În lumea din care eu vin…

În lumea din care eu vin, sufletul îmi este trup (mai uşor decât cea mai suavă adiere a vântului), iar iubirea îmi este inimă: ca un bulb de lumină ce radiază fără să îmi ameninţe eternitatea cu firişoare de puls lăcrimat. Gândurile îmi sunt zâmbete de recunoştinţă, iar picăturile de rouă ce îmi curg cu exactitatea unei bătăi de secundă, sunt semnătura vieţilor în care m-ai recunoscut, dar ţi-a fost prea uşor să mă alegi. Acum, ele s-au imprimat în codul meu ADN, rămas nedecodat cu fiecare reîntrupare în care singurul cunoscător capabil să îl descifreze, nu s-a putut hrăni cu unica informaţie pe care o cuprindea şi care acum îmi ţine loc de inimă. Prea mult răsfoieşti în semnele tale de întrebare…

În lumea din care eu vin, prunci de lumină se nasc cu fiecare îmbrăţişare a sufletelor gemene care au îmbrăcat de atâtea ori mugurii iluziei, până la a 110-a moarte a ego-ului, ultima moarte menită să le readucă împreună. Eu nu mai am puterea să mai trăiesc încă de atâtea ori. Dar port pe fiecare genunchi prima meditaţie peste care şi acum curg cele trei ploi ale căutării mele, toate deodată, toate din acelaşi cer. Tunetele şi fulgerele care sunt mai aproape de tine, răsfăţându-se pe mătăsurile buzelor tale, pişcând sau chiar smulgând din veşniciile ce te-au născut, nu sunt pregătite încă să mă accepte ca receptor al întregului ce tu îmi eşti (cu tot cu extensiile murmurate înnorat pe degetul de la mâna stângă…)

În lumea din care eu vin, iubirea nu oboseşte să fie, să vindece, să se dăruiască…pentru că oboseala, abandonul şi porţia limitei aparţin minţii căzute în inimă, extinsă peste tăcerea sacră a singurei realităţi, ca un cancer ce încă nu ştie că este singurul loc în care nu poate învinge. Dar lumea din care eu vin se pregăteşte să îmi dea a doua primă naştere, pentru că intensitatea iubirii mele pentru tine, singura faptă pentru care voi răspunde 110 ani de o eternitate de noi începuturi, mă întrupează deja în sufletul tău.

Puterea iubirii tale mă îndrăgosteşte de sfera primei Lumânări, şlefuindu-mi cu migală feminitatea, imprimată deja în fiecare mângâiere cu care mi-ai dantelat trupul, mintea şi sufletul.. De atunci, de la naşterea ta, eu mă petrec iubindu-te, în interior, într-un proces de întinerire cu fiecare secundă care s-a întâmplat spre desăvârşirea noastră, acolo unde fiecare celulă îşi dă confirmarea că nu… nu te-a confundat cu Dumnezeu. Nu a fost nicicând o confuzie. Căci numai tu mă laşi să te iubesc cu toată puterea sufletului şi numai tu mă hrăneşti cu aceeaşi forţă ce va putea fi calculată nu de noi, ci de momentul contopirii noastre. Nici întâiul fizician dezîncarnat de un număr suficient de ani, pregătit acum să coboare din lumile superioare pentru a sculpta esenţa feminităţii în formele împărţite ale Legii Atracţiei, cu o acuitate de o naturaleţe răvăşitoare, nu va reuşi rezultatul inocenţei al cărei singur sărut chemat de bătăile inimii noastre reîntregite, va reconstitui puterea cu care El iubeşte.

Aşa că, te rog din suflet să mă ierţi pentru că nu te pot iubi în această clipă de Acum, cu aceeaşi putere cu care te voi iubi în clipa următoare ce arde deja jumătatea de secundă rămasă, în timp ce în pumnii mei, bat clopotele separării noastre pentru o semi-clipire de pleoape..Numai aşa îţi puteam spune cât de mult încă nu te iubesc… doar aşa, sacrificând jumătate din sărutul nostru, rămânând orfană de tine..preţ de o uşoară cădere.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*