– Sînteţi Părintele „Oscarurilor româneşti pentru excelenţă”. Cum şi cînd a luat fiinţă iniţiativa şi la ce bornă kilometrică se află acum?
– LISTA DE ONOARE a celor 90 personalităţi plus 60 laureaţi desemnaţi de societatea civilă din superelitele româneşti în viaţă, istoricul celor 15 ediţii consumate anual sub genericul Oscar Românesc Pentru Excelenţă şi zeci de comentarii din Feedback vorbesc de la sine despre importanţa unicat a acestei iniţiative. Urmare şi a solicitării premianţilor de a adecva denumirea şi conţinutul acţiunii la realitatea ei faptică, s-a ajuns la un veritabil salt cuantic în promovarea valorilor româneşti de către chiar elitele consacrate, aceasta realizându-se prin prezenţa şi prezentarea din LISTA DE ONOARE, care este ipso facto un premiu. Este singura evaluare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu a unor contemporani atât de valoroşi şi importanţi.
– Dacă priviţi în trecut şi în prezent, găsiţi cumva că România suferă de o criză a elitelor, o criză a performanţei? Dacă nu, atunci de ce Ţara este percepută ca o cenuşăreasă pe plan internaţional?
– Este dovedit că dezvoltarea socio-economică şi culturală a unei ţări depinde direct de investiţiile în educaţie şi cultură. Procentul celor aflaţi în topul curbei Gauss a elitelor populaţiei lumii este de cinci-zece la sută. La acest criteriu, România e cotată cu dublul nivelului mondial. Unul din patru tineri români are IQ peste 130. La nivel planetar, se nasc azi de cca 100 de ori mai mulţi copii cu un coeficient ridicat de inteligenţă faţă de acum zece ani. ’’România nu suferă de o criză a elitelor, ci de o criză a valorizării elitelor’’ – declara Dan Puric la primirea Oscarului Românesc. Dacă rata pierderii elitelor prin neintegrare sistemică educativă, economică, managerială este în SUA de 50 la sută, în România depăşeşte 80 la sută. De parcă această uriaşă pagubă nu ar fi de ajuns, din ceilalţi 20 la sută încurajaţi să se dezvolte, 80% (peste 50.000) emigrează în ţări ce oferă şansa reuşitei. Faţă de provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile impuse de criza mondială, România promovează mediocritatea şi risipeşte inteligenţa. Topul mondial al inovaţiei realizat de Universitatea Cornell din SUA şi WIPO (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale) pe 84 de indicatori, în special calitatea universităţillor este dominat de Elveţia, SUA, Anglia, Suedia şi Olanda, iar România ocupă locul 48 din 142 ţări. În clasamentele mondiale a investiţiilor în cercetare şi a eficienţei în domeniul cercetării (dominate de Germania şi Franţa) România lipseşte cu desăvârşire. Nici în topul celor mai valoroase 500 universităţi din lume nu figurează vreun institut de învăţământ superior din Ţară. În site-ul PREMIUL ROMÂNESC PENTRU EXCELENŢĂ apar detaliile unui eveniment semnificativ: la ediţia 41 (din Aprilie 2013) a Salonului de Invenţii de la Geneva, firma MBT condusă de Mircea Tudor (căreia îi acord din 2010 asistenţă juridică pe proiect) a obţinut Marele Premiu prin sufragiul unanim al 82 de savanţi judecători (pentru produsul Roboscan Aeria-2 M destinat scanării aeronavelor) în concurs cu 750 proiecte din 46 ţări, deşi ANCS (Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică) clasase proiectul pe locul 12 din 15 competitori!!! Precum în multe alte domenii, şi la acest nivel algoritmul politic a substituit competenţa, fiind notoriu că România nu supravieţuieşte prin sistemul mediocrităţii instituţionalizate, ci prin strălucite eforturi şi performanţe individuale. Mai mult, în ultima vreme asistăm la veritabile campanii de defăimare a elitelor româneşti orchestrate politic: cazul Nadiei Comăneci, laureată şi ea a Oscarului Românesc. Şi dacă tu însuţi nu doar că nu te preţuieşti, dar te şi defăimezi, nu e de mirare ca alţii să te imite.
– Şantajul exercitat de puterile politice şi financiar-bancare ale lumii asupra unor state a tîrît în mod controlat omenirea într-un haos fără seamăn… de fapt o alchimie necesară marilor puteri. De unde ar veni salvarea omenirii?
