Din 2001 pîna în 2003 l-am neiertat în eseurile, pamfletele și poeziile mele pe Vladimir Voronin, dar și pe ceilalți vajnici comuniști din gubernie. Pentru amplul material „Tristețea președintelui”, m-a anunțat la momentul respectiv directorul unuia dintre cele trei ziare unde publicam cu regularitate, Voronin urma să mă acționeze în judecată, dar într-o zi, nu se știe de ce, a renunțat. Denunțuri contra subsemnatului, expediate de chiar prietenii și colegii mei din Uniunea Scriitorilor, au ajuns și pe masa lui Voronin, iar unele, în original sau xerocopiate, mi-au fost oferite și mie. Ca amintire. Și ca să știu cine mi-s adevărații prețuitori.
În 2001, la scurt timp de la apariția săptămînalului liber “Accente”, unde lucram pe post de prim-redactor, am fost și ținta unui accident rutier, în urma căruia eram adus cu mașina la redacție doar miercurea, spre a citi numărul ce trebuia joi să facă mare furtună pe la curțile oficiale ale statului. Credeam că prin astfel de semne Voronin se răzbună sau încearcă să mă convingă să abdic din Adevăr. Și tot nu conteneam să lupt, prin scris, evident, dar și prin Festivalul “Maluri de Prut”, contra morilor comuniste de vînt.
În noiembrie 2008, iată că sunt brusc telefonat de-un consilier cu misiuni deosebit de importante al președintelui R. Moldova, care mă cheamă de urgență la el. Adică la Voronin, la Palat. După ce fusesem invitat o singură dată la președintele Snegur în 2003, era a doua oară în viața mea antumă, cînd TREBUIA să dau mîna cu un președinte de ditamai țară. Vorba lor, a președinților. Nu mi s-a spus care va fi tema discuției, cică una de neamînat, cică una primordială și-atît. Pentru cine-o fi primordială așa și n-am înțeles.
A doua zi, în costum de mire și cu buletinul în dinți, eram la sediul președinției, în reparație capitală acum. Într-un birou mic ne aștepta Voronin pe mine și pe alți doi poeți, unul dintre care era o doamnă. Dintre ei doar eu îl biciuisem pe președinte.
Chiar de la început Voronin mi-a spus că știe despre critica mea virulentă la adresa lui și-a PCRM-ului, în general, afirmînd că el nu e supărat pentru așa ceva, ci din contra, asemenea materiale îi deschid ochii referitor la anumite fapte de-ale sale și-ale echipei ce-o conducea… Îl ascultam și tot nu pricepeam motivul adevărat al invitației mele la masa ovală. Că doar nu era cazul să mă decoreze cu vreo medalie. Ne-a spus apoi tuturor că imnul “Limba noastră” e un cîntec frumos, dar nu reprezintă toate componentele statalității moldovenești și, în concluzie, ar fi cazul să fie înlocuit cu o altă creație. Ni s-a mai spus doar că noi trei suntem cei mai în temă să scriem versurile viitorului imn de stat reîntregit. Înțelesesem că acesta era să fie doar începutul unei reforme, ce avea să conțină și înlocuirea drapelului, stemei etc.
Ne-a spus în continuare că Transnistria e marea lui rană, pe care vrea s-o cicatrizeze cît mai curînd. După care ne-a invitat în biroul său principal, foarte spațios și cu mai multe mese și fotolii, evident. Noi am luat loc la o masă mică, iar el s-a așezat la masa din fața tuturor, cu diverse aparate de telefon, fax, computer și combină muzicală. A luat un disc, l-a strecurat în combină, ne-a spus că vom asculta muzica scrisă în mod special pentru asemenea eveniment(adică fără concurs de creații muzicale) de către compozitorul “planetar”, pe care-l știți bine și Dvs. A mai zis ca piesa muzicală e deja achiziționată prin contract autentificat notarial și a apăsat butonul. Iar el, Voronin, s-a ridicat solemn în picioare.
Peste noi, precum o ninsoare de flori primăvăratice, se așternea divinitatea unei muzici nepămîntesc de frumoase. Cînd a survenit momentul culminant de după cel de-al doilea refren am tras, hoțește, cu ochiul spre președinte. Voronin stătea drept în picioare, ca un brad. Era neclintit din loc. Era ca în fața unei armate. Iar din ochii lui se prelingeau pe masa plină de documente aflate în așteptarea unei semnături boabe de lacrimi, ca niște rîuri nevinovate ajunse a-nstrăina, din vina unor politicieni, oamenii de pe două maluri de unic Destin.
Lasă un răspuns