Constituția și trucajele politicianiste

Cinici, gomoși, pivotanți conform antrenamentului aruncărilor în coșul personal a tot ce se poate extrage din sărăcia tot mai generalizată, hackerii din politichie își europenizează jocul de-a alba-neagra într-o tot mai atlantică submersie de orgolii analfabete care, prin repetiție, ar putea fi și credibile pentru o lume mult prea ocupată cu propria supraviețuire. Regionalizarea, ca sursă a unui pot financiar meteorizat de bruxellezi, se face în ritm de dat la gioale, pupături, impresii și compresii, ministrul însărcinat refuzând să avorteze până la clarificarea juridică a paternității plodirii acestei inutile reconstrucții în exces a șandramalei administrative autohtone. Te apucă apoplexia citind bâlbâielile din textul de înnoire a Constituției, acolo unde președintele de regiune apare și dispare, este mic și-apoi e mare, grăbind un experiment care, în condițiile actuale ar trebui amânat pentru cel puțin cinci ani de după apariția formei înnoite a Constituției europene (în condițiile în care această comunitate nu va eșua prin imperialitatea spre care se îndreaptă).

Mult mai pragmatici, pe un scenariu al șantajului bine orchestrat și  atent ambalat în culori pacifice, udemeriștii reușesc să propună pentru Constituția revizuită câteva amenadamente aparent logice (pentru o democrație de construcție maghiară) care, puse în practică și susținute constituțional vor asigura mișcarea următoare către o federalizare statală, enclava HARCOV ajungând o Mică Ungarie enclavizată într-un teritoriu românesc. Căci ce altceva se poate dezvolta din, citez: « Art.12.- (5) Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă».  Lipsește de aici precizarea privind insemnele naționale obligatorii, cele ale României, la care se poate continua, cu adăugirea  cerută de udemeriști și «folosirea de către minoritățile naționale în spațiul public și privat  a propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă». Dacă această precizare (generoasă) ar fi eludată, nenumăratele precedente vor acutiza orgoliile autonomiei totale, eludarea suveranității statului român putând fi ușor susținută în instanțele juridice internaționale (căci se va ajunge și aici) prin tocmai acest aparent nevinovat și pașnic paragraf. Repet, graba parlamentarilor de a schimba Constituția din forma de până acum este o acțiune de mămăligă pripită care nu va nutri interesul general al populației majoritare, așteptările de fond ale acesteia.

Pe aceleași conducte de șmecherie politicianistă, abuzivă, se înscrie și ”recondiționarea”  unui segment din Art. 135, al. 2 (d) : «(2) Statul trebuie să asigure: d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;» Comisia parlamentară pentru Constituție propune o altă formă a textului: « d) exploatarea resurselor de productie in conditiiile de maxima eficienta economica si cu acordarea accesului nediscriminatoriu tuturor celor interesati;»

Dispare deci clar și la vedere interesul național în exploatarea resurselor ce fac parte integrantă din averea comună a tuturor cetățenilor din România, formularea aparent pașnică deschizând din plin și foarte în larg porțile unor mari noi găuri în valorile țării. Ceea ce, spre exemplu, n-a reușit să facă Traian Băsescu și aliotmanul său politic: punerea în exploatare, pe bază de cianuri, a minereurilor din zona Roșia Montană sau exploatarea gazelor de șist – toate acestea devin posibile și stau la latitudinea guvernanților, fără nici un pericol de oponență din partea apărătorilor ”interesului național” care a dispărut din cestiune. Banii din intermedierile amânate cu trusturile discriminate sau cum or mai fi vor fi primiți, împărțiți de băieții cei buni, cei deștepți, cei șmecheri. Interesul național va fi înlocuit constituțional de interesul nediscriminatoriu al clientelei politice și așa mai departe.

Sunt, desigur, și alte aparente și banale mine personale cu explozie dirijată prin textele propuse ca alternative la cele vechi ( surplusul de imunitate a parlamentarilor, eliminarea arbitrajului căpoșilor de la Curtea Constituțională, etc) de care, dacă nu vom ține seama, ne vom asuma urmările acestor aberații (în sine devieri flagrante de la esența democrației reale). De aici, ca necesitate imediată, fie 1/ determinarea, prin presiunea societății civile, a amânării propusului referendum până la restaurarea coerentă și cu frică de viitor a textului de Constituție, fie 2/ mărirea termenului de dezbatere publică a modificărilor de Constituție cu cel puțin două trimestre, timp în care, cum vinul nou cu prea multă drojdie, li se vor așeza ceva mai în clar prioritățile și parlamentarilor noștri care suprapopulează fotolii plătite din buzunarul nostru. Iar dacă cineva dintre noi poate da exemplul unui parlamentar care și-a consultat electoratul cu privire la ce anume ar trebuie schimbat din Constituție înseamnă că avem un ”drept” între atâția (500) beneficiari de bani mulți pe minte indecis folosită.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*