La târgul de carte Bookfest din acest an, în prezența editorilor, a mai multor autori și a numeroșilor invitați, avut loc lansarea primului volum din noua colecție antologică lansată de Editura Națiunea, „Cu patria în suflet”, eveniment despre care am scris într-un articol precedent prin care, în final, aduceam mulțumiri participanților și lăsam să se înțelagă faptul că vor urma mai multe manifestări și acțiuni care să pună în lumină acest proiect abia început. Una dintre aceste acțiuni la care mă gândisem era publicarea în timp, în secțiunea „Colocvii literare ” a ziarului Națiunea, a unor scurte prezentări și a unor grupaje liric ale co- autorilor volumului, în special ale celor aflați la început de carieră publicistică.
Consider acest demers drept un gest de apreciere și de încurajare pentru iubitorii și creatorii de lietratură care, chiar dacă, unii, scriu de o viață, nu au îndrăznit să creadă că va veni vremea în care să și publice. Și care nici nu au sperat vreodată că vor ajunge să publice într-o carte de excepție alături de scriitori de calibru, așa cum sunt, de pildă, Cezarina Adamescu, Gheorghe Vicol, Marian Malciu, Virgil Ciucă și alții, sau alături de autori consacrați, în plină ascensiune, deja cu volume publicate și cu numeroase colaborări la revistele literare.
La începutul seriei de articole dedicate poeților cu patria în suflet (!), mi-am propus să scriu despre debutanți, despre poeții care au primit botezul publicistic odată cu editarea acestui volum care, odată privit, atins și răsfoit, cade drag obligatoriu la suflet tuturor celor care simt românește, care nu irosesc graiul nostru sfânt în uzură deșartă, ci îl cinstesc prin poezie și dragoste pentru scrisul românesc, unii fiind nevoiți să viețuiască departe de țară, măcinați printre străini de dorul acestui grai neasemuit de frumos., așa cum este talentata, nostalgica și nevidndecabila de românism, Elena Buldum Bîrlădeanu din Spania.
Îmi face plăcere să reproduc prezentarea pe care singură și-a făcut-o în volumul amintit, adăugând doar câteva cuvinte de apreciere și îndemnul de a-și lua în serios această îndeletnicire, de a aspira la un volum persoanl asigurând-o, așa cum i-am promis deja, de disponibilitatea mea de a o consilia literar și editorialistic, fiindcă, după mai mulți ani de înstrăinare de țară, există riscul unei ușoare sincope lingvistice care poate împiedica găsirea sau regăsirea celor mai inspirate cuvinte care să se constituie în metafore autentice fără de care poezia nu își onorează menirea. Or, poeta Elena Buldum Bîrlădeanu copleșește prin metafore, prin imagini de înaltă puritate și uneori nu găsește cele mai strălucitoare cuvinte, lucru explicabil prin lipsa de exersare vreme de mai mulți ani a vorbirii românești. Menționez faptul că poeziile publicate mai jos sunt indeite, nu fac parte din grupajul cuprins în volumul antologic. O felicit și o aștept cu cartea de debut.
Motto:
”Fără Dumnezeu nu exisă scop, valoare sau sens în lume.”
Nu este atât de simplu să vorbesc despre mine. Odată cu mine, cândva, s-a născut o stea pe cer, va străluci până când inima mea va înceta să bată. M-am născut la sat, într-o familie frumoasă. Mama, de o frumuseţe rară, cu un caracter nobil, înţeleaptă, iubitoare de artă, mi-a fost mereu alături la bine și la rău. Îi mulțumesc. Îi mulțumesc și tatălui meu. De la el am moștenit blândeţea, bunătatea, mila. Cea mai frumoasă parte a vieții, copilăria, am trăit-o la sat zburdând ca un pui de ieduț… Multe dintre frumoasele amintiri ale copilăriei mă animă să scriu versuri. Odată cu liceul mi-am dat seama cât de crudă este despărţirea de cei dragi. Aveam să termin colegiul sanitar și să devin asistentă medicală de pediatrie în București. O meserie care mi-a înnobilat sufletul. Copiii sunt viaţa mea. Inocenţa și sufletul lor curat nu mă lasă să fiu indiferentă la suferința celor bolnavi și neajutorați. În urmă cu câțiva ani am plecat în Spania unde am trecut și trec prin situaţii bune dar și rele… Iubesc oamenii buni, natura, florile, marea , muzica, poeziile. Am scris prima poezie la 19 ani… Am un vis vechi: să public un volum de poezii. Poate chiar la Editura Națiunea, după lansarea acestei antologii la care particip cu mare bucurie, fiindcă precede împlinirea visului meu: fericirea de a le dărui celor dragi mie o carte scrisă de mine, în care le voi mulțumi că există fetiței mele, soțului, fratelui… Străbunilor că au existat. Dar și Bunului Dumnezeu al românilor…
Albastrul cerului
În albastrul cerului infinit
Răstălmăcesc cuvinte, mă preling
Și marea-i o fâșie de culori în zări,
Mă învelesc cu-o mantie de nori în depărtări.
