Împliniri spirituale după Marea Unire

În şedinţa din 9 august 1921, Consistorul arhidiecezan din Sibiu a hotărât înfiinţarea a două protopopiate, din fostul protopopiat al Treiscaunelor, şi anume: protopopiatul Sf. Gheorghe cu sediul în acest oraş, şi protopopiatul Oituz, cu sediul la Tg. Secuiesc (hotărârea a fost validată de Ministerul Cultelor la 3 septembrie 1921). Până în 1924, ambele protopopiate au fost administrate de pr. Gheorghe Negoescu. După retragerea acestuia, din motive de sănătate, au fost numiţi ca protopopi, doi tineri şi vrednici preoţi, originari din Araci: la Sf. Gheorghe – pr. Aurel Nistor (unul din liderii de necontestat a românilor din regiune, în perioada interbelică), iar la Oituz – pr. Ioan Rafiroiu (care era preot paroh la Poiana Sărată). De menţionat că din protopopiatul Oituz făceau parte şi parohiile ortodoxe din actualul judeţ Harghita (cu excepţia celor din zona Topliţei, care aparţineau de Reghin).

În 1937, Consistorul din Sibiu, hotărăşte „reînvierea protopopiatului ortodox Odorhei”, care va fi administrat până în 1940 de protopopul Sebastian Rusan, viitorul mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Despre importanţa şi semnificaţia Protopopiatului Oituz, a vorbit convingător protopopul Ioan Rafiroiu, în volumul omagial dedicat mitropolitului Nicolae. „Protopopiatul Oituz e o creaţie, o ctitorie şi un aşezământ al Său. Din dorul şi din dragostea faţă de cei furaţi din staul şi seduşi de mincinoşi, I. P. Sf. Sa a înfiinţat acest protopopiat cu obiective bine definite. Întâi de toate, ca să întărească elementul românesc, pentru a fi în stare să reziste tuturor încercărilor; apoi, să readucă, să recâştige, să redobândească pe fiii cei pierduţi. Aceasta este acţiunea de cucerire a poziţiei pierdute prin împilările istoriei. Cât de grăitor este acest comandament moral! Aducerea la vatra Ortodoxiei a elementului amăgit şi speculat, la matca neamului, a celor de un sânge şi o lege cu noi cei cari am rezistat. (…) Simbolica prin nume, sugestivă prin obiective şi plină de misiune pentru viitor, Valea Oituzului, altar al jertfei supreme, a găsit în concepţia marelui Arhipăstor cea mai largă şi reală înţelegere. Să reînvie pe aceste meleaguri duhul mucenicesc şi flacăra credinţei adevărate, care ne-a crescut eroi ce ne-au dat prin jertfa vieţii lor întregirea de neam. Semnificaţia acestui protopopiat, reînvierea celui al Odorheiului şi ca mâine al Giurgeului de Ciuc, este o reală prelungire a jertfei şi o profundă permanentizare a capacităţii eroice. Pe aceste valori s-a sprijinit I.P.Sf. Sa în ascensiune şi opera Sa. Prin acest fluid sufletesc ne atrage la muncă şi sfinţenie pe toţi lucrătorii din via Domnului”.

Dacă s-a putut înfăptui ceva în cei 20 de ani de la Unire pe teren naţional românesc în ţinutul secuizat – ţine să evidenţieze părintele protopop Aurel Nistor – această realizare pozitivă se datoreşte în prima linie grijei înţelepte şi părinteşti a I.P.S. Mitropolit Nicolae. Permanent de veghe, nu-i scăpa nici o ocazie ca să câştige cât mai mulţi sprijinitori ai cauzei româneşti din ţinutul secuizat, a cărei importanţă, la început, mulţi o nesocoteau. Nu era o adunare eparhială, congres mitropolitan, naţional-bisericesc şi preoţesc, la care să nu fi militat cu pasiune pentru cunoaşterea şi soluţionarea problemei româneşti din aceste părţi. Acestei permanente purtări de grije avem să-i mulţumim toate realizările naţionale înfăptuite în ultimii 20 de ani în ţinutul secuizat, care ne apropie tot mai mult de ţinta finală, fixată de Înaltul Ierarh ca normă pentru viitor, încă din anul 1920: „Problema românească din ţinutul secuizat trebuie să fie o problemă de stat, realizată prin Biserica strămoşească”.

