Este cu adevărat o „captură” pe cinste… O captură care era de aşteptat a fi realizată pe sfârşitul de mandat al preşedintelui. Evident, pentru a-i asigura acestuia o ieşire glorioasă. De fapt, în toţi anii petrecuţi de Traian Băsescu la Cotroceni, Omar Hayssam a reprezentat o „rezervă” pentru momentele cheie ale mandatului. O „cutie a Pandorei” menită a fi deschisă pentru lovituri politice sub centură ori pentru clipa de glorificare în panteonul pasagerilor preşedinţi ai României post-decembriste…
De aceea, ne-am fi aşteptat ca „teroristul nr. 1 al României” să fie adus în ţară la prezidenţialele trecute. Ori să se dea capturat, dacă era nevoie plătindu-şi singur biletul de întoarcerea, în oricare dintre grele clipe ale celor două suspendări trecute. Sau în situaţia în care am fi asistat şi la cea de a treia suspendare a „Băselului”… Numai că ultimul cotoi care putea da o gheară peste imaginea Cotrocenilor s-a împotmolit sub audienţa şantajistă a propriei instituţii. Şi nu prea mai are cine să-l suspende pe Traian Băsescu. Dar nici risipirea foloasele din aducerea lui Omar Hazssan nu era potrivită. Aşa că, duşmanii politici de ieri şi-au dat mâna şi par a fi decis să împarte frăţeşte, „instituţional”, (h)omarul capturii post-decembriste.
De aceea, „capturarea” lui Omar Hayssam poate fi privită ca un exemplu pozitiv al felului în care funcţionază coabitarea. Căci, fără ajutorul premierului, teroristul berbecuţilor nu ar fi putut fi adus în ţară. Ceea ce pare un paradox, privindu-l pe Victor Ponta, nu ca premier, ci în calitatea lui de preşedinte al PSD, postură care ar fi trebuit să-l facă cât se poate de reticent faţă de aducerea în ţară a unei personaj cheie pentru social-democraţia de altădată.
Desigur, este posibil ca exact asta să fi dorit (şi) Victor Ponta. O curăţenie, graţie „dezvăluirilor” teroristului (inclusiv prin ceea ce nu va spune, dar i se va fi pus printre „declaraţii”), prin cotloanele PSD-ului. O înlăturare a igrasiei din partid. Pentru că aşa procedează un ocârmuitor după ce s-a aşezat bine la putere: îi elimină pe toţi aceia care l-au creat, motivat şi „crescut” (politic) şi care ar putea avea în mânecă lucruri mai puţin potrivite blazonului pe care îl construieste casta pontaniană. Iar dacă actualului preşedinte PSD îi va reuşi ceea ce Mircea Geoană nu a avut curaj să facă în scurtul lui zbor de cocostârc rebel peste cuibul de năpârci, în speţă, îndepărtarea „relicvelor”, de la Iliescu la Hrebenciuc, ori a imitaţiilor (mult mai periculoase decât „originalul”!) întruchipaţi ca şobolani politici, dar şi a altor personaje parte ai vanghelionului social-democraţiei, atunci Victor Ponta chiar se va putea lăuda că a reuşit să conserve electoratul partidului.
Pactul de coabitare a mai facilitat dară o linie comună premierului şi preşedintelui. Pentru că amândoi (se) pot folosi de aducerea lui Omar Hayssam pentru a plăti diferite poliţe. Şi într-un caz, şi în celălalt, principalii vizaţi sunt „greii” partidului. Iar dacă pe linia social-democraţilor, relaţiile lui Omar cu „iliescienii” şi „hrebenceii” nu vor mai avea nevoie de post-scriptum, în cazul PDL-ului lucrătura este mai subtilă. Pentru că, ministru de interne la fuga lui Omar Hayssam, Vasile Blaga, ca actual şef de partid, poate genera în formaţiunea pe care o conduce o nouă fisură, orice reproş azvârlit asupra lui Blaga putându-se transforma într-un tăvălug pentru un partid care abia se mai ţine în balamalele eşichierului politic. Iar vorbele lui Traian Băsescu, „Adio PD, Adio PDL!”, ar putea fi refrenul despărţirii lui Vasile Blaga de PDL, dar şi a PDL-ului, în cadru mai larg, de eşichierul politic.
Aşadar, o „cauză” comună (dar nu pentru ţară!) care a facilitat decizia lui Victor Ponta de a aproba transportul special „CAS”. Căci, fără semnătura premierului pentru trimiterea unui avion militar la Damasc, decizie luată în şedinţa de guvern, la capitolul „Confidenţial”, cu numai două zile înainte de actul efectiv de „repatriere”, nimic nu s-ar fi realizat.
Și totuși, aducerea lui Hayssam poate avea şi un scop „patrimonial”. Chiar mai important decât cel „politic”. Căci, prin reîntoarcerea în ţară, acesta poate reintra de drept în posesia averii pe care a transferat-o, în 2006, unui apropiat, medicul Mohamad Yassin, şi o poate redistribui. O avere care ar putea fi transferată, în mică parte, celor şapte copii, iar în cea mai mare parte, ca punct nescris al coabitării, către, nu secatele bugete ale statului, ci spre colectele de partid şi „mişcări” (!). În fond, trebuie şi Hayssam să-şi plătească într-un fel biletul de avion comandat prin pactul de coabitare! Pentru că el nu a fost adus în ţară din interesul autorităţilor de a afla anumite lucruri legate de dosarul răpirii ziariştilor în Irak (filele acelui dosar fiind oricum închise pe următorii 50 de ani!), ci pentru un alt scop. Şi este posibil ca teroristul să se fi cerut el „acasă” dintr-o ţară în care, după ispăsirea pedepsei, exista şansă să devină la rându-i victima unei „răpiri”. Or, cine i-ar fi plătit lui răscumpărarea?!
În plus, este puţin probabil ca autorităţile sirine să fi avut timp de „împachetarea” lui Hayssam în actele de extrădare în situaţia în care ţara este în haos. Dar, probabil, şi din această perspectivă, aducerea teroristului are deja „clauzele” secretizate…
Lasă un răspuns