Limba noastră eminească – poezii dedicate Zilei Limbii Române

Limba noastră

 

Limba noastră peste veacuri

Are gustul tămâioasei

Pentru inimă și leacuri

Când ne doare dorul casei.

.

Limba noastră-i ambră sacră,

Are gust domnesc de cramă,

Dulce chiar dacă e acră

Când e-amară și blesteamă…

 

Limba noastră fără seamăn

Are gustul de fetească,

De sărut de prunc în leagăn

Și de doină eminească.

 

Limba noastră de milenii

Are gustul de regală

Tescuită-n teasc de genii

Din a sângelui cerneală…

.

Limba noastră cea de rugă

Are gustul de mustoasă,

De vin vechi de buturugă

Și de lacrimă sfioasă.

 

Limba noastră nepereche

Are gustul de băbească
Cea mai nobilă și veche

Pe moșia strămoșească.

 

Limba noastră-i încântare,

Are gust de viță vie

Și de România Mare

În podgorii pe vecie.

 

Limba noastră de dulci muguri

Are gust de busuioacă

Distilată din vechi struguri

Copți pe glia traco-dacă.

.

Limba noastră-i seva noastră,

Are gust de boabă-amară

Ce în dulce grai se-ncastră

Și în slova seculară.

.

Limba noastră e-o licoare,

Are gustul din buchetul

Ce îl plânge și îl doare

Pe sfinția sa, Poetul.

 

Voi, poeți

 

Voi, poeți din cărți de școală,

Ați lăsat în urma voastră

Însăși Poezia goală

În suplețea ei măiastră,

În trupețea-i necarnală.

 

Cine să se-nvrednicească

Fără har, fără simțire,

Fără slovă românească,

Să mai scrie cu iubire

Tragedia eminească?

 

Cine, Doamne, să mai facă

Din cuvântul frânt cuvântul

Ce ni-i drag, din piatră seacă,

Ce ni-l bate-n clopot vântul,

Ce-l dezlăcrimăm să treacă ?

 

Cine, oare, să mai ducă

Și să lepede când duce

Fără case și ulucă

Satele, și fără cruce,

Când de lacrimi se usucă?

 

Cine, frate, soră, cine,

Mamă, tată, fii și fiice

Ne mai ține și vă ține

Să nu facem cum se zice:

Toți la rău, să fie bine!

 

Cine crede că-ndura-vom

Ce nici câinii nu îndură,

Câtă vreme mai dura-vom

Pumnul strâns pe piept și gură

Și în gând doar înjura-vom?

 

Cine-a morții grea cămașă

Din ușoare albe fire
Va-mbrăca, ce lume lașă

Îi va hotărî pieire

Învelindu-l într-o fașă?

 

Cine, Doamne, oare cine,

După veacul de risipă,

Ar putea să mai aline

Precum voi, poeți de-o clipă,

Tragedia care vine?

 

Cine să se-nvrednicească

Fără har, fără simțire,

Fără slova românească

Să mai scrie cu iubire

Tragedia eminească?

 

Voi, poeți din cărți de școală,

Ați lăsat în urma voastră

Însăși Poezia goală

În suplețea ei măiastră,

În trupețea-i necarnală…

 

Nu e limbă mai frumoasă

 

Dulce, dragă și duioasă
Ne e limba și nu-i grai
Din urzeală mai frumoasă
Pentru al rostirii strai,

 

Nu-i plămadă mai mănoasă
Din al vorbei spic pe pai,
Vers de liră mai mieroasă
În al slovei dor și vai,

 

Nu-i văpaie mai focoasă
Sub copitele de cai,
Curgere mai mlădioasă
În al dansului alai,

 

Nu-i cântare mai aleasă
Plânsă-n bocete de nai,
Lacrimă mai cuvioasă
Pe al doinei noastre plai

 

Și nu-i jale mai sfioasă
În nefericitul trai
Al românului ce lasă
Limbă, datini, colț de rai…

 

Și-i ca zimții de la coasă
Când separă scai de scai
Și-i ca lama de tăioasă
Când e bai cum azi e bai..!

 

Inima de te apasă,
N-ai tu inimă să stai
Limba sfântă de acasă
Să o pierzi, e tot ce ai!

 

Hai cu mine de îți pasă,
Iancu, Ștefan și Mihai,
Și cu spada limbii scoasă
Să stârpim vrăjmașii, hai!

2 răspunsuri la “Limba noastră eminească – poezii dedicate Zilei Limbii Române”

  1. Alexandra spune:

    De cine-s scrise poeziile date?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*