Iată două personaje biblice foarte interesante, cel dintâi din Vechiul Testament, al doilea din Noul Testament. Între ele sunt multe asemănări, dar și mari deosebiri. Vom încerca să le schițăm în cele de mai jos, cu mențiunea că ele pot fi analizate mult mai profund. Este important să facem acest lucru. În primul rând, pentru că ne arată cum trebuie să fie și cum nu trebuie să fie un conducător, fie el de țară, de instituție etc.; în al doilea rând, ne arată cum trebuie să fim noi înșine, fiecare dintre noi, în raport cu conștiința noastră și cu mântuirea noastră. Așadar, vom urmări problema pe două planuri: unul politico-social, altul individual, religios – creștin.
Atât David, cât și Irod, au fost regi, amândoi ai poporului israelitean. Aveau aceleași pârghii ale puterii în mână, dar nu le-au folosit la fel. David provenea dintr-o familie de agricultori, mai precis crescători de vite, el însuși fiind în copilărie și tinerețe cioban; Irod provenea din familie regală, fiu al lui Irod cel Mare. Familia lui David se străduise să-i dea copilului buna creștere, buna-cuviință, frica și credința în Dumnezeu; părinții lui Irod se străduiseră, cu orice preț, să-i dea fiului lor tronul. Pentru aceasta, Irod cel Mare ordonase uciderea celor paisprezece mii de copii, cu speranța că poate-poate îl vor ucide și pe Domnul Hristos, Marele Împărat, așa cum aflase de la magi. David reușește să pătrundă în sferele politice înalte ale țării, până în preajma regelui Saul, prin curajul, jertfelnicia, credința, iscusința și talentul său înnăscut de poet și muzician. Ne amintim de lupta sa impresionantă cu Goliat, acel ,,rotvailer antropoid”, care semăna zilnic moarte în rândul soldaților obișnuiți; ne amintim de versurile și muzica îmbietoare a lui David, care făcea pe Saul, un bolnav psihic, să se liniștească, să-și recapete echilibrul și rațiunea când le auzea. Altfel spus, David avansează în societate pe baza meritelor sale proprii și cu ajutorul lui Dumnezeu, care avea un plan divin pentru el, în timp ce Irod este copilul de bani-gata, os domnesc, căruia toate îi sunt permise, toate i se cuvin.
Atât David, cât și Irod sunt oameni deștepți, capabili. David rămâne în istoria mozaismului, a creștinismului, dar și a literaturii universale prin acele perle de gândire și simțire, pe care le cunoaștem sub denumirea de psalmi. Sunt 150 la număr, alcătuiesc Psaltirea și se citește din ei la majoritatea slujbelor creștine. Irod este cunoscut ca un bun arhitect. De la el au rămas palate și sisteme de apeducte pentru aprovizionarea orașelor cu apă. David, ca om, este un artist, un om sensibil la fiorii artei, un inspirat, care se ridică până în sferele înalte ale desăvârșirii artistice; Irod este un tip grosolan, carnal, pătimaș, gata să treacă peste orice principii morale și religioase pentru a-și satisface viciile, orgoliile.
Amândoi regi săvârșesc un păcat asemănător: David pune la cale moartea lui Urie, generalul său, pentru a-i lua apoi soția; Irod se pare că nu era străin de moartea fratelui său Filip, pentru a-i lua pe Irodiada, femeia sa. Gândul criminal al lui David nu-l știa decât el și Dumnezeu; crima lui Irod era strigată în cetate de mulțimile bulversate de fărădelege. Generalii, consilierii și apropiații lui David habar nu aveau, că David este autorul moral al unei crime. La urma-urmei, datoria lui Urie era să lupte în război, iar moartea era ceva obișnuit în cariera unui războinic. Faptul că Urie este trimis în prima linie a frontului era o cinste pentru el, fiindcă numai trupele de elită și comandanții cei mai destoinici puteau îndeplini o asemenea misiune. Relația lui Irod cu Irodiada era de notorietate publică și înainte de moartea lui Filip, așa că decesul acestuia a trezit imediat bănuiala unui asasinat. De aici reținem că și colaboratorii celor doi regi erau diferiți, ,,după chip și asemănare” cu mai marii lor: David nu are curajul să-și încredințeze taina nici celor mai apropiați comandanți și sfetnici ai săi, fiindcă aceștia ar fi avut curajul și demnitatea să-i spună: ,,Asta nu se poate, măria-ta!” Irod nu ascunde nimic de sfetnicii săi, din moment ce secretele ajung în stradă și sunt strigate în gura mare de mulțime. Nici unul dintre sfetnicii lui Irod nu încearcă să-l oprească de la săvârșirea fărădelegii, ba, dimpotrivă, sunt alături de el la banchetele și petrecerile pe care acesta le dă după moartea lui Filip. Părtășia acestora la crimă era vizibilă.
Cei doi regi se tem de pedeapsă pentru fărădelegile lor: David se teme de Dumnezeu; Irod se teme de popor. La cei doi se prezintă la un moment dat doi prooroci: la David – proorocul Natan; la Irod – proorocul Ioan Botezătorul. Proorocii erau oameni aleși de Dumnezeu, înzestrați cu puterea de a vedea cele ce urmau să se întâmple în viitor. Ei au menținut trează în popor speranța venirii lui Mesia, adică a Mântuitorului. Erau oameni cu multă credință, virtuoși, care își puneau viața în pericol, în strădania lor de a întoarce poporul la credință, de a-i arăta adevărata religie și adevăratul Dumnezeu. Proorocul Natan intră cu ușurință în palatul lui David, ajunge să discute cu David între patru ochi. Proorocul Ioan Botezătorul n-are acces în palat. Porțile acestuia erau bine păzite de ostași, iar în el nu intrau decât cei invitați de rege. Ioan strigă la porțile palatului, pe străzi
Lasă un răspuns