Aparent, pentru a-şi îndeplini măcar una dintre „marile” promisiuni politice, guvernul a acceptat, ca preţ al dezlegării date de la înalta poartă pentru reducerea tva-ului (doar) la pâine, achitarea unei „proforme” extrem de scumpă. Pentru că asta reprezintă încheierea unui nou acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Iar Executivul nu va plăti această „factură” din salariile miniştrilor săi, ci printr-o nouă amanetare a viitorului ţării. Chiar dacă, în mod real, factura aplicată asupra suveranităţii şi independenţei noastre financiare nu a fost gândită nici o clipă de guvernanţi ca preţ al posibilităţii de a îmbunătăţi cât de cât viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean, ci tot din interesul specific unui şperţar cu acte. Un nou cadru de spoliere a ţării în favoarea înaltei porţi din care guvernul şpăgar (şi clicile pe care le are în spate) să mai scoată de un mărunţiş.
Astfel, neaparent, reducerea tva-ului la pâine reprezintă zăhărelul amar din circul pe care îl aruncă puterea românilor pentru a nu crâcni faţă de o nouă asumare dezastruoasă. Pentru că, doar pentru a ne asigura accesul la un fond de urgenţă în caz de nevoie, şi nu pentru a accesa banii în sine, vom mai plăti o tranşă de dobânzi către FMI. Şi cum să explici ţării că dăm ca nărozii, peste ceea ce mai avem de achitat, nişte bani în plus doar pentru că anumite instituţii (financiare) internaţionale au nevoie de bani de rulaj. Şi au găsit nişte vânzători de ţară dispuşi să stea şi capră pentru un pumn bani drept ciubuc guvernamental… Căci, dacă pentru un tva redus la păine (!), am încheiat un nou acord de înrobire, oare de câte alte acorduri şi câte alte supraînrobiri va mai fi nevoie pentru a reduce tva-ul şi la alte alimente?
Un lucru este evident, însă: nu România avea nevoie de un nou acord cu FMI! Ci instituţiile internaţionale şi guvernele marilor jucători aveau nevoie de un laţ în care să ţină România până ce va fi fost spoliată pe de-a întregul. Pentru că, pentru săvârşirea următoarelor privatizări spoliatoare din domeniul energetic (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz), guvernanţii-slugă aveau nevoie de un cadru prin care să poată amaneta totul fără a fi luaţi la întrebri (penal) de către ţară.
Ce va obţine românul de rând din acest „nou” acord? Nimic altceva decât noi biruri şi un nou jug peste generaţii şi care se va adăuga laţurilor deja existente… Iar dacă economia mondială va fi lovită de un nou val de criză putem fi siguri că, deşi am fost primii şi cam singurii care ne-am reînnoit „centura de siguranţă”, cotizând din sărăcia noastră la binele marilor interese, vom fi ultimii sprijiniţi.
Iar birul FMI şi al celorlalate instituţii va fi tot mai mare… Numărul de „cotizanţi” s-a redus semnificativ, ultimul client care a trântit uşa în board-ul fondului fiind Ungaria, iar cei ce vor rămâne la tejgheaua fondului pe post de clienţi, nu pentru că au cu adevărat nevoie, ci pentru că sunt conduşi de trădători şi vânzători de ţară, vor cotiza şi mai mult.
Şi am fost traşi pe sfoară de două ori! În primul rând, nu vom beneficia în mod direct de scăderea tva-ului, reducerile la nivelul viitoarelor preţuri de vânzare a pâinii fiind insignifiante ca valoare nominală. Pentru că nu scăderea preţului pâinii a fost scopul urmărit de guvernanţi (nici măcar atât!) prin reducerea tva-ului, ci îmbunătăţirea colectării de taxe şi a reducerii evaziunii din panificaţie. În schimb, vom plăti scump acest „favor”. Pe termen lung prin dobânzile la centura de siguranţă a FMI-ului, pe termen imediat prin noi biruri, taxe şi accize pentru diverse bunuri şi servicii. O acţiune prin care „socialiştii” de la Bucureşti au deplasat colectarea de tva dintr-o zonă a sărăciei spre cei ce au bunuri numai bune de impozitat, prin extinderea şi supraimpozitarea produsele de lux.
În paralel impunerii noului acord cu FMI, s-a declanşat şi un proces de înlăturare din viaţa publică a accelora care i-ar putea deştepta pe românii. Şi nu vorbim acum de liderii de opinie din cadrul publicaţiilor şi televiziunilor aflate acum sub asaltul de cenzură al CSM. Ci de personalităţile care ar putea demonstra necesitatea şi ar reuşi să şi instige pentru realizarea unui audit de ţară. Un audit care ar dovedi fără tagadă nu doar faptul că mare parte din banii împumutaţi de la instituţiile finnaciare internaţionale nu au fost folosiţi pentru ţară, ci s-au întos pe alte fluxuri către clienţii din sfera de interese din care au provenit, ci şi faptul că, mai rău decât într-un acord financiar talmudic, am plătit dobânzi uriaşe pentru a avea la dispoziţie un mare nimic.
Un fişic pe care nu-l vom putea proba niciodată că a avut şi are banii lăudaţi de FMI ca rezervă pentru urgenţele financiar-fiscale.
Iar unul dintre cei sacrificaţi este profesorul care a deranjat jocurile marilor puteri prin scoaterea la lumină a dreptului României de a fi şi ea despăgubită (nu doar a-i despăgubit pe alţii). Iar felul în care profesorului Radu Golban i s-a reproşat deranjul pe care l-a produs unei mari puteri, fiindu-i stopat contractul de profesor universitar „pentru articolele scrise în presă împotriva Germaniei” demonstrează încă o dată că delictul de opinie este specific ţărilor care îşi asumă statutul de înrobire. O acuzaţie urmată de concediere, inclusiv la presiunea consului Germaniei în ţara-colonie, şi consemnată ca atare chiar în cadrul Procesului Verbal al Univeristăţii din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, Departamentul de Ştiinte Politice.
P.S.:
Reducerea tva în panificaţie poate fi privită şi ca o stimulare a marilor producători după ce se va da liber la cumpărarea terenurilor agricole, în 2014, şi care vor produce pe pământurile noastre cereale impozitate cu nouă la sută, pentru a le exporta, şi, evident, a importa din profiturile relizate resturi alimentare pentru ţara-colonie…
Lasă un răspuns