Iată că, în sfârşit, conform Legii nr.53/2013, începând de anul acesta, la 31 august, avem şi o zi a limbii noastre naţionale, după ce grație cosmopolitismului nostru secular am adoptat tot soiul de exotisme, unele care de-a dreptul contravin spiritului nostru creştin-ortodox precum şi tradiţiei noastre. După ce am făcut din ziua naţională o săbătoare itinerantă, mutând-o în calendar după cum au dictat interesele istoriei şi după ce am slăvit-o cu inconsecvente imnuri naţionale, sperăm ca măcar Ziua Limbii Române să rămână statornicită în sacralitatea semnificațiilor ei la această dată şi să se bucure de o cinstire cum se cuvine.
Să sperăm că nu se instituie o sărbătoare academică, adresată doar intelectualilor, patrioţilor adeleni, basarabeni, bucovineni, românilor din Timoc şi celor de pretutindeni unde se gândeşte în limba română. Am totuşi această temere din moment ce media românească nu a percutat încă pe acest subiect după doliul casei regale a rromilor, chiar dacă ar fi fost motive suficiente să o facă judecând după unele voci iredentiste, anchilozate în nostalgii migratoare. Mi se pare că au răspuns mult mai repede la acest eveniment de spirit românesc emigranţii noştri din Canada, fiindcă un grup de români inimoşi din jurul revistei Destine Literare de la Montreal nu numai că au publicat săptămâna trecută un număr cu remarcabile materiale festive, dar se mobilizează în jurul unui program ce se va derula în Piaţa României, lângă statuia lui Eminescu, simbol de neam şi limbă dus peste Ocean întru identitatea demnă a oricărui român cu cetăţenie canadiană care nu-şi poate uita limba maternă. Acasă însă, totul sau aproape totul se rezumă, deocamdată, la anunţuri care circulă mai mult pe internet. Şi tot pe această cale primim şi o publicaţie online a Grupului Român de Presă şi Iniţiativă Civică, intitulată Newsletter, care cu numărul din 14 august şi continuând cu cele din 16 şi 20 ale acestei luni propune o serie de materiale consacrate promovării acestui eveniment, lansează invitaţii celor ce vor să participle la serbările ce vor ava loc pe platoul Sfinxului din Bucegi, lânga antena de la Coștila.
Conţinutul sărbătorii însă trebuie să fie unul mult mai consistent şi el trebuie să se regăsească mai ales într-un sentiment concret de respect pentru limba noastră, materializat în însuşirea ei normată, promovată în chip special prin şcoală şi prin exigenţele pe care aceasta trebuie să le formuleze doar prin raportare la semnificațiile problemei. Altfel se ajunge la ceea ce constatăm spre amuzament doar după fiecare ediţie a bacalaureatului. Limba română, ca limbă naţională, trebuie să aibă statutul ei inclusiv în şcolile cu predare în limba maghiară. Reducerea exigenţelor programelor didactice faţă de noţiunile teoretice de limbă în manualele gimnaziale şi de liceu a dus, pe lângă superficialitatea trenantă în evaluare şi selecţie, la reducerea interesului elevilor şi în cele din urmă şi al cadrelor didactice faţă de performanţele de limbă; limba se reduce în ultima vreme doar la funcţia ei de comunicare, ceea ce înseamnă o minimalizare păguboasă, ale cărei rezultate se văd peste tot, de la lexicul puternic hibridat cu englezisme la simplificările şi mutilările flexionare, până la sintaxă şi ortoepie. Aşadar, ar fi de aşteptat de la instituirea acestei sărbători să se simtă un reviriment şi în atitudinea generală faţă de limbă, fiindcă altfel torul se va rezuma doar la un festivism inutil, ca multe altele, poate chiar ca prea multe altele.
Sigur că printe românii din afara ţării sentimentul limbii se trăieşte altfel decât la Bucureşti, iar la Bucureşti altfel ca la Chişinău sau ca la Tg. Mureş. Aşa se explică de ce la Montreal vom avea de 31 august manifestări care nu au aceeaşi miză ca la Cernăuţi, ca la Covasna sau ca la Belgrad. Dar oriunde ar fi ei, pe orice meridian, românii au de data aceasta un prilej oficial să-şi omagieze limba strămoşilor şi cultura lor cu propria conştiinţă şi cu respectul pentru ceea ce suntem, inclusiv prin „doamna noastră de gând”, asa cum definea Nichita Stăenescu limba: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”
Lasă un răspuns