A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale românești. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialiști în probleme de informaţii și contraspionaj. Este autor a numeroase studii și comunicări, precum și a mai multor volume foarte apreciate. Un om care nu ezită să arate cu degetul. Într-un incitant interviu, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes naţional.
*
– Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante a spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – și care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările firești pe care și le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii, și dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat, stau și mă întreb, și vă întreb și pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect, care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry L. Watts, specialist pe probleme românești al CIA, vizavi de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se știa la Washington că este spion sovietic. Același Pacepa, arătat cu degetul de dv. și de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roșca Stănescu și… chiar de Vladimir Tismăneanu, și arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa! Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce privește – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi și operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – și iarăși ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere, și nu după „reţete prestabilite” – faptul că, și aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum și președintelui Franţei, 0 intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun este dacă acești intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi și cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?
– Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale românești. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez „un clasic în viaţă”: „Nici nu mai știm câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată și a altora care trebuie denigraţi și interziși în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are și corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analiști, despre care știu că sunt „rezerviști” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în „grilă”. Toţi au devenit specialiști în problemele românești și contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al Informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio și televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporește și analfabetismul, în condiţiile în care s-au diminuat unitatea familiei și rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a „dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale și identitare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament și limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative și promovează modelele negative. (Exemple: „Dacă vrei să ajungi președinte, chiulește de la școală și trișează la examene!” sau „Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, folosește violenţa de limbaj, urlă la interlocutor și nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea „modele” de comportament, receptate în primii ani de viaţă, se întipăresc în subconștient și devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf și îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foștii propagandiști roșii. Ei nu știu să facă altceva, decât agitaţie și propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comuniști au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – și alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.
– Trăim, din ’90 încoace, o întreagă isterie cu dosarele de securitate. Dacă devii pentru regim un om incomod, ţi se caută dosarul de securitate. Dacă nu-l ai – ceea ce e puţin probabil -, ţi se poate confecţiona unul, la comandă politică, pentru că nu cred că este o mare problemă. Înţeleg nevoia de a ne elibera de trecut, înţeleg și nevoia de reconsiderare a unei părţi din istoria recentă, dar personal nu înţeleg aceste lucrături murdare și de ce trebuie deconspirate reţelele de informatori, numele ofiţerilor de caz, ofiţerilor acoperiţi etc., adică ceea ce ţine de specificul muncii de informaţii din toate timpurile. Să înţeleg că S.R.I.-ul nu mai folosește azi informatori, ofiţeri acoperiţi, că nu avem afară ofiţeri români aparţinând S.I.E. sau D.I.A., deplin conspiraţi, care fac muncă de culegere de informaţii pe anumite probleme de interes naţional?
– Acestea sunt mizele dosariadei. Vendeta, șantajul și lipsirea serviciilor secrete, ale statelor și naţiunilor care trebuie să dispară, de mijloace de apărare tradiţionale (consacrate și de Cartea Sfântă) și de neînlocuit.
– Atunci, dacă tot trăim într-un continuu „bâlci al de ertăciunilor”, de ce nu ni se oferă și dosarul de securitate al pastorului europarlamentar român, Laszlo Tőkes? Eu aș fi foarte curios să aflu anumite aspecte care ţin de activitatea sa de dinainte de 1989. E normal, nu?
– Din cel puţin două motive. O parte din dosar i-a fost predată, iar unele documente au devenit publice. Max Bănu („Tinerama“) a avut exclusivitate. O altă parte a dosarului, cel de trădare și spionaj, se află, intuiesc, sub protecţia celor 40 de ani de la data depunerii în arhivă.
– Prin anii ’90-’95, era un fapt de mare onoare dacă obţineai o bursă Soros. Erai cu adevărat intelectual, cu recomandări solide pentru ocuparea unor funcţii importante – chiar și fără o operă – dacă reușeai să obţii și să te instruie ști în străinătate cu o asemenea bursă. De fapt, ce au fost bursele Soros? De ce o asemenea generozitate din partea lui George Soros, un om destul de contestat în plan internaţional?
– Soros face exact același lucru pe care îl făcea Moscova prin anii ’50, când racola tineri din întreaga lume. Exista un fel de universitate internaţională, încă de prin anii ’30. Soros nu este decât o altă faţetă a ceea ceea ce făcea atunci Moscova! Nu i se mai spune „internaţionalism”, ci „societate deschisă”. Casa comună din Atlantic la Urali.
– Și în acest context, nu pot să nu fac apel la istorie, gândindu-mă la reacţiile – juste în cea mai mare parte – ale mai marilor din conducerea de partid și de stat din România, de după 1965, faţă de cei care făcuseră studii în U.R.S.S. și care mai veniseră și căsătoriţi de acolo. Discret, și fără prea multe explicaţii, au fost numiţi în funcţii în care nu aveau capacitate de decizie. Este lesne de înţeles de ce.
