Limba de la începutul lumii

În revista „Dacia Magazin”, nr. 83, noiembrie 2012 domnul dr. Napoleon Săvescu a publicat articolul intitulat „Limba arhaică a spaţiului Carpato-Dunărean (2)” în care prezintă teoria savantului finlandez KALEWIWIIK despre formarea pe la 5500 î.H., in zona cu climă temperată din centrul Europei, a graiului matcă al rasei albe. Regimul termic devenise asemănător celui de astăzi şi a înlesnit cultivarea cerealelor datorită cărora locuitorii din jurul munţilor Carpaţi au fost mai puţin afectaţi de dispariţia animalelor mari decât vecinii lor vânători de la nord est, vorbitori de limbi FINO – UGRICE sau cei din vest, strămoşi ai Bascilor din Spania de astăzi.

Astfel apăruse un popor de ţărani care dorea să supravieţuiască prin munca lui folosindu-se în egală măsură de unelte şi cuvinte noi. Cu sapa, care la început era de piatră , mărunţeau  pământul până devenea ţărâna în care seminţele încolţeau mai repede după care ţarina o împrejmuiau cu ţăruşi ascuţiţi ca să le împiedice pe căprioare să vină şi să le pască semănăturile. Drumul până la strângerea recoltelor care reprezentau siguranţa zilei de mâine era anevoios, dar a fost străbătut şi s-a ajuns surprinzător de repede la civilizaţiile neolitice care ne uimesc pe noi cei de astăzi şi ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva pe pământul României s-au păstrat informaţii din lumea de dinaintea ultimei ere glaciere.

Este, totuşi. greu de crezut că au existat comunităţi omeneşti care după ce au trecut cei 100 000 de ani ai iernii precesionale îşi mai aminteau ceva în afară de câteva legende. Cu toate acestea geologii confirmă că în munţii din România există circa 400 de peşteri care au fost neîntrerupt locuite în epoca glaciară WURM şi că cel mai lung lanţ vulcanic din Europa aflat în Ardeal a fost activ până în urmă cu 20 000 ani după care reţeaua de ape termale pe care a generat-o a creeat zone cu microclimat favorabil oamenilor.

Regretatul cercetător Paul Lazăr Tonciulescu era convins că limba matcă a rasei albe a fost româna, una dintre dovezi fiind aceea că vulcanilor locuitorii contemporani cu ei le spuneau arde-deal, nume păstrat şi de unguri pentru că semăna cu cel al culorii verde din limba lor. Pe la 5500 î.H. apele care acopereau câmpiile Europei au început să se scurge prin Bosfor şi Dardanele eliberând noi suprafeţe cultivabile spre care s-au îndreptat populaţiile de pe podişuri.

Deblocarea căilor de comunicaţie a favorizat procesul de reintregrare într-o limbă unitară a diferitelor idiomuri vorbite în Europa centrală dar pe care din lipsă de informaţii KALEWIWIIK le-a notat cu „X“ pe harta pe care a întocmit-o pentru perioada 23 000 la 8.000 î.H.

Certitudinile apar odată cu civilizaţiile neolitice şi atunci savantul finlandez afirmă că limba matcă a rasei albe s-a format în spaţiul Carpato-Balcanic şi nu pe unul dintre podişurile Asiei Centrale unde unii cercetători continuă să rătăcească pe urmele călăreţilor care s-au întors în vatra strămoşească după o lungă călătorie până la capătul lumii.

Cuvântul apă unul dintre cele mai vechi ale limbii române este folosit în forme apropiate de către toate popoarele socotite de origine latină dar dovada că a fost rostit mai întâi de locuitori din jurul munţilor Carpaţi este apariţia lui în Sumeriană, Hitită, Sanscrită, după Tărtăria şi cu mii de ani mai înaintea zidirii Romei. Se pare că doar limba românească a păstrat toate numele purtate de lichidul dătător de viaţă în idiomurile mai sus amintite şi care sunt şi, şipot, şiuvoi, ji, jilav, Jiu, is, isvor, Istru, Nistru, va, vad, DAVA, vadra, voievod – acela care veghează ca apele să nu fie tulburate de Sfarmă-Piatră etc. Limbile germanice şi slave când s-au desprins din trunchiul de la Carpaţi au luat cu ele numele dat apei în idiomul tezaurizat în română la rubrica VA, VAD, VADRĂ etc.

Dacă au fost păstrate informaţii despre o cultură anterioară iernii precesionale nu ştim, dar este posibil ca datorită condiţiilor aspre de viaţă gradul de inteligenţă al supravieţuitorilor să fii crescut deoarece din urmele lăsate de primii ţărani avem dovada credinţei lor într-un Tată Ceresc ATOTŢIITOR dătătorul vieţii şi al unei morale sănătoase, temelia civilizaţiilor neolitice. Numai acei care puneau sămânţa în pământ ştiau că ea o să moară şi că după aceia o să treacă într-o altă viaţă asemenea oamenilor curăţiţi de păcate.

La întrebarea pusă de B.P.Haşdeu „Pierit-au Dacii?” se poate răspunde că nu, deoarece în România încă mai trăiesc ţăranii care vorbesc între ei româneşte limba de la începutul lumii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*