În condiţiile istorice cunoscute, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, a patriarhului Miron Cristea, a românilor din întreaga ţară, şi a unei administraţii româneşti locale, foarte apropiată şi implicată direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, în cursul celor 20 de ani de rodnică păstorire a Mitropolitului Nicolae Bălan, în parohiile din ţinutul Harghitei şi Covasnei au fost obţinute rezultate deosebite. Un bilanţ a fost prezentat, în volumul omagial dedicat mitropolitului Nicolae, de unul din cei mai buni cunoscători ai problemelor româneşti din zonă, şi participant activ la obţinerea izbânzilor respective – protopopul Aurel Nistor.

Parohii şi preoţi: În anul 1920 se aflau în: Judeţul Treiscaune 22 parohii cu 20 preoţi; Judeţul Odorheiu șase parohii cu cinci preoţi; Judeţul Ciuc zero parohii cu zero preoţi; TOTAL 28 parohii cu 25 preoţi. Azi (în 1940 – n.n.), avem în: Judeţul Treiscaune 37 parohii cu 20 preoţi, parohii vacante una; Judeţul Odorheiu 23 parohii cu 15 preoţi, parohii vacante 8; Judeţul Ciuc 9 parohii cu 8 preoţi, parohii vacante 1; TOTAL 69 parohii cu 62 preoţi, parohii vacante 10; În 20 de ani, numărul parohiilor a sporit cu 41, iar al preoţilor cu 37.

Biserici: În anul 1920 se aflau în: Judeţul Treiscaune 29 biserici; Judeţul Odorheiu șapte biserici; Judeţul Ciuc 0 biserici; TOTAL 36 biserici.

Azi (în 1940 – n.n.), avem în: Judeţul Treiscaune 48 biserici, din acestea nesfinţite 12; Judeţul Odorheiu 15 biserici, din acestea nesfinţite una; Judeţul Ciuc trei biserici, din acestea nesfinţite zero; TOTAL 66 biserici, din acestea nesfinţite 13; Edificarea celor 30 de biserici noi a costat suma de 52.500.000 Lei.

Se mai află (în 1940 – n.n.) în: Judeţul Treiscaune 10 capele, 29 troiţe şi 29 clopotniţe; Judeţul Odorheiu șapte capele; Judeţul Ciuc opt capele; TOTAL 25 capele, 29 troiţe şi 29 clopotniţe.

Case parohiale. În anul 1920 se aflau în total 25 case parohiale în cele trei judeţe. În curs de 20 de ani s-au edificat 32 case parohiale noi, în valoare de 13.450.000 Lei.

La aceste realizări de excepţie se referă şi protopopul Ioan Rafiroiu. „În locul în care au sângerat ostaşii şi au muşcat glia străbună eroii, s-au ridicat, simbol al jertfei creatoare, monumente istorice, iar în Ciucul înstrăinat, unde în 1918 aveam un singur ortodox maghiarizat, fără să ştie că este ortodox, prin îndemnul, ajutorarea şi stăruinţele încurajatoare ale înaltului Ierarh, s-a sfinţit catedrala din Miercurea-Ciuc şi schitul „Făgeţel” din Frumoasa (1936), iar în 1938 catedrala din Gheorgheni. În 13 capele, opt preoţi misionari se străduesc pentru întărirea Ortodoxiei şi readucere celor pierduţi în făgaşul neamului şi al Bisericii. Toată Secuimea este împânzită cu biserici noui, troiţe, capele şi peste 70 de preoţi, în cele trei protopopiate din Secuime, grăiesc posterităţii de epoca Mitropolitului Nicolae Bălan. Astăzi Ciucul are circa 4000 ortodocşi”.