Mono-Dialog cu un „zoombi”

Accesând site-ul unei reviste onorabile, publicaţie a comunităţii româneaşti din Ţara Arţarului, surprizător, am observat că printre membri de onoarea ai publicaţiei se află un nume cunoscut, dar – după opinia mea -, nu tocmai onorant: Ion Mihai Pacepa. Nedumerit, m-am adresat conducerii revistei, solicitând – în limitele bunei cuviinţe – lămuriri. Mi s-a răspuns cu la fel de mult bun simţ, dar şi cu o doză substanţială – aş numi-o, politicos, naivitate, neinformare sau mai rău, intoxicare. În cele ce urmează, voi încerca să redau atmosfera dialogului virtual. Întotdeauna, în calea modalităţilor de cercetare, apreciere şi măsurare a adevărului istoric sunt aşezate rezistenţe ferme, menite să reducă trimiterea la un subiect-nucleu de senzaţii, astfel ca acesta să nu se bucure de prestigiu în rândul căutătorilor. E poate la mijloc şi teama unei răsturnări cu efecte tragice. Dar, să poposim asupra unui caz controversat, Trădătorul pacepa (i-am scris intenţionat numele cu literă mică, iar în continuare îl voi numi i.m.p.) pornind de la bine-intenţionata, raţionala, dar şi naiva întrebare: Avea oare nevoie R.S.R de o reţea de spioni prin ţările capitaliste? Avea R.S.R. nevoie de spionaj? Ei, bine, avea! Orice stat modern are nevoie de servicii secrete, cu agenţi în toate ţările importante, fie ele capitaliste sau cu alt regim, iar S.U.A. au fost şi sunt interesate de R.S.R., respectiv de România, motivele fiind actualizate în timp. Dacă înainte eram în tabere diferite, astăzi România are baze militare americane pe teritoriul ei, la Kogălniceanu şi Deveselu… „pe scut sau sub scut… ”

Toate serviciile secrete au legea lor, adică se găsesc în afara oricărei legi, inclusiv, sau mai cu seamă, C.I.A., F.S.B. (fostul N.K.V.D., K.G.B.), Mossad etc…. Nici ipoteticii „generali trădători ai R.S.R.”, nici scăparea de comunism nu au vreo legătură cu jocul de domino al anului 1989 sau, mai aproape de astăzi, al aceluiaşi joc numit pompos „Primăvara arabă” din 2012. Jocurile au fost făcute la Ruleta New World Order, începând cu celebra întâlnire Bush Sr. – Gorbaciov, de la Malta şi terminând cu ultimele reuniuni ale „Grupului Bilderberg”. Despre sângerosul decembrie 1989 să-l rugăm pe Gorbaciov, pe cei 40.000 de turişti (ofiţeri G.R.U.-K.G.B.) prezenţi atunci în România – şi rămaşi „pe poziţii multă vreme”, dar şi pe agenţii Mossad, C.I.A., A.V.O. etc., să ne relateze mai mult despre Timişoara, Bucureşti, Sibiu, apoi, în martie 1990 despre Târgu Mureş. Tot pentru desfiinţarea comunismului au lucrat? Să nu fim desueţi.

Pentru că a venit vorba de acţiuni secrete, suspectul accident aviatic de la Baloteşti, din 1990 şi condamnabila dispariţie a dosarului cu cercetările acestui caz, ale cui lucrături sunt? Nu cumva tot deciziilor politice materializate prin aplicaţiile serviciilor secrete – deloc româneşti? Fantasmagoria referitoare la operaţia de „asasinare” a lui Noel Bernard în legătură cu care se afirmă că i.m.p. „şi-ar fi riscat viaţa spre binele democraţiei”, este o gogoaşă postdecembristă fabricată de către acelaşi i.m.p. şi/sau împreună cu noii săi camarazi care i-au folosit „amprenta”. Dacă se vroia, Noel Bernard putea fi lichidat fără prea multe dificultăţi şi nu oricum, discret, în mod profesionist. Nici colegii lui Noel Bernard de la „Europa Liberă” nu au putut demonstra – cu argumente convingătoare – posibilitatea unei asemenea ipoteze. Să nu omitem faptul real, că posturile de radio „Vocea Americii” şi „Europa Liberă” (a se citi oficine de spionaj şi intoxicare ale C.I.A.) erau finanţate de către Congresul S.U.A.. Câte neadevăruri erau brodate pe lângă adevărurile momentului, câte dezinformări au fost emise în eter, cu scop de manipulare, nu ar încăpea nici într-un roman de dimensiunea Bibliei. Dar ce mai tineri nu ştiu şi nu li se spune adevărul. Li se vând gogoşi gonflate la limita superioară a presiunii, fie la şcoală, fie administrându-i-se drogul cotidian al românului, ecranele Tv.

