O vizită de lucru…

În anul 2000 am participat în  calitate de observator la alegerile din Republica Federală Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), convocate anticipat de fostul preşedinte Slobodan Milosevic. O personalitate marcantă invitată cu acestă ocazie a fost Vladimir Jirinovski, preşedintele Partidului Democrat Liberal din Federaţia Rusă. Însoţitoarea delegaţiei noastre, Dna Cristina, originară din Sibiu, căsătorită cu un cetăţean sârb cu care avea o fetiţă de 15 ani, s-a ocupat de programul delegaţiei noastre pe toată perioada şederi la Belgrad. Ea a organizat întâlnirile noastre cu majoritatea delegaţiilor participante la acest evaniment inclusiv cu Dl. Jirinovski. Întrucât ştiam că Dl. Jirinovski este o persoană  nonconformistă, în ziua prealabilă întâlnirii am încercat de la distanţă să sesizez comportamentul său. La solicitarea unui interviu în limba engleză a acceptat dar a condiţionat să vorbească în limba rusă. S-a aşezat apoi la o masă cu o delegaţie şi la scurt timp a plecat lăsând impresia că interlocutorii nu erau interensati pentru Domnia Sa. Era o persoană dinamică şi plină de neprevăzut. Din experienţă ştiam că muncă de relaţii externe implică documentare temeinică asupra tematicii şi a interlocutorilor. În acest caz nu cunoşteam nimic despre tematica ce urma să fie abordată iar personalitatea interlocutorului mă obliga să las acestuia întreaga iniţiativă.

La ora convenită, ne-am salutat respectuos şi m-a invitat să mă aşez la o masă dreptunghiulară astfel încât eu să stau la stânga sa, de aceaşi parte a mesei. Fără altă introducere Dl. Jirinovski a luat o coală de hârtie şi a trecut pe ea, ţinînd cont de poziţionarea geografică, următoarele capitale: Atena,Sofia, Belgrad, Minsk, Moskova, Teheran şi Bagdad. După ce a făcut unele aprecieri cu privire la caracteristicile economice ale ţărilor menţionate, Dl. Jirinovski a precizat că aceste ţări  ar trebui să formeze împreună “Uniunea Economică Euroasia”. În acest context mi-am permis să adresez Dlui. Jirinovski  celebra întrebare biblică: ”Cine aruncă primul piatră?”. Domnia sa a precizat că în probleme de politică externă toate forţele politice din Federaţia Rusă acţionează în mod unitar”.

În continuare, Dl. Jirinovski a precizat că ”centrul de coordonare al Uniunii Economice Euroasia nu trebuie să fie nici Sofia, nici Belgradul, acesta trebuie să fie Bucureştiul”. Am folosit contextul pentru a-i aminti Dlui. Jirinoviski de unele afirmatii  făcute la adresa ţării noastre. Răspunsul Domniei sale a fost a fost foarte concis: ”Dacă aţi primit astfel de mesaje ele au ajuns prin intermediul neprietenilor”. În privinţa alegerii Bucureştiului că centru de coordonare a Uniunii Economice Euroasia, Dl. Jirinovsji a precizat: ”Voi sunteţi latini şi puteţi face legătura cu latinitatea din Europa şi din America Latină”. Deşi la data respectivă, intrarea României în NATO era de perspectivă mai îndepărtată şi nimeni nu anticipa actuală prezenţă a unui “scut antirachetă” pe teritoriul ţării noastre, Dl. Jirinovsky a făcut remarca, de actualitate astăzi, că “Federaţia Rusă va putea oricând să poarte un război atomic deasupra României”.

Înainte de despărţire Dl. Jirinovski mi-a înmânat o carte scrisă de Dnia sa intitulată “Drumul spre Sud” în care îşi exprima viziunea cu privire la strategia care trebuia urmată de Federaţia Rusă în relaţiile  cu ţările din Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat.

În anii următori am citit în presă o afirmaţia a ministrului de externe al Federaţie Ruse, Dl. Ivanov, conform căreia (citez din memorie) ”O mare putere economică nu aderă la o altă uniune economică”. La un interval de timp s-a anunţat şi înfiinţarea Comunităţii Economice Euroasiatice formată din Federaţia Rusă, Bielorusia, Kazakstan şi Turkmnistan.

