Este tot mai probabil ca Victor Ponta să nu îşi asculte consilierul de imagine, fiindcă nu cred nici că acesta îl sfătuieşte de rău nici că îl lasă intenţionat să braveze cu atâta râvnă. De aceea mă întreb ce alte efecte ar viza retorica premierului în atari circumstanțe dacă nu ar fi Traian Băsescu acolo unde e, oricum nu în calea lui. Schimbul de replici total deplasate spre periferie dă simultan o proastă imagine României şi o şansă mai puţin premierului pentru că sunt tot mai puţini aceia care se lasă amăgiţi cu cinismul glumelor lui. Şi încă ceva: Memoria colectivă se împrospătează mereu prin serviciile media. Buni creştini, cei mai mulţi români ştiu că nu e bine să judeci şi că ţi se va masura cu ceea ce măsori.
Aşa devine interpretabil de ce Victor Ponta a promis stoparea pensiilor călăilor comunişti când era în opoziţie, iar după ce a venit la putere a uitat să o facă. Sau se va fi temut că urmează să măsoare cu aceeaşi măsură şi în cazul mineriadelor. Aflat săptămâna trecută la Suceva, Ponta s-a comportat şi se comportă permanent ca în plină campanie electorală, dacă ăsta e cel mai important lucru pentru premierul unei ţări care aşteaptă de la el altceva. De acolo i-a împroşcat pe democrat-liberali cu zoaia propriilor temeri (sau convingeri?): Blaga ‒ un lingău, Igaş ‒ un analfabet, iar lui Băsescu nu-i va semna brevetul reconfirmat nu fiindcă ar fi copiat, ci fără să ţină seama că de semnătura interimarului la Transporturi e nevoie mai degrabă la privatizarea CFR Marfă, nu şi la atestarea unui căpitan de navă.
Moralitatea la care invită Ponta când vine vorba despre intervenţia preşedintelui pentru ajutorul lui Cioabă, aflat în dificultate în Antalia, e una pe care şi el ar trebui s-o înţeleagă şi chiar s-o aplice; sunt funcţii şi situaţii care nu exclud simultaneitatea sancţiunii cu înaltul profesionism; doctorul Brădişteanu a înţeles asta. Şi apoi, ca fost procuror, Ponta ar trebui să spună fiindcă ştie că nu Băsescu face dosare penale şi nu el condamnă, cum îi place să dea de înţeles, dând singur o notă proastă Justiției. Că îi vrea pe mulţi în stare să creadă asta e o mentalitate proletcultistă, demnă de campaniile electorale ale lui Ion Iliescu şi de celebrele mineriade, ba este mai veche chiar decât Alexandru Lăpuşneanu (proşti, dar mulţi!). Apoi declaraţia lui Brădişteanu nu are nevoie de traducerea lui Ponta, ci doar de răstălmăcire eventual, fiindcă a fost cât se poate de explicită: „Președintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau și pot, să fac această vizită medicală împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om până la urmă”. Speculațiile privind contracostul acestei vizite au fost și ele spulberate de același doctor (Brădișteanu, nu Ponta): „toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioaba”. Și totuși, Ponta pare că nu se lasă consiliat, fiindcă altfel nu cred ca este rău sfătuit. Asta se vede din arealul (zona, ar spune Năstase) argumentației, din atitudinea emoțională, din implicarea nu din detașarea de obiectul discursului său, din zâmbetul cinic, din atitudinea mereu ofensivă, din tirul concentrat asupra unei singure ținte și concluziile oneste nescontate care decurg de aici și pe care neglijează să le evalueze cu metodele psihologiei sociale.
Și dacă tot vrea să-l testeze pe Băsescu („dacă va avea același comportament pe care l-a avut ca președinte, nu îi voi da brevetul!”) ar trebui să se consulte în prealabil cu același consilier de imagine. Tot așa ar trebui să o facă și înainte de a spune cu o vanitate nedemnă de un premier: „Cotroceniul nu mai există. Blaga și Flutur ‒ niște lingăi, Igaș ‒ un analfabet!” Ofensiva lui Ponta e una selectivă, preferențială, fiindcă nu se încumetă să acumuleze capital electoral și pe subiecte sensibile, ca acela privind ieșirile iredentiste ale unor politicieni unguri.
Judecând după psihologia discursului său electoral, Victor Ponta este tipul oratorului orgolios, cu discursuri fulminante, care refuză norma discursului politic și preia reflexe vagi ale discursului judiciar sau adoptă discursul antonian ‒ vehement, cinic și patetic. Recomandabil i-ar fi discursul dinamic și maestuos (tipul Cezar) sau cel impozant și solemn (gen Cicero, Pompei). Altfel, elocința lui e discontinuă pentru că se accentuează şi se iroseşte în inventio, fără să ajungă în dispositio și fără să țintească viguros memoria și pronuntatio, aceasta din urmă fiind doar sugerată. Iata de ce se școlesc (inclusiv cu doctorate) consilieri de imagine.
Lasă un răspuns