Aplicând unul dintre perceptele lui Machiavelli – „scopul scuză mijloacele” – în contemporaneitate, Trădarea şi Asasinatul au devenit politica de stat a celor puternici! Întorcându-mă la serviciile secrete, amintesc în treacăt de evenimentele de la 11 septembrie 2001, de W.T.C. şi de clădirea avariată a Pentagonului. Iată câteva întrebări (unele retorice) – care îndeamnă la meditaţie, dar şi la concluzii:

– Cine a pus la cale acel „Pearl Harbour” în versiunea mileniului trei şi cine a profitat de consecinţele şi reacţiile victimelor nevinovate şi prostite pe faţă?

– Cine a obţinut puteri nelimitate de decizie pentru ca S.U.A. şi N.A.T.O. să agreseze şi să ocupe Irakul? Aşa se procedează în numele democraţiei?

– A cui lucrătură a fost – mai târziu – simulacrul de proces şi Asasinarea lui Saddam Hussein? – un fel de copie absurdă a Tribunalului Poporului din România anului 1946?

– Cui i se datorează prăbuşirea lui Mubarak şi a altor aşa zişi dictatori incomozi? Un posibil răspuns interogativ: nu politicii globalizante prin intermediul serviciilor secrete? Au urmat Bin Laden şi Ghaddafi…

Scorpiile alogene de la Casa Albă – am numit pe Madlene Albright (M.A.) şi pe Hillari Clinton (H.C) – s-au făcut vinovate de fapte mai mult decât reprobabile, condamnabile de oricare cod de drept internaţional, certificând astfel cruda realitate nedreaptă a zilelor noastre:

– M. A. a pus să se scrie pe bombele cu care – în ziua de Paşti – aviaţia americană a bombardat Serbia: „Paşti fericit!” Poate că astfel şi-a manifestat recunoştinţa pentru că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, refugiata evreică M.A. a fost adăpostită de sârbi, la Belgrad.

– H.C. privea din cabinetul de la Washington D.C. – în direct – cum se desfăşura asasinarea lui Bin Laden şi a celor de lângă el. Nu au fost luaţi prizonieri. Ordinul era clar. În Libia de după agresiunea N.A.T.O., având protagonist un saltimbanc aflat vremelnic în fruntea Franţei (ruşine!), Ghaddafi ieşise să se predea, purtând un steag alb. A fost linşat-asasinat, nu de „răsculaţii” – aprovizionaţi generos cu arme şi muniţie de către forţele S.U.A.-N.A.T.O. -, cum a relatat presa manipulatoare, ci de către comando-ul american special trimis la faţa locului. În acest timp, madam H. C. exulta de fericire.

– Ale cui acţiuni au fost cele menţionate şi sub imperiul căror legi internaţionale? Cine conduce lumea asta strâmbă şi prin intermediul cui?

Poate vă întrebaţi: ce legătură au cele de mai sus cu Trădătorul i.m.p.? Am făcut această divagaţie tocmai pentru a demonstra că jocurile de interese nu sunt cele scoase la rampă de către mass-media manipulată şi manipulatoare, ci de cu totul alte jocuri de culise – de care serviciile secrete nu sunt străine, ci direct implicate. În mod cu totul special, pentru o documentare mai complexă şi pentru înlăturarea unor incorectitudini, am consultat personal pe un fost înalt personaj din serviciul secret românesc. Un om care, în anul 1978, a fost chiar la faţa locului, în Germania, de unde generalul trădător „şi-a luat zborul” cu un avion militar american pus la dispoziţie special de către C.I.A.. Persoana respectivă cunoaşte amănunte trăite pe viu.

