Ceea ce se petrece zilele acestea în parlamentul țării e de plâns! Nu poți crede că oamenii pe care noi i-am ales ca fiind cei mai buni dintre noi, cei mai morali, cei mai plini de dragoste față de neam și de țară, să ne pregătească o lege, care să-i facă pe părinții, moșii, strămoșii noștri și pe toți oamenii de bine din toate timpurile, călători pe acest pământ, să se zvârcolească în mormânt. Simți cum îți zgârâie creierii numai gândul că, în curând, rușinea-rușinilor se va lăfăi pe străzi, pe ecranele televizoarelor, se va vorbi de ea în școli, va perverti sufletele nevinovate, va pretinde să beneficieze de însăși Taina Sfintei Cununii. Parlamentarii noștri vor să înscrie în cartea de temelie a neamului, Constituția țării, ceea ce ți-e rușine să și pronunți cu aceeași gură cu care înalți rugăciune lui Dumnezeu, cu aceeași gură cu care mănânci pâinea cea de toate zilele. Parlamentarii noștri, în numele civilizației și democrației, vor ca, în mod legal, Ion să se însoare cu Gheorghe și Marița cu Joița. Dumnezeule, cum poți să ne mai rabzi?!
Atâtea probleme are țara, cu atâtea suferințe și nevoi ne confruntăm, iar baba se machiază la oglindă! Cancerul și alte boli fără leac seceră mii și mii de vieți, tuberculoza, boala sărăciei și a mizeriei, se întinde ca râia, spitalele sunt tot mai puține, medicii buni pleacă în lume să-și găsească rostul, drumurile sunt pline de ogașe, prețurile au depășit demult posibilitățile omului de rând, hoții și bandiții mișună în voie, datoriile țării cresc de la un an la altul, industria și agricultura au ajuns ce au ajuns și forul suprem de conducere al țării socotește că cea mai arzătoare chestiune pe ordinea de zi este legalizarea celui mai scârbos păcat, pe care l-a cunoscut vreodată omenirea!
Altădată, când un trib cucerea alt trib, îi punea pe cei învinși să se ucidă unii pe alții, părinți pe copii, copii pe părinți, frații între ei, ca să le mărească umilința și să simtă ei, învingătorii, cât de grozavi și puternici sunt. Credeam că am ieșit demult din epoca tribală, că secolul al XXI-lea este secolul care înmănunchează în cultura și civilizația lui tot ceea ce au realizat mai bun generațiile de până acum. Eroare totală! Ceea ce vor să legifereze parlamentarii noștri, nici în lumea animalelor nu se practică. Și în rândul acestora există o doză suficientă de bun-simț, de rușine. Încercăm să credem că nu suntem o țară robită și cuceritorii își bat joc de noi, cerându-ne să coborâm mai jos decât animalele. Am avut convingerea că Europa este leagănul civilizației și culturii, am apărat-o cu viața sutelor de generații de până acum de tăvălugul hoardelor asiatice și am dorit din tot sufletul, de la mic la mare, să ajungem în rândul popoarelor europene. Unde este Europa marilor poeți și scriitori, a marilor muzicieni și filozofi, a marilor politicieni și diplomați? Europa ne consideră ruda ei săracă, Lazăr cel de la poarta palatului. Toți prinții și capetele încoronate ale Europei, înconjurați de lachei, slugoi și beșondrele, ne arată cu degetul și râd de noi, de bubele noastre. Pentru ei nu suntem decât hoții și bandiții Europei! Dar ei ce sunt pentru noi?! Dacă ne vâră pe gât o lege ca cea aflată pe masa parlamentului zilele acestea, în numele democrației și civilizației europene, sunt ei ceea ce am crezut noi că sunt? Avem noi bubele noastre, ce-i drept, dar avem și valorile noastre multimilenare. Pe acestea nu le văd? Ne cer nouă să le respectăm scârboșeniile lor, dar își bat joc ca niște bădărani de ultimă speță de ce avem mai sfânt: credința și familia.
Conducătorii noștri sunt aleșii națiunii române și au datoria sfântă să respecte valorile acestui popor. Dacă nu pot, să-și dea demisia. ,,Când mâna slabă sceptrul ți-o apasă,/Altuia mai vrednic locul tău îl lasă!” Avem nevoie de oameni demni, de care să fim mândri ca popor; avem nevoie de oameni curajoși, capabili să se bată până în pânzele albe pentru apărarea valorilor perene ale neamului. Suntem un popor care ne-am câștigat dreptul de existență pe acest pământ cu sânge, cu viețile a milioane de înaintași morți pe câmpurile de luptă, putreziți în morminte anonime. Țara nu este numai teritoriul, ci și limba, credința, tradițiile, valorile spirituale și materiale ale unui neam. Nu are nimeni dreptul, fie român, fie străin, să ne batjocorească ce avem mai sfânt. Respectăm pe ceilalți, dar pretindem, în numele aceleiași democrații, să fim respectați și noi și valorile noastre. Țara, cu toate bogățiile ei materiale și spirituale, nu este a noastră, ci a copiilor și copiilor copiilor noștri până la sfârșitul veacurilor. Nu avem dreptul, ca generație, să distrugem aceste bogății, ci să le cultivăm, să le înmulțim, ca să le putem transmite însutit și înmiit către viitorime.
Am credința că va veni vremea când istoria va avea curajul să spună adevărul și va judeca fiecare generație cu toate ale ei bune și rele. În iconomia divină, fiecare popor își are menirea lui în istorie, nu este o turmă, o adunătură de indivizi. Fiecare popor va da seamă, nu numai în fața istoriei, ci și în fața lui Dumnezeu de felul cum și-a împlinit menirea, cum și-a înmulțit talanții. Mai devreme sau mai târziu, va da seamă fiecare în parte și toți laolaltă de trecerea lor prin lume. Să nu creadă cineva că este nemuritor și se poate sustrage de la această responsabilitate.
Biserica are un cuvânt greu de spus astăzi. În numele milioanelor de credincioși pe care-i reprezintă, nu are dreptul să tacă, în timp ce păcatul pentru care Gomora și Sodoma au fost șterse de pe fața pământului se lăfăie pe masa legiuitorilor noștri. Orice tăcere și orice întârziere poate aduce consecințe imprevizibile și ireparabile pentru neam și pentru Biserică. Precum Arhanghelul Mihail odinioară, Biserica trebuie să strige prin piepturile milioanelor de credincioși, preoți și ierarhi ce-o reprezintă: ,,Opriți-vă! Nu-L mâniați mai mult pe Dumnezeu!”
Lasă un răspuns