– Sumbrul tablou zugrăvit de Dv. este real şi se plasează într-o succesiune de alte episoade tragice pe care istoria le-a consemnat, paralel cu căutarea de soluţii de salvagardare. Toate au fost anticipate de Cuvântul lui Dumnezeu într-un cadru mai vast. Dincolo de cauza de fond, se observă semnificaţia unor grupe de evenimente. La nivelul esenţei: ’’Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,dar n-au putut birui; şi locul lor nu s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. … Vai de voi, pământ şi mare, ! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.’’ (Apocalipsa 12,7-9,12) Cantonaţi în scleroza gândirii materialiste, cei mai mulţi oameni ignoră că sensul real al istoriei este lupta dintre Hristos şi Satana, şi vectorul ei dă conţinut tuturor faptelor omeneşti. Cursul istoriei a fost anticipat de profetul Daniel cu şase secole înainte de Hristos, prin tălmăcirea visului lui Nabucodonosor: succesiunea a patru împărăţii mondiale, Babilonia, Medo-Pesria, Greco-Macedonia şi Roma, apoi eşecul tuturor formelor de dominaţie globală, inclusiv UE, în pragul revenirii în slavă a lui Hristos. Faza finală a ’’alchimiei marilor puteri’’ – cum ziceţi Dv., a fost profetizată de Daniel (cap.2,41-43): ’’Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămânea ceva de tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzul fierul amestecat cu lutul. Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate lipi cu lutul.’’ În capitolul 2,36-40, profeţia împărţea istoria lumii în cinci epoci ilustrate prin degradarea valorică a aurului în argint, bronz, fier şi fier amenstecat cu lut.
Împlinirea efectivă a fost semnalată în Evul Mediu de Machiaveli prin identificarea celor zece regate în vremea cărora Dumnezeu va instaura glorioasa Sa Împărăţie indestructibilă şi eternă. Roma a căzut în anul 476. Biserica Catolică a avut mereu ambiţia refacerii Imperului roman, dar neavând forţa armelor s-a folosit mai întâi de Carol cel Mare, fondator al primului Reich (anul 800), apoi de Carol Quintul (sec.XVI). Napoleon Bonaparte desfiinţează Reichul în 1806, însă Imperiul francez se destramă după Waterloo. După ce al doilea Reich al kaiserului Wilhelm II dispare în primul război mondial, Hilter inaugurează al treilea Reich în 1933 şi încheie Concordatul cu Papa, ratificând interesul Romei de a-şi lovi letal duşmanii. Proiectul lui Hitler viza nu dominaţia mondială a Germaniei, ci unirea Europei împotriva evreilor din SUA şi bolşevicilor ruşi. Goebels şi Goering vorbeau de ’’crearea unei noi oridini europene, o uniune a Europei într-un organism supranaţional unic, o unitate economică rezultantă a unei unităţi politice … chiar dacă Germania va pierde războiul’’ – citat din vol. ’’Ultimele zile ale fascismului în Europa’’ pag.78. (aceasta este şi filosofia tratatului de la Maastricht privind UE!). În epoca postbelică a democraţiilor parlamentare, interesele Vaticanului (lupta împotriva sectelor religioase succesoare a Reformaţiunii şi a democraţiilor moderne inspirate de Revoluţia franceză) au fost promovate nu cu tankul şi mitraliera, ci prin partidele democrat-creştine. Premierii Schumann, Adenauer şi Gaspari, lideri CD, au semnat în 1953 Protocolul de la Roma de înfiinţarea CE ca o unitate creştină în care s-au robat cele zece state desprinse din Imperiul roman. Toate aceste evenimente au o semnificaţie profetică clară, frapând paralelismul eforturilor de creare a Statelor Unite ale Europei cu al Statelor Sovietice Unite ale Europei (program lansat de Troţki în 1923) într-un ideal de întemeiere a unui al cincilea imperiu mondial, contrar profeţiei biblice.
La 21 ani de la înfiinţare, UE nu a devenit o structură unitară şi omogenă aptă de aplicare egală a politicii economice, rămânând o simplă alianţă în care valurile crizelor financiare scot la iveală interese divergente, etici diferite ale muncii şi lipsa de voinţă a finanţării de către statele din nord a uriaşelor deficite a statelor din sud. Deşi preşedintele UE Hermann van Rompuy a declarat că ’’era naţiunilor a luat sfârşit, ideea că ţările pot suptavieţui singure este o iluzie şi o minciună’’, profeţia spune că fierul nu se poate lipi cu lutul. UE va colapsa deşi va încerca în final şi terapia unirii religiilor sub un lider unic, marcând astfel zădărnicia oricărei intreprinderi omeneşti care ignoră faptul că Dumnezeu e Cel ce-Şi permite planuri cu creatueile Sale, nicidecum invers.
În haosul planetar ce se instalează ireversibil prin creşterea maximă a entropiei (degradarea până la epuizare a fundamentelor terestre ale vieţii, şi a vieţii însăşi), Dumnezeu a anunţat soluţia salvării (Matei 26,64), conform Crezului: ’’Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit’’. Reiterând referinţele biblice privind o nouă Creaţie (din răspunsul la prima întrebare), cu textele din Daniel 2,34-35 şi Apocalipsa 21,1-5, ştim că Timpul nu va mai avea răbdare.
– Pe mîinile cui a încăput România după lovitura de stat din 1989?
– Înainte de decembrie 1989, fie nu mi s-ar fi adresat întrebările din acest interviu, fie ar fi făcut-o doar redactorii de la ’’Europa Liberă’’ întrucât regimul politic era radical diferit. Or, schimbarea lui s-a făcut cu violenţă şi din temelii. Am participat activ şi mi-am riscat viaţa în acele evenimente, oameni au pierit lângă mine. Dincolo de toate scenariile, ieşirea masivă a populaţiei în stradă, cei peste 3.000 morţi şi 4.000 răniţi, plus distrugerile materiale, sentimentul general că oamenii obişnuiţi au schimbat roata istoriei, sunt fapte ce se circumscriu definiţiei de dicţionar a Revoluţiei. Contextul internaţional al demolării cortinei de fier şi al prăbuşirii regimurilor comuniste justifică aceast calificativ istoric. Bastilia a căzut prin sacrificii mai puţine, dar nimeni nu demonetizează Revoluţia franceză. Au urmat alegeri libere (o spun ca membru al mai multor comisii electorale), iar schimbările legislative au adus vremuri de tranziţie în care dinamica factorilor interni şi externi a configurat situaţia actuală din România. Cine lecturează publicaţia Dv. află răspunsuri adecvate la interogaţia ’’pe mâinile cui?’’
– Disciplina dreptului e capabilă în contextul actual să înlăture prăpastia dintre îmbogăţiţii care devastat România şi meseria de a trăi a poporul român, condamnat parcă la umilire şi mizerie veşnică?
– Niciodată disciplina dreptului nu a fost capabilă să înlăture prăpastia dintre oameni în general şi în special dintre bogaţi şi săraci. Domnul Isus Hristos semnalase că ‚’’pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi’’ (Matei 26,11). ’’Devastarea’’ de resursele de materie primă a unei ţări este un efect firesc al cuplării la circuite economice calibrate diferit, iar România încă nu e devastată. Este un target apetisant pentru multe grupuri de interes, iar gazeta Dv. militează tocmai ca să nu se ajungă la acest marasm. Umilirea unui popor depăşeşte polaritatea materialistă ’’bogăţie-sărăcie’’, ţine de spiritualitatea sa. Chiar dacă unii politicieni români se târăsăsc pe la diferite cancelarii şi porţi, deşi datoria istorică de aproape 80 miliarde Eur impune economiei o presiune insuportabilă împingând la amanetarea viitorului, în ciuda terorii cvasiinstituţionalizate a mediocrităţilor împotriva elitelor autentice ce escaladează cotidian, e dovedit că în vremuri de criză, neamul nostru a reacţionat. Privind retrospectiv,putem conchide că cel mai mare act de eroism al poporului român a fost supravieţuirea sa la scară istorică pentru că a ştiut să convertească inteligenţa în înţelepciune. Pentru că a strigat la Dumnezeu după ajutor, a crezut şi a nădăjduit în intervenţia divină. Vizitaţi mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, lecturaţi textele biblice inscripţionate în cripte, tavane, cruci şi obeliscuri şi vă veţi umple de fiorul priceperii că ‚’’… întunerecul nu va împărăţi veşnic pe pământul pe care acum este necaz’’ (Isaia 9,1) deoarece ’’Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează’’ (Iov 36,11).
– Cum va arăta România anului 2030? Dar omenirea anilor 2050, ideatic vorbind, nu tehnologic? Putem vorbi de o nouă putere hegemonică? De o altă „depăşire şi subminare”, cum Pascal, cel dintîi cartezian, autentic şi profund, pretindea a-l depăşi pe Descartes?
– În descoperirile sale, genialul matematician şi fizician Blaise Pascal l-a ’’depăşit’’ pe Descartes şi l-a ’’subminat’’, profesând superioritatea credinţei asupra raţiunii. Păstrând spiritul speranţei sale în iminenta revenire în glorie a Domnului Hristos, încredinţaţi în ineranţa Sfintei Scripturi, cunoscând că nu suntem stăpâni decât pe ziua de azi, şi rememorând răspunsurile anterioare, cine-şi poate permite oare astfel de exerciţii de vizionarism fără a coliziona cu Dumnezeu, singurul care ştie ce va fi mâine?
Lasă un răspuns