Faptul că în Memoriile preşedintelui Regan, „[…] în cele peste 800 de pagini, o singură dată este pomenitățara noastră”, nu înseamnă că nu exista interes şi acţiune mascată. Vizita în S.U.A. şi fastuoasa primire a lui Nicolae Ceauşescu de către Preşedintele de atunci al S.U.A., Jimmy Carter sunt certitudini ce pot fi vizionate pe internet. Greu de crezut că un alt şef de stat român va mai fi primit vreodată astfel în S.U.A.! Celebra primire şi plimbare cu caleaşca regală prin Londra, în care Ceauşescu se afla alături de Regina Marii Britanii este o realitate, nu ficţiune cinematografică. Amintindu-mi de gestul greu calificabil al reginei care, în decembrie 1989 a cerut să-i fie sustrase din Bucureşti, şi livrate la domiciliu distincţiile acordate Ceauşeştilor, mă cuprinde o „tristeţe iremediabilă”.Anii ’70 au fost anii în care România, serviciile secrete româneşti, Ceauşescu şi diplomaţia românească au avut un rol important şi chiar decisiv în conexiunile camuflate dintre Washington, Beijing şi Moscova. Nu pot şi nu au cum fi negate. Atunci i.m.p. se simţea bine. Era pe cai mari. În 1978 a fugit „riscându-şi viaţa spre binele democraţiei în lume” – am citat un interlocutor în dezbaterea subiectului. Îndrăznesc să afirm că dacă ar putea exista o legătură între piscurile Anzilor Peruvieni sau ruinele cetăţii incaşe de la Machu Pichu şi culesul porumbului la Cucuieţii din Deal, o conexiune între pacepa şi democraţie este, pe cât de incompatibilă, pe atât de ireală.

Acest alogen – ceh se pare ca origini -, al cărui tată a venit în România după Al Doilea Război Mondial, a beneficiat de toate drepturile puse la dispoziţie de către regimul pro-sovietic de după război, dar şi de Statul Român al anilor ’70, lăudat generos de Occident. Mă refer la educaţie şi cele ce decurg din pregătirea profesională a „defectorului” – găselniţă cu care este tradus, mai nou, cuvântul trădător. Pacepa nu a trădat nici în ’68 (era prea mic în funcţie pe atunci), nici în ’75 când era aşezat confortabil pe un înalt fotoliu în serviciile D.S.S. ale Ministrului de Interne al R.S.R., apropiat al familiei Ceauşescu – mai ales al toavei – ci în ’78, când, informat de către apropiaţii lui că este la un pas de a fi prins cu mâţa-n traistă, a şters-o englezeşte. Rezultă, fără echivoc, că rigorile Regimului Ceauşescu – al cărui profitor fără scrupule a fost – nu l-au incomodat atâta vreme cât i-a mers bine. Situaţia s-a schimbat însă atunci când urma să dea socoteală pentru faptele sale. A dezertat ca un laş, numai pentru a-şi salva pielea. A TRĂDAT ţara care îi oferise mai mult decât merita. Cine avea pe atunci – în anii ’70, în România – o „dotare” de 3 milioane USD, başca celelalte bunuri pe care le-a reclamat şi pe care le-a obţinut de la regimurile criminale ale României postdecembriste? Acumulase acea avere – considerabilă pe atunci – din truda lui cinstită? Se pare că nu şi-a făcut niciodată complexe cu privire la metodele de lucru ale mult-hulitei Securiţăţi. A fost doar beneficiarul acestora. Degeaba a primit echivalentul gradului de general al S.U.A. după „defectarea” sa din România… pentru „serviciile prestate…? Dezertare, Trădare… cum se numeşte actul său în limbaj internaţional? Cu materiale pregătite din vreme şi-a plătit salvarea de la dezastrul personal, călcând în picioare Jurământul Militar faţă de România şi vânzând, nu pe Ceauşeşti, ci Ţara al cărei ofiţer de rang înalt era.

Sunt atât de multe adevăruri de scris, iar spaţiul nu permite. La momentul potrivit, voi reveni în susţinerea argumentelor. Cu privire la subiectul pacepa recomand cele două volume ale lui Larry Watts: „Fereşte-mă, Doamne de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” şi continuarea acestuia sub titlul, „Cei dintâi vor fi cei din urmă – România şi sfârşitul Războiului Rece”, ambele apărute la Bucureşti, Editura RAO, în 2012, respectiv 2013. Merită citite şi nu se poate spune că autorul – lucrător cu state vechi al C.I.A. şi trăitor în România – scrie poveşti şi nu adevăruri. A avut acces la documentele din arhivele serviciilor secrete din S.U.A., Rusia, Germania, România… unele dintre documentele prezentate în lucrările amintite constituind elemente de noutate. Veţi găsi noi informaţii şi trimiteri la documente, inclusiv despre Trădătorul i.m.p..

Aş sugera tuturor să fie mai circumspecţi cu privire la cazul pacepa. Fantoma i.m.p. seamănă tare mult cu interviul S.F. al Luciei Hossu Longin luat aceluiaşi personaj. L-aş numi „Mono-Dialog cu un „zoombi”.