Merităm, oare, un mic spațiu și noi, românii, în zona Schengen?

După cum se știe, zona Schengen și cooperarea între statele membre se întemeiază pe Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985 între Republica Federală Germană, Franța, Belgia, Luxembourg și Olanda. Este o zonă de liberă circulație a persoanelor, formată, în prezent, din 27 de state membre.

Cum poate adera o țară la spațiul Schengen? Desigur, ca și semnarea unui acord cu FMI,  cu îndeplinirea anumitor condiții. De exemplu, țara semnatară și aspirantă trebuie să își asume responsabilitatea controlării frontierelor externe ale spațiului Schengen în numele celorlalte state care fac parte din acesta, dar și a eliberării vizelor uniforme de scurtă ședere (vize Schengen). De asemenea, țaara respectivă trebuie să coopereze eficient cu alte state care fac parte din spațiul Schengen pentru a menține un nivel ridicat de securitate după eliminarea controalelor de rutină  la frontierele interne.

În plus, trebuie să aplice neabătut ansamblul de norme Schengen privind monitorizarea și securizarea frontierelor terestre, maritime și aeriene, eliberarea vizelor, cooperare polițienească și protecția datelor cu caracter personal, dar în acelașți timp să se conecteze la Sistemul de Informații Schengen și să-l utilizeze cu maximă operativitate și eficiență. Limitându-ne  doar și la aceste exemple, să ne întrebăm de ce, totuși, după ce a primit verdictul favorabil al îndeplinirii condițiile impuse, România încă nu poate pune în aplicare prevederile acordului!

Trebuie menționat că există avantaje și dezavantaje. Avantajele prevalează, în mare, referindu-se la ridicarea controalelor între frontierele interne ale statelor membre Schengen, fiind creată o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize și migrație, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară și vamală. Dezavantajul este că eliminarea controalelor la frontierele interne poate avea un impact negativ pentru securitatea internă a statelor membre.

Aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă o obligaţie asumată prin Tratatul de Aderare la UE. Atâta timp cât misiunile de evaluare succesive au stabilit că România îndeplineşte toate criteriile prevăzute de legislaţia care reglementează aderarea la spaţiul Schengen şi funcţionarea acestuia, de ce încă nu e este admisă? Să nu omitem un aspect important: conform înțelegerii inițiale la nivelul UE, România trebuia să intre în spațiul Schengen în martie 2011. În  cei doi ani care s-au scurs, oare nu am fost capabili să convingem toate statele membre că merităm să fim în același spațiu?

Este paradoxală situația din martie 2013, când Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din UE nu avea o agendă clară în privința acceptării României și Bulgariei, deși Purtătorul de Cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat că cele două state îndeplinesc condițiile specifice acceptării, condiții conforme cu Acordul Schengen (Tratat).

Evident, problema cea mai mare vine, în prezent, din partea statelor oponente: Germania, Olanda și Marea Britanie. La fel de evident este faptul că motivele invocate ar putea fi contraargumentate. Aceste state, care și-au declarat oficial poziția referitoare la România, au susținut că în ”Țara lui Dracula” ar fi încă unele probleme de ”vampirism”  în domeniul reformelor de justiție, fiind, de asemenea, o țară cu un nivel alarmant de ridicat al corupției. Nu putem contesta aceste lucruri, dar să analizăm situația Italiei din 1990, când aceasta a semnat acordul, și până în 2012!

În 1990, când Italia semna aderarea, exista corupție, și nu oricum, ci la un nivel mare. Este suficient să ne amintim mega-operațiunea Mani-Pulite (“Mâini curate”) din 1992. Deși clasa politică s-a schimbat, corupția a rămas, a evoluat, s-a cancerizat, a peroliferat, a devenit un fel de boală cronică într-o formă agravată și avansată… Iar Italia, țara europeană care a înregistrat cea mai mare creștere a nivelului corupției în prima jumătate a anului 2012 ( circa 70 la sută), este în spațiul Schengen. România, cu o creștere a corupției de 62 la sută pentru aceeași perioadă și cu un verdict favorabil pentru Schengen, se confruntă cu fel și fel de ostilități. Fiindcă suntem o țară nesigură, cu prognoze sumbre, o țară marginalizată, victimă și în același timp vinovată, politicienii români  nu fac decât să paseze vina de la un partid la altul în alternanața la guvernare. În fond, să recunoaștem, cel mai mare impediment provine de la noi: pierderea credibilității pe plan extern. Și mai trist este că șansele pentru un acord în decembrie 2013 sunt foarte mici.

Nu ne rămâne decât să sperăm că, după condamnările unor politicieni de top, vom convinge că justiția funcționează, că avem cum garanta securitatea transfrontalieră, că  suntem un partneer redutabil împotriva terorismului, a traficului de droguri, a exportului de cetățeni nedortiți(!), a hoților, prostituatelor și a altor rele, să aperăm că, totuși, situația va evolua  în favoarea noastră și să începem să fim fim priviți (și) pozitiv, nu doar negativ,  de către țările cu un cuvânt de spus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*