– Da, dar nu s-au liniștit. Când le-a venit iar rândul, nu se vede ce au făcut? Au ocupat economic aproape întreaga ţară. Vezi o firmă occidentală, dar înăuntru este… tigrul siberian!
– Din 1990, România a făcut enorm de multe concesiii, atât în plan politic, cât și economic. Sunt convins că la adresa statului român s-au făcut foarte multe presiuni din partea unor cercuri politico-financiare externe, dar toate aceste cedări ar fi trebuit să aibă niște limite. Mă întreb – și ca mine se întreabă milioane de români – ce a mai rămas nevândut în ţara asta? Va ajunge să răspundă cineva pentru marele jaf naţional practicat după 1990? Ca stat, dar și ca naţiune, suntem acum într-o stare dificilă, pe care nu o putem nega. E prezentă la fiecare pas și o percepem din fiecare atitudine a oamenilor cu care stăm de vorbă. Este însă indubitabil și faptul că, împotriva statului român, atât din interior, cât mai ales din exterior, s-au declanșat, de mai mult timp, campanii denigratoare, cu o vădită tendinţă de subminare, accentuându-se aspectele negative, toate acestea fiind, de fapt, parte a unui război imagologic foarte subtil, care acţionează în subliminal, încercându-se erodarea, în fiecare cetăţean, a încrederii în instituţiile statului, în democraţie, în istoria naţională. Din această perspectivă, vă rog să-mi spuneţi, care consideraţi dv. că sunt principalele ameninţări la adresa României, în momentul de faţă?
– Marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sunt cuantificate și documentate. Caracteristicile transpartinice și transnaţionale ale vinovăţiilor fac ca dosarele să fie blocate. Numai o putere nouă, fără implicări în marea prăduire a României, ar putea avea voinţa politică pentru restabilirea drepturilor naţiunii, în raport cu prejudiciile ce i-au fost create. Războiul psihologic împotriva României este o ameninţare perpetuă, dar nu se pot aborda reacţii de contracarare a acestuia, din cauza unor mari vulnerabilităţi induse sistemului politic, economic și social de: guvernarea bazată pe minciună, corupţie și trădare; perpetuarea puterii prin grave atentate împotriva sistemului democratic constituţional; promovarea sistematică a incompetenţei la nivel instituţional; absenţa unei clase politice responsabile și imune la tentanţiile asociate Puterii; lipsa clasei economice autohtone cu conștiinţă naţională; coabitarea politică cu adversarii statului naţional român; lipsa orizonturilor strategice în relaţiile internaţionale și incompetenţa în gestionarea relaţiilor cu vecinii, fără excepţie, foști ori actuali revizioniști; înstrăinarea, în condiţii mai mult decât dubioase, a resurselor strategice vitale pentru prezervarea existenţei, independenţei și suveranităţii naţionale; nevalorificarea extraordinarelor resurse ale solului și subsolului ţării. Prima urgenţă ar fi ca în România să nu rămână parcelă de teren agricol care să nu producă; exploatarea și descurajarea de către o administraţie coruptă a afacerilor corecte.
– Și aș mai avea o ultimă întrebare. Care consideraţi că ar trebui să fie acele aspecte definitorii care ar trebui să contureze profilul unui ofiţer român de intelligence, dincolo de profesionalism, capacitate de analiză și sinteză, capacitate de reacţie și inteligenţă nativă?
– Nu prea vreau eu să înţeleg ce este „ofiţerul român de intelligence“. Nu avem în limba română cuvântul „intelligence”. Nu aș putea să definesc profilul ofiţerului român din serviciile de informaţii pentru securitate naţională prin termeni străini limbii noastre. În doctrină se face o distincţie între informaţiile primare, așa cum sunt ele percepute direct de la sursă, fără niciun fel de intervenţie în elaborarea formei de prezentare, și informaţia produs analitic, rezultat al coroborării, verificării și procesării intelectuale, prin diferite metode, neapărat analiza și sinteza, a unei sume de informaţii primare, colectate din toate categoriile de surse. Această distincţie presupune și specializarea în ofiţeri de informaţii și ofiţeri analiști (de informaţii). În practica serviciilor americane, de exemplu, „intelligence” semnifică produsul informaţional analitic, obţinut în partea de final a ciclului activităţii serviciilor. Britanicii au botezat „civil” M.I. 6 (serviciul de spionaj), „Intelligence Service”. În ceea ce privește profilul ofiţerului din serviciile de informaţii pentru securitatea României, important este să fie un om normal, cu identitatea naţională nealterată, care să-și iubească patria, cu forţa morală care să-l determine să-și servească cu credinţă poporul. Aceste calităţi se dobândesc în familie, prin educaţie și instrucţie, ele constituind matricea pe care se dobândesc aptitudinile și se formează deprinderile proprii profesiei.
Lasă un răspuns