Aș vrea s-ating și ceru-i cenușiu,
Să storc un nor cu foc din valul albăstriu,
În gândurile mele murmur triste șoapte,
Văslesc în contratimp prin noapte…
Dar cum s-ating, eu, răsăritu-n nori,
Să spulber visul ce am făurit în noi?
Mă învelesc cu picăturile de ploaie
Cerul îl iubesc, iubesc și cer și mare.
Azi suntem noi
Pe zi ce trece viața ne petrece,
Azi suntem noi, mâine nu știm…
Nici zborul păsărilor nu poate trece,
Azi suntem noi, mâine un fum…
Trece o clipă, trec și două
Și chiar nisipul din clepsidră-i rouă
Și năvălesc în gânduri și simțire,
Gândurile sunt firicele de amintire.
Azi suntem noi aici, măine-i târziu,
Târzie se mai face toamna-i ruginie,
Rămân ca păsările solitare dacă vin,
Ne dăruim cu totul dacă știm să mai trăim.
Ne mai rămâne-n ochi parfum de viață călătoare,
Ca păsările zilnic noi trudim,
E viața noastă și chiar dacă ne moare
Lăsăm ceva, sau, dacă nu lăsăm, noi tot pierim.
Inimă nu mă asculți
Să-i dau viață glăsuiesc,
Inimii mă-mpotrivesc
Și de strigă-n vocea tare
O ignor, nu-i dau crezare,
O închid în colivie
Lăcate pe cord să-i pun
Și te zbați să arzi de vie,
Te ignor și te supun.
Inimă tu îmi joci feste,
Nici nu vrei să mă asculți,
Chiar dacă ești o poveste
Nu te stăpânești, te muți.
Lasă-te în zbor purtată,
E greșeala ta, să știi,
Că iubirea-i deplasată,
Fericită n-ai să fii.
Și de crezi în alinare,
Dragostea-ți vine de hac,
E un hoț la drumul mare,
Ai să cazi bolnav la pat.
Câte tratamente iei
Nu-ți revii nici din uitare,
Bei pastile și tot bei,
Îți îneci amaru-n mare.
Chiar de te învăț de bine,
Tu nu mă asculți pe mine,
Te arunci cu gâtu-un hău,
Ai pe suflet că-ți vreau rău.
De ce bunule copil
De ce, bunule copil,
Când te naști ești suflet pur,
Îngerii când ți-au trimis
Aripioarele-ți sunt vis?
De ce, bunule copil,
Când la sânul mamei tale,
Floricica mea, un soare,
Genele ți le admir?
De ce bunule copil,
Steaua mea ce strălucește,
Ochișorii tăi îmi vin
Să-i sărut eu nebunește?
De ce bunule copil,
Ai venit din cer pe-o rază,
Aripioare ai primit,
Ești lumina ce vibrează?
De ce bunule copil,
M-am rugat de-atătea ori,
Ești cu zâmbetul pe față,
Ești petala unei flori?
De ce bunule copil,
Ești un fulguleț de nea,
Zâmbetul tău mă vrăjește
Ursuleț din catifea?
De ce bunule copil,
Te sărut pe obrăjori
Și mă rog să ai de toate
Mult noroc cu sărbători?
De ce bunule copil,
Te-ai născut un crăișor,
Luminezi tu a mea cale
Eu te strâng la piept cu dor?
De ce bunule copil,
Inima mi-o cucerești,
Gânguritul tău pe buze,
Semn că mult tu mă iubești?
Covorul de flori
Am strâns petală cu petală,
Am adunat culori, buchete,
Am desenat desenul pe o coală,
Figurile stăteau s-aștepte…
Mă aplecam și le suflam un sens,
Frunză cu frunză tot prindeau contur
Și viață, nu un monoton consens,
Consensul este lumea cea din jur.
Sudoarea frunții șiroaia plăcut,
De mulțumire e sufletul părtaș
După atâta trudă, am trudit
Să prindă viață, desen, tu suflet buclucaș.
Încep culorile să prindă viață
Și toată ostenela izvorul de răsplată
Și în final culegem satisfacții,
Bat toboșarii în ritmuri de reacții.
Aplaudăm pe scena de distractii
Și mulțumirea-i sufletu-mpăcat
Că ce-am trudit cu inima-s atracții
Și scena ce-am jucat a câștigat.
Lasă un răspuns