Discuţia purtată cu Dl. Jirinoviski în anul 2000 mi-a dovedit lipsa de dialog existentă la acea dată, ca şi în prezent, între factorii politici din cele două ţări iar intrarea ţării noastre în NATO a adâncit şi mai mult lipsa de dialog şi cooperarea economică tradiţională. Deşi un preşedinte american a afirmat la Bucureşti când a văzut curcubeul că “România trebuie să devină o punte de legătură cu Federaţia Rusă”, afirmaţii de genul “Marea Neagră lac rusesc” şi “scutul antirachetă de la Deveselu” au adâncit şi mai mult lipsa de dialog şi cooperare dintre ţările noastre fapt concretizat în importul de gaze la cel mai mare preţ, neracordarea ţării noastre la conducta South Streem care trece prin apropiere de Constanţa şi va merge prin Bulgaria în Grecia, Ugaria, Austria şi Italia şi, nu în ultimul rând, faptul că România a devenit o ţintă în planul de apărare al Federaţiei Ruse.

Lipsa unei Strategii Naţionale de Dezvoltare Economico-Socială a României, după 1989, capabilă să inducă responsabilităţi economico-sociale guvernelor din ultimii 24 de ani, le-a permis acestora să neglijeze complet problemele economice şi sociale şi să accepte politicile antinaţionale practicate de Fondul Monetar internaţional şi Banca Mondială.

Astfel am devenit  ţară unde proprietatea publică a fost înstrăinată în întregime prin aplicarea legii “Restitutio in Integrum”, unde politica externă traditonal “reactivă” a fost înlocuită cu cea “proactivă” iar relaţiile tradiţionale de cooperare econmică reciproc avantajoasă cu ţări precum Federaţia Rusă şi China au fost stopate în baza unor axe  strategice Washington-Bucureşti sau Wasingthon-Londra-Bucureşti care nu au adus avantaje economice ţării noastre, investiţiile ţărilor de pe această axă în România fiind minime.

Merită subliniat faptul că în timp ce România amână adâncirea relaţiilor economice tradiţionale cu  Federaţia Rusă şi cu China, Germania are relaţii economice privilegiate cu Federaţia Rusă de care este legată printr-o conductă directă de petrol şi gaze, iar Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Austria şi Italia vor beneficia de petrolul şi gazele livrate din Federaţia Rusă prin conducta South Streem. Într-o discuţie purtată cu amabasadorul  al Chinei la Bucureşti, acum câţiva ani, pe tema relaţiilor economice reciproce acesta a precizat: ”China încheie anual cu Uniunea Europeană contracte de cca 50 miliarde Euro. România unde este ?”. Răspunsul este simplu! România a devenit o ţară europeană marginală, subordonată marelui capital occidental, incapabilă să-şi susţină interesele naţionale prin Programe Naţionale de Dezvoltare Economico-Socială. Cehia nu a acceptat pe teritoriul său “scutul antirachetă american” dar cetăţenii ei pot circula fără vize în SUA. Bulgaria a acceptat să colaboreze cu Federaţia Rusă prin conducta South Streem şi contra traversării gazelor pe teritoriul său va primi avioane de luptă de ultimă generaţie. Noi nu am acceptat colaborarea cu firme de profil din China în realizarea reţelei de autostrăzi întrucât colaborarea cu China a fost privită de unele forţe politice, în frunte cu preşedintele Băsescu, drept “o întoarcere la perioada comunistă”, și poate de aceea, după 24 de ani, suntem ţara cu cel mai redus număr de kilometrii de autostradă… Noi am “acceptat” scutul antirachetă la Deveselu şi baza militară americană de la Kogălniceanu, dar trebuie să cumpărăm avioane F16 depăşite tehnologic de la portughezi care le-au primit gratis pentru acceptarea unei baze militare americane pe teritoriul lor. Noi suntem prezenţi cu trupe pe toate teatrele de operaţiuni ale NATO dar ţară noastră nu este primită în spaţiul Schengen, accesul forţei de muncă româneşti este restrictioat pe multe pieţe europene iar cetăţenii români nu pot circulă fără vize în Statele Unite.

