Muritorii…

În pașii lui de patruped biped (!), omul a regăsit doar umilința și, rătăcindu-și ochii spre cer, a început să-și îndrepte coloana vertebrală pentru a putea… zbura nestingherit. Toate dorințele i-au fost îndeplinite, una singură, iubirea, e cea care-i dă bătăi de… inimă de milioane de ani. Neostoindu-și dorul de iubirea absolută, maimuța-om a îndrăznit să iubească, întrerupând tăcerea naturii cu sunetele lui ciudate. Cum a văzut el că frica nu-i piere, s-a hotărât să încerce a zbura spre înaltul nedefinit, albastrul înecat în mare, neînvățând nimic de la natură… Și, fiindcă viața nu i-a fost nicicând de ajuns, a început să copieze natura pentru a-și încăpățâna zborul spre nemurire. Fiecare virtute, fiecare defect a fost atribuit unor zei. Libertatea gândului ne-a permis întotdeauna să visăm, și frumosul, și urâtul. Zeii, în poveștile pentru copilăria omenirii, divinități preaslăvite cu frică și admirație, motiv de ocupare a minții omului de jos, dar și un bun instrument de educare a simțurilor, a eludării primitivismului uman.

Frica de moarte, pe care omul o conștientizează în funcție de capacitatea lui intelectuală, l-a determinat să zburde pe tărâmul misticului. Fiecare calitate a fost atribuită unui zeu, semizeu sau pământean cu forțe supranaturale. Încet-încet, legendele au devenit instrumente de manipulare a sufletelor slabe. Preoții, filosofii, sufletele îngemănate cu divinul le-au imaginat doar pentru a rămâne în istorie, pentru a cuceri nemurirea. Sufletele demonice le-au furat pentru a-i îngrămădi pe cei mulți și proști pe tărâmul ignoranței., reușind. Cuprinși de plictiseală, grecii antici au înălțat un soclu kalokagathiei. De aici și până la monoteism, n-a mai fost decât un pas.

Toate virtuțile vânate de bieții pământeni au fost aruncate în brațele divinului absolut fiind râvnite mii de ani. Din nefericire, și acest zbor luminos spre Dumnezeu a fost închis în colivia manipulării. Milioane de credincioși s-au lăsat târâți în fariseismul gângav și putred al dogmei religioase. Lumina nu e pentru oricine, spun preoții, doar ei o pot vedea și transmite. Enoriașii – bieții pământului -, cred. Până ce ies pe poarta bisericii, iar la prima greblă primită în față îți amintesc mintenaș de toate rudele Necuratului.

Cu timpul, religia a împrumutat rivala mitologiei: politica. Legată cu ață albă, având un pompon penibil în frunte, se fasonează și-și pune cravată, ba chiar și papion, pentru a ascunde, cât mai bine, maldărul de gumoaie pe care stă. Politica, un nume cu origini elegante de altfel, nu are nimic de a face cu kalokagathia. E un fel de Împielițat care-și pune la bal perucă și straie de împărat. Cu aceeași ambiție de cucerire a puterii. De acaparare a maselor… masate de infinitul stupid, politica reușește să manipuleze, atât la nivel micro, cât și la nivel macro. Și cel mai amărât cetățean va lua în seamă promisiunile agonizate de cititorul de vrăjeli aflat la tribuna pompoasă și scumpă din Parlament.

Nimic din ceea ce visa copilul din mine nu am întîlnit în lumea reală. Societatea nu face altceva decât să ucidă în noi tot ce se poate ucide până la moarte… măcar nu ne mai pare rău că suntem muritori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*