Suntem la jumătatea lunii iulie, iar prognozele despre o vară secetoasă şi fierbinte nu se adeveresc nici pe departe. Meteorologii şi fătucile care prezintă vremea la televizor anunţă în continuare ploi cu bulbuci şi canalizări colmatate, ce nu mai fac faţă zecilor de litri de apă pe metru pătrat, vânt nervos (sic!), furtuni, grindină şi alte fenomene meteo de acest gen. Nu ştiu ce să mai zic, după ce în iarnă şi în primăvară prezicerile erau dintre cele mai nefericite pentru noi. S-o fi ţicnit şi vremea asta de tot, ori aparatele meteorologicilor au luat-o razna de la atâtea experienţe nucleare, comete, meteoriţi şi alte corpuri cereşti care s-au apropiat în acest an de planeta Pamânt.
Dincolo de supoziţii, de coloratură, că la cele ştiinţifice nu mă pricep, rămâne realitatea care, de data aceasta, pare să fie de partea noastră. Vremea, potrivit de caldă şi asezonată cu ploi, a făcut ca anul să fie bogat pentru agricultură. Chiar dacă nu vorbim despre producţii-record, aşa cum se raporta altădată, nu putem să nu remarcăm că stăm bine la legume, dar şi la cereale, şi că agricultura ne poate scoate din marasmul în care se zbate economia, precum peştele pe uscat.
Paradoxal, în loc să se bucure de supraproducţia de roşii şi ardei, vinete şi castraveţi, adevăraţii ţărani, cu palmele bătătorite şi nopţile de iarnă nedormite, se plâng că îşi vând marfa pe nimica toată aşa-zişilor zarzavagii cu buletin de oraş, care doar în filme şi în cărţi văd cum arată o vacă, o sapă sau o coasă. Dacă nu o fac, n-au decât să o arunce la gunoi, să se aleagă praful de ea. Măcar aşa scot o parte din cheltuielile unei jumătăţi de an de trudă, în timp ce speculanţii fac punga mare, doar mişcând marfa dintr-un loc în altul. În tot acest timp, fabricile de conserve stau închise, fiind falimentare.
Nu ştiu ce ar trebui să facă statul într-o astfel de situaţie. Nu este treaba mea să dau soluţii. La aşa ceva ne pricepem toţi. Cu siguranţă, ar fi cazul să nu mai stea cu mâinile încrucişate. Să-i ajute, concret, pe adevăraţii producători, ţărani, fermieri sau cum s-or mai numi ei astăzi. Cu subvenţii, cu asigurarea desfacerii produselor, cu sfaturi. Repet, nu ştiu în ce fel şi de ce natură să fie ajutorul.
Ar fi cazul ca cineva să pună, în sfârşit, piciorul în prag şi să facă ordine în grădina noastră de legume şi zarzavaturi. Nu de alta, dar eu unul m-am săturat de roşiile turceşti şi de pătrunjelul olandez. Vreau părădăisile autohtone şi bulionul din cămara bunicii. Şi mai vreau ca măcar statul român să nu-şi bată joc de cei care trudesc şi în aceste condiţii, fără să se gândească o clipă să plece în căutarea norocului în lumea largă.
Lasă un răspuns