În timp ce majoritatea ţărilor din Europa îşi asigură surse alternative de energie, conservând rezervele strategice proprii, România  vinde la preţuri derizorii rezervele de petrol şi gaze interne şi cele din Marea Neagră, rezervele de aur, argint şi metale strategice, pădurile şi terenurile  agricole al ţării. În timp ce cetăţenii Norvegiei primesc sume de bani lunare aferente vânzărilor de petrol din Marea Nordului tineretul românesc este sfătuit de conducerea ţării să plece în străinătate. Tocmai de acceea s-a ajuns în prezent ca emigraţia românească să fie pe primul loc în Europa.

În privinţa raportării României la Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, politologul rus Alexandr Dughin  afirma printre altele că “România se află la periferia Uniunii Europene” și că “În Europa există o percepţie negativă a şi injustă a românilor“ şi apreciază că ”identitatea cultural orodoxă poate fi un factor important de apropiere între ţările noastre în perioada următoare”.

Din punct de vedere geogafic, la Sighetul Marmaţiei există o demarcare a centului Europei ca distanţă între Atlantic şi Ural. Abordând problema din punct de vedere al relaţiilor de vecinătate şi cooperare politică şi economică, prin poziţia sa, România poate şi trebuie să devină o punte de legătură între Uniunea Europeană şi Zona Euroasatică. Pentru acesta este necesar ca relaţiile politice şi economice dintre România, Federaţia Rusă, China şi alte ţări din zona Euroasiatică să fie abordate prin prizma a ceea ce ne uneşte, nu prin ceea ce ne dezbină. Ortodoxismul, cultura şi schimburile economice sunt elemente de unitate care trebuie să fie valorificate cu maxim de eficientă pentru a reface bazele dialogului atât de necesar promovării încrederii şi cooperări dintre ţările noastre în perioada care urmează.

Pentru a putea fi în măsură să stabilim un dialog constructiv pe plan extern, este necesar să consolidăm dialogul politic pe probleme de interes naţional între toate forţele politice prin realizarea unei reconcilieri naţionale,  aşa cum a fost realizată în Spania cu mulţi ani în urmă. După cum se ştie ”ura naşte monştrii”. România are nevoie de linişte şi cooperare între toate forţele politice pentru a putea ieşi din stadiul de subdezvoltare în care a ajuns. Unirea face puterea. Dezbinarea foloseşte duşmanilor ţării călăuziţi de principiul  ”Divide et impera!”. Nu trebuie ca sub impulsul unor stări emoţionale, induse de alţii, să devenim proprii noştri… duşmani. În momentul în care se punea problema distrugerii Monumentului din Parcul Carol, am susţinut ideia ca acest parc să devină „un parc al reconcilierii naţionale” în care să coexiste simbolurile perioadei comuniste şi cele ale rezistenţei anti-comuniste”. Ambele aparţin istoriei acestei ţări şi nu vom putea progresa până când nu ni le asumăm şi îngropăm securea răzbunări, dedicându-ne toate eforturile pentru a edifica împreună un viitor pentru urmaşi noştri. Înţelepciunea populară spune că „avem datoria de a lasă urmaşilor noştri mai mult decât am primit de la înaintaşi”. Dacă va continua dezbinarea şi trădarea intereselor naţionale, ce vom mai lasă urmaşilor noştri şi cum vom fi apreciaţi de aceştia?

În anul 2001 am făcut o vizită în China. În discuţiile purtate cu oficialităţile chineze, un membru al delegaţiei noastre a făcut referire la relaţiile speciale dintre China şi România înainte de 1989. Răspunsul oficialitatăților chineze a fost foarte edificator (citez din memorie): „trăim o altă istorie în care trebuie acţionat pentru o reapropiere în plan economic”. Până în prezent s-a făcut foarte puţin în acestă direcţie, ţări din vecinătatea noastră fiind mult mai avansate. Tocmai din aceste considerente factorii politici de decizie din ţara noastră ar trebui să acorde prioritate în perioada care urmează unor „axe economice şi culturale” capabile să diminuieze lipsa de încredere şi să adâncească cooperarea reciproc avantajoasă schimbând statutul României de „ţară marginală şi marginalizată” în „ţară de interes major” atât pentru Uniunea Europeană cât şi pentru ţările din zona Euroasiatică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*