Întors recent din Mallorca, Adrian Năstase dă publicităţii, nu mai contează (ba contează) unde, o scrisoare deschisă prin care vrea să facă lumină în jurul unui subiect în legătură cu care chiar dacă ar avea dreptate nu mai are persuasiunea necesară nici când se adresează ambasadorului austriac Michael Schwarzinger şi nici fostului cancelar Wolfgang Schussel. Pentru fostul premier, Traian Băsescu este şi el un fost preşedinte fiindcă nici referendumul de anul trecut, nici Curtea Constituţională nu îl pot convinge pe profesorul de drept că la Cotroceni România are un preşedinte de facto et de jure.
Dar ce vrea Adrian Năstase cu această scriosare deschisă e simplu de văzut. Mai întâi că vrea să-i determine pe oficialii austrieci să depună mărturie că privatizarea PETROM cu OMV nu este o ticăloşie, lucru constatat şi de o comisie senatorială de la noi. Cum constată la noi comisiile parlamentare, ştim din concluziile Curţii Constituţionale, din numeroasele dosare de la DNA şi până la urmă tot din presă. În ce priveşte problema PETROM, Adrian Năstase nu vine cu detalii, ci critică doar unele scăpări ale fostului preşedinte de genul: Pentru ca nimeni să nu-l poată întreba pe Adrian Năstase ‒ cum ai dat resursele pe 30 de ani, măi omule? Fostul premier face precizarea că era în fond vorba despre o concesiune pe doar 10 ani, care se încheie anul acesta. Năstase scrie totuşi scrisoarea chiar dacă ştie că destinatarii nu se pot pronunţa publc; o face cu gândul că a venit momentul ca autorităţile austriece, inclusiv cele judiciare să se pronunţe dacă o companie importantă din Austria a participat sau nu la o «mare ticăloşie» în România…
Având parcă sentimentul că el este un ultim mohican împotriva lui Traian Băsescu, Adrian Năstase consideră că afirmaţia acestuia nu mai este o problemă doar pentru mine. Cu atât mai mult cu cât acelaşi fost preşedinte foloseşte dubla măsură, criticând privatizarea PETROM în interiorul ţării ‒ pentru raţiuni de partid ‒ şi oferind decoraţii pentru oficialii OMV, în exterior. Desigur, Năstase are în vedere Decretul din 31 ianuarie 2013 prin care Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de ofiţer lui Gerhard Roiss, preşedintele CA al OMV, şi lui Wolfgang Ruttenstorfer, fost preşedinte OMV. Adrian Năstase, după ce crede că Băsescu dregea astfel busuiocul cu OMV, vine acum să-i stârnească pe austrieci împotriva preşedintelui şi, implicit, împotriva României cu o fumigenă care nici pe Traian Băsescu nu îl clinteşte în sondaje, dar nici din preajma lui Năstase nu alungă penumbrele din care nu mai reuşeşte să strălucească precum odinioară. Şi fiindcă tot suntem la capitolul privatizări, aceeaşi fumigenă nu îl ajută nici pe Victor Ponta în chestiunea CFR Marfă. Acesta, plecat în concediu, lasă CSAT să-i rezolve problema. Numai că CSAT, care a avizat la 5 mai anul acesta strategia de privatizare a CFR Marfă, a avut doar o discuţie constructivă vineri la Cotroceni şi nimic mai mult în legătură cu HG din 24 iulie care aproba contractul de privatizare a acestui obiectiv de importanţă strategică.
Tot o fumigenă care nu a folosit nimănui a fost şi violarea spaţiului aerian al României de câteva avioane rătăcite în preajma fruntariilor noastre. Ştirea avea să facă o uşoară senzaţie, dar, după ce ne-am amintit că suntem ţară membră a NATO, am înţeles că nimic serios nu era la mijloc, decât poate dorinţa ministrului Duşa de a achiziţiona cât mai repede câteva aparate de zbor mai performante decât îmbătrânitele noastre MIG-uri. Ce nu am aflat din declaraţiile minstrului Apărării Naţionale au fost tocmai măsurile dispuse în fiecare caz (dacă au fost cu adevărat mai multe situaţii de violare a spaţiului aerian). Potrivit legilor şi regulamentelor militare, în orice astfel de situaţie măsurile sunt asemenea celor de la sol: avertizarea, somarea şi, în ultimă instanţă, anihilarea. Despre astfel de măsuri ministrul nu a mai vorbit şi a dat doar o trimitere legislativă pentru curioşi, dar care şi aceasta s-a dovedit a fi eronată în primă fază. Nu spunem că este imposibil să se întâmple o eroare de survol, dar a face din asta o regulă devine un fapt de natură să îngrijoreze şi românii sunt foarte sensibili la astfel de ipoteze din care fac o preocupare serioasă.
Pe de altă parte, cunoscând viteza de reacţie a forţelor terestre şi performanţele radarelor de la sol ne îndoim că ar risca cineva să se joace cu propria-i siguranţă; ar fi o curiozitate prea gravă ca să fie luată în glumă. Tocmai pentru asta sunt prevăzute în legislaţie şi măsuri de evitare a unui răspuns prea dur. Cum astăzi sunt destul de mulţi aceia care deţin aparate de zbor, cu atât mai mult prevederea trebuie să lase loc şi pentru ipoteze mai puţin îngrijorătoare. Mircea Duşa ne-a dat, poate fără să vrea, doar faţa gravă a lucrurilor şi pentru asta reacţiile presei au fost pe măsură.
Lasă un răspuns