că Dumnezeu ne va învrednici, în continuare, de a cinsti memoria patronului spiritual al Centrului, dar şi ale altor personalităţi ale neamului românesc, născute pe frumoasele şi încercatele plaiuri ale Curburii Carpaţilor, şi că ne vom bucura de acelaşi binecuvântat sprijin din partea ctitorului şi celui mai important susţinător al Centrului, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Ioan Selejan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*