Geneza sau Întâia carte a lui Moise, adaptare în versuri de Ioan Ciorca

După cum ne știm, noi, cei iubitori de carte, de lectură în general, de literatură în special, o carte bună este întotdeauna binevenită. Și asta mai cu seamă în contextul unei lumi cosmetizate de spoială și de simulacre. Volumul de versuri pe care îl salutăm cu toată dragostea și cu tot respectul ce se cuvine unei cărți menite să ne ghideze în neastâmpărul acestei vieți, să ne edifice lăuntric, este GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE, ADAPTARE ÎN VERSURI, semnată  de Ioan Ciorca.

Prin intermediul acestui cuvânt de întâmpinare, aplaudăm viguros un astfel de demers, rod al unor eforturi sisifice, al unei munci asidue, de paisprezece ani (este vorba, devoalăm aici cu îndrăzneală, despre un proiect mult mai amplu, concretizat în câteva volume, care vor vedea lumina tiparului în timp).

Geneza, prin ceea ce oferă într-un mod atât de generos – dragoste de Cartea de căpătâi, de literatură, de versificație (ca proces, ca principiu activ, făuritor de lumi) , de cuvânt, în fond – devine lumină, far călăuzitor pentru acei ce vor să pătrundă adânc în straturile de profunzime ale Vechiului Testament. O perspectivă cu totul inedită, surprinzătoare prin noua lumină ce o proiectează asupra unor scrieri vechi, dar cu totul primenite și uluitoare. Pe drept cuvânt, fascinant periplu în epoci demult apuse, dar readuse în fața ochilor noștri prin cuvinte și imagini de o prospețime uluitoare. O nouă abordare, o regândire în versuri a unor texte ce s-au văzut, de-a lungul secolelor, parcurse, urmărite, interpretate în infinite moduri (uneori deconcertante).

Vremurile străvechi, „de la facerea lumii până la Avram”, se văd astfel repuse sub lupă, de data aceasta cu atenția și cu migala unui homo artifex – știm prea bine că Domnul Ioan Ciorca nu este la prima sa încercare literară, din contră, manifestările sale, în plan cultural, generic vorbind, acoperă cu iscusință și mare talent, arii largi, precum versificări ample a unor povești de Ion Creangă, note și bilete, tablete, situându-l cu succes în descendența lui Arghezi sau a altor scriitori îndemnați de muză spre scrieri de acest fel (scurte, dar comprimate și extrem de dense ca substanță ideatică).

Pentru a exemplifica eleganța definitorie acestei scrieri, redăm ultimele versuri, emblemă a întregului text, definit în câteva cuvinte prin: stil antrenant, laborios, exprimare de o plasticitate uluitoare, ușurință a așternerii pe hârtie care nu demonstrează altceva decât autenticitate și o forță demiurgică în mânuirea cuvintelor, într-un limbaj bine cristalizat, cu contururi precise, închegate. Încheiem astfel printr-o imagine-simbol, cea a morții lui Iosif, nicidecum punct terminus, ci un nou început – al neamului său, în plan istoric, … al umătorului volum, în plan literar, cel de-al doilea, EXODUL.

„A închis ochii şi-a murit.

Pe astă lume-a vieţuit

O sută zece ani. Chemară

Doctori, care-i îmbălsămară

Trupul, iar fraţii l-au luat

Şi-ntr-un sicriu l-au aşezat

Pe Iosif – pe fratele lor –

În ţara Egiptenilor.”

Vers. 2.

(A consemnat Prof. Dr. Mihaela